Pe aproape 10 hectare din Bucium, doi investitori vor să construiască un cartier de vile și blocuri. În aproape 2 luni au obținut avizul de oportunitate și au trecut de consultarea publică. Mai au nevoie de votul din Consiliul Local și de eliberarea autorizației de construire. Accesul se realizează din șoseaua Bucium, o arteră supraaglomerată din cauza numărului mare de autoturisme
Un proiect imobiliar din zona Bucium a intrat într-o nouă fază de avizare. Pe o suprafață de 98.600 de metri pătrați a fost inițiat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unui complex de locuințe individuale și colective. Inițiatorii proiectului sunt Alfred și Andreea Winkler. În primă etapă, investitorii au cerut introducerea terenului în intravilanul municipiului Iași. În luna mai 2023, proiectul a primit avizul de oportunitate din partea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), formată din arhitecți, constituită la nivelul Primăriei Iași.
Apoi, în luna august a fost dezbătut în cadrul unei sesiuni de consultare publică. Vecinii direct afectați nu au depus obiecții majore. În perioada următoare, inițiativa poate fi introdusă pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local, etapă premergătoare celei de autorizare. La limita teritorială cu localitatea Bârnova au fost demarate procedurile pentru avizarea altui cartier, format exclusiv din case.
Proiectul din Bucium nu a deranjat vecinii
Conform raportului de informare a publicului întocmit recent, proiectul imobiliar nu pare să fie încurcat de vecini. Aceștia au cerut explicații despre modul în care se va desfășura circulația rutieră în zonă. Au primit lămuri din partea beneficiarului că va fi asigurată continuitatea străzilor viitoare cu cele existente. Accesul spre teren se realizează prin strada Vișan (Hotel Pleiada), areal afectat și de alte proiecte imobiliare. Legat de oportunitatea proiectului inițiat de Winkler, o problemă ar fi supraaglomerarea șoselei Bucium, zona fiind blocată de mai mulți ani din cauza numărului mare de autoturisme ce tranzitează artera. Nici până acum nu s-au găsit soluții pentru descongestionarea traficului.
Cartierul cu vile și blocuri din Bucium a fost împărțit în mai multe zone
Conform PUZ, cartierul va fi împărțit în mai multe zone: locuințe individuale izolate D+P+2E (106 locuri de parcare) – 39.270 de metri pătrați, locuințe individuale înșiruite P+2E (112 locuri de parcare) – 12.233 de metri pătrați. Locuințe colective P+4E – 12.165 de metri pătrați, locuințe colective P+4E – 3.425 de metri pătrați, centru de cartier cu funcțiunea de instituții, educație, servicii, comerț – 4.224 de metri pătrați, parcuri, grădini – 2.450 de metri pătrați, căi de comunicații rutiere și pietonale – 24.227 de metri pătrați.
În total, urmează să fie construite 61 de locuințe individuale și 6 blocuri de locuințe colective, dar depinde și de votul Consiliului Local. De multe ori, proiectele mari suferă modificări la etapa de autorizare.
„publicului publicat”?!
S-au terminat cuvintele limbii române?
idiotilor , ce dracu va opreste sa nu facei blocuri de minim 20 de etaje ? cu rezistenta la cutremur de magnitudine min. 9 garantat ?
🐷 E clar ! Arhitecții ieșeni scoliți de foștii arhitecți de pe vremea lu Ceaușescu NU pot construi blocuri înalte in Iași. E timpul sa aducem arhitecți si ingineri din Asia ( chiar și Coreea de Nord are zgârie nori, de China nu mai spun).
Rușine ! 10 hectare de teren umplute cu bloculețe gen p + 4 și colibe pentru ,,tinerii,, de 45 ani.
Trist, trist, trist !
Păcat de teren, mare păcat. Anulați proiectul și aduceți un arhitect londonez/ asiatic. Vrem blocuri moderne in Iași !
Blocuri de 4 etaje? In 2024? Atât de varză sunt arhitecții ieșeni? Ei nu stiu să construiască blocuri inalte? Au limită la creier sau vor ca metropola Iași sa fie sufocată de blocuri mici și multe…vor sa facă din Iași un fel de Ferentari !?!
Soluția?
Iașul trebuie dezvoltat pe verticală, construiți blocuri înalte și rare: bloc de 80/ 100 etaje + copaci verzi ( pădure urbană) iar un bloc de 85 etaje, iar copaci 🌳🌲🌳🏢🌳🌲🌳🏢🌳🌲🌳🏢🌳🌲🌳
La Cluj și Timisoara au început să construiască clădiri de 25 + etaje, in curând vor să treacă la blocuri de 50/70 etaje…la Iași ,,specialiștii,, se apucă de blocuri de 4 etaje 🐷
🐯URGENT
Cumpărați proiecte de blocuri înalte si amenajare urbană de la orice birou de arhitectură din Londra ( UK) sau Asia.
Metropola Iași trebuie să arate modern ca un oraș de secol XXI. Gata cu blocurile comuniste, gen cutii de chibrite P + 2 sau P + 4 ! Trebuiesc blocuri înalte construite si proiectate de japonezi, englezi …blocuri cu rulmenți& bile la baza lor, rezistente la orice cutremur 🙃
Nu vă bateți joc de teren construind blocuri cu 4 etaje, e ca si cum ai coase 3 perechi de pantaloni din 900 de metrii de material. E risipă de material și o bătaie de joc la adresa naturii !
Nu toti ne dorim sa locuim la etajul 70. Uita-te in jur si ai sa vezi cate vile s-au construit in ultimii ani. Majoritatea oamenilor isi doresc sa locuiasca in locuinte individuale, pe pamant. Restul sunt rautati, nu ne convine nimic.
@Pentru Cristi,
Și localnicii din New York vor și ei vile in oraș dar nu e teren sau dacă e …costă atât de mult încât preferă să locuiască intr-un bloc modern din sticlă și oțel care rezistă la cutremur mare.
Vreți vile in mijlocul Iașului, …și ce mai vreți? Să transformăm orașul Iași intr-un sat, pentru că vor unii să aibe colibă in mijlocul orașului?
Vreți vile? Mergeți în comuna Grăjdiuri, sau la Valea Lupului,etc…e teren destul !
A face casa sau bloc cu 4 etaje e risipă de teren, …!
Iașul nu e New York. Nu are infrastructura pt așa ceva. Iar clădirile alea inalte pe care le vezi tu la tv, sunt clădiri de birouri, nu de locuințe.
Vezi că se va schimba ceva doar pt că scrii bazaconii?
Cu locurile de parcare au rezolvat, măcar pe hârtie.
Dar cu traficul? Cu timpul necesar dusului și venitului?
Sper că cei care se îndatorează pentru 30 de ani că să cumpere un apartament de 50 mp la capătul Iașului, să se răzgândească. Ori să aștepte coborârea prețurilor. Pentru că se va întâmpla.
se putea sa lipsesca toanta care vrea 100 de etaje in iasi? inca o dovada ca filo prosteste.
Vor construi peste munti de gunoaie ingropate. Tot ce a rezultat din demolari in vremea respectiva, a fost ingropat acolo si apoi acoperit cu pamant.
Sunt curios cand se va baga cupa in pamant ce se va scoate de acolo :))
Mesaj pentru cei care vor blocuri moderne ca in occident! Cine naiba să le facă???
In Iași majoritatea arhitecților stau la bloc comunist de 4 etaje, LOGIC că ei( arhiteçții) nu concep ca alți tineri sa stea in blocuri inalte sau construite după noile norme anti-cutremur.
Proiectanții ieșeni merg pe gândirea de …dacă eu nu am, nici ție nu-ți fac ! Trist !
Sa vedeti voi din sutele de locuri de parcare cate blocuri se mai fac .
Sa vedeti voi din sutele de locuri de parcare cate blocuri se mai fac .
mesaj pentru @lol
septembrie 12, 2023 la 1:21 pm
…ai google? Il folosesti pt pornhub? Esti „injiner”, stiam eu 🥰
Stii ce e o cladire rezidentială? Afla de pe google !
Au construit pe nisip cel mai mare bloc de locuințe, după un proiect realizat de cei mai deștepți arhitecti din Londra.
Acest bloc poate fi găsit în cartierul Marina din Dubai ( Turnul Princess), cea mai înaltă clădire rezidențială din lume.
… – septembrie 12, 2023 la 9:01 pm
te faci de ras in ultimul hal vorbind despre lucruri pe care nu le intelegi
●Iașul trebuie dezvoltat pe verticală, nu pe orizontală! Nu mai trebuiesc aprobate proiecte ce includ constructii de locuințe de p+ 4 etaje.
●De ce nu se fac blocuri de +25 etaje ?
Răspunsul e simplu: specialiștii nu se pricep !*
*E ca și cum ai cere unui cameraman de nunți din mediul rural sa-ti filmeze nunta la rezoluție 8K Ultra HD/ 12K UHD,… el o sa vină la nunta ta si o să filmeze la rezoluție VHS pt ca asta stie el sa facă, atâta îl duce mintea. E limitat din toate punctele de vedere. Iar filmarea o sa arate ca o filmare din anii ’80. Asa e si cu blocurile construite in 2023, arata ca alea comuniste din anii ’70. Trist!
●Cand un antreprenor ieșean ( om destept cu masină italiană, costum și pantofi facuți la comandă in Anglia, etc.) vrea sa facă un bloc de locuințe in Iași, el apelează pentru proiect la o firmă de arhitectură ieșeană, in speranța unui sfat bun, consultanță, bla,bla …
●In realitate, firma de arhitectură ieșeană in loc să facă un proiect de la zero( bloc modern,ultimele tendințe in design,etc) umblă in arhivă și copie un proiect de bloc din 1960 / 1975.
●Asta e și motivul pentru care blocurile construite in Iași după 1989 arată la fel de urâte ca cele din anii ’70.
●Muzica a evoluat, masinile au evoluat, totul in jurul nostru a evoluat…doar blocurile construite după 1990 au rămas aceleași, model sovietic 1970!
●Dragi antreprenori, din cauză că unii arhitecți nu se pricep să construiască, asta nu inseamnă ca la Iași nu se pot construi blocuri cu regim inalt de inălțime. Arhitecții ieșeni, nu se pricep la clădiri moderne din sticlă si metal!
●Singurii, repet singurii care mai pot salva imaginea metropolei Iași sunteți voi( antreprenorii), voi puteți apela la alții care se pricep, gen un birou de arhitectură din Londra/Berlin,etc !
Aveți ocazia să fiți primii care construiesc in Iași blocuri cu P+25 etaje sau mai inalte.
@dement: da, intru pe pornhub. Sa vad cum ți-o dă toată lumea, sus.
Și nu, nu știu ce este o clădire „rezidențială”. Nu mă luminezi tu? Hai că vrem sa mai râdem.
A trecut de faza de consultare cu vecinii exact cum a trecut proiectul din Valea Adanca in care vor construi cca. 2000 de apartamente. Noi am fost la consultări, am protestat la propriu și după a apărut în ziar aceeași idee ca in acest articol „nu au fost obiecții majore”. Ne-am saturat de minciuni și de speculatiile din presa! Infrastructura in jurul Iașului nu mai suporta construcții colective de mari proporții! Trebuie oprit acest fenomen. In plus nimeni care sta la casă nu vrea să aibă un bloc in spatele casei. Mă întreb când se va aproba un bloc in spatele casei primarului din Miroslava, care a ținut parte acestui proiect, sau când se va construi un bloc in spatele casei domnului Haucă, care deține proiectul din Valea Adanca? Niciodată!
Ei vin, construiesc și pleacă. Noi rămânem cu haosul.