Prima pagină » Titlurile zilei » Proiectul familiei Fiterman a picat în Comisia de Urbanism! Vecinii au venit peste consilierii locali. Clădirea era prevăzută cu 9 niveluri – FOTO

Proiectul familiei Fiterman a picat în Comisia de Urbanism! Vecinii au venit peste consilierii locali. Clădirea era prevăzută cu 9 niveluri – FOTO

29 mai 2023, 02:00, 10 ,
Ciprian BOARU în Titlurile zilei

Clădirea cu 9 niveluri, propusă de familia Fiterman, în zona Păcurari, a primit aviz nefavorabil din partea consilierilor locali, membri ai Comisiei de Urbanism. Chiar și așa, proiectul va fi prezent pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local. Rămâne de văzut dacă va fi retras sau nu

Proiectul imobiliar al familiei Fiterman, care controlează lanțul medical Arcadia, a fost analizat la finalul săptămânii trecute în cadrul Comisiei de Urbanism, formată din consilieri locali. Conform Planului Urbanistic Zonal (PUZ), investitorii intenționau să extindă actualul centru de dializă din zona șoseaua Păcurari, nr. 127 – strada Luca Arbore, nr. 48-50, cu acces spre prelungirea zonei Canta, cu o clădire ce ar fi avut, conform indicatorilor urbanistici, regimul de înălțime 2S+D+P+5E (9 niveluri).

Vecinii au reclamat că noul imobil va afecta iluminatul natural pentru blocul 474. În luna februarie 2023, proiectul a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local, dar a fost retras după ce vecinii i-au reclamat pe beneficiari. În Comisia de Urbanism programată vineri, 26.05.2023, a primit aviz nefavorabil, la fel și în Comisia Juridică. Chiar și așa, inițiativa beneficiarilor va fi supusă votului în ședința ordinară de Consiliu Local, programată astăzi, 29.05.2023.

„La proiectul respectiv, avizul a fost nefavorabil”, a transmis președintele Comisiei de Urbanism.

Proiectul familiei Fiterman a picat, beneficiarul nu a venit la comisie

Reprezentanții vecinilor de la blocul 474 au venit la Comisia de Urbanism, în timp ce beneficiarul nu a fost prezent pentru a-și susține poziția. Contestatarii au invocat și distanța prea mică între blocul 474 și clădirea propusă de familia Fiterman. Au apelat la Ordinul nr. 119/2014, pentru aprobarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației. Conform articolului 5, alineatul 1, pentru unitățile de prestări servicii trebuie asigurată o distanță minimă de 15 metri de ferestrele locuințelor. În proiect, familia Fiterman propune 13,5 metri.

Pentru zona menționată, municipalitatea a stabilit o limită de 50 la sută – procent de ocupare a terenului (POT) și 1.8 – coeficient de utilizare a terenului. Însă varianta propusă în Consiliul Local este de 60 la sută – POT și 4 – CUT, ceea ce înseamnă o suprafață mult mai mare a clădirii. De menționat că familia Fiterman intenționează să investească și în zona Galata.

Au cumpărat terenul pe care funcționa o benzinărie

Conform PUZ, terenul beneficiarilor are o suprafață de 2.385 de meri pătrați. Ca să întregească amplasamentul, în 2019 a fost achiziționată o suprafață de teren de 701 metri pătrați. Conform contractului de vânzare-cumpărare, s-a achitat suma de 261.900 de euro. Pe vremuri, pe amplasamentul respectiv funcționa o benzinărie. Beneficiarii proiectului sunt Solomon Fiterman, Maria Fiterman, Patricia Fiterman, Dan Fiterman și Raluca Fiterman, dar și persoana juridică Fiterman Pharma.

Proiectul familiei Fiterman a picat în Comisia de Urbanism, dar astăzi se decide soarta acestuia în Consiliul Local. Vecinii de la blocul 474 au anunțat că vor participa la ședință și își vor exprima punctul de vedere.

Comentarii
  • Consilierii locali, bineinteles si Chirica, ar trebui sa raspunda penal pentru toate dosarele castigate in instanta de reclamanti, ca urmare a votului pe care l-au dat in multe situatii de gen. Sa se trezeasca sau sa paraseasca orasul sa nu-i mai vada lumea.Oricum buboiul cu aceste autorizatii date pe ochi frumosi se va sparge in curand, veti vedea. Urmeaza probabil si celelalte avize ce sunt cerute recent pentru zona COPOU- VITICULTORI, unde la fel oamenii vor intra peste ei.

  • Sa vedem cat dureaza aceasta corectitudine ,,e mare minune ,,

  • Nu ati mai pus poza cu Fiterman și „șarpili”.

  • Amen and Awomen

    Fiti pe pace, intr-un fel sau altul va castiga Fiterman, nu iese el invins din asa o situatie.

  • O sa construiasca unul cu 15 etaje plus piscina si bar la ultimul etaj, si o sa va arunce cu apa in cap pentru ca l-ati enervat. Stiti de ce? Penru ca traim in Uganda, pardon, Romania.

  • jidacul nu se mai satura de fonfei/

  • Iarăși ați pus poza cu urangutanul Iașului ca să speriați copii orașului?

  • Vascu bogdan, știm că tu ești ăla care face comentarii sub numele de Gina. Ai rămas tot un tigan invidios. Dany spre deosebire de tine a realizat ceva… Marș și plimbă te cu motoreta sau fa somn de frumusețe

  • Oare cat a ciugulit Chirica de la jidanii ăștia împuțiți??? Familia FUTERMAN dor pe avariția românilor și-a construit șandramalele.

  • E o situație temporara, mai devreme sau mai târziu, tot banul câștigă. Și-au făcut blocuri și clădiri toți boschetarii/proxeneții, darămite familia fiterman. Nu mai fiț’ naivi. Hai, la munca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`