Municipalitatea ieșeană a demarat recent lucrările de reabilitare în zona străzii Luca Arbore, arteră aflată la marginea Iașului, în zona cartierului Canta. Proiectul, cu tot cu alte lucrări adiacente, ajunge la circa un milion de euro.
„Am început lucrările pe strada Luca Arbore, o stradă pe care nu s-a mai intervenit din anii 1970-1980. Va fi mult de lucru – vom schimba tot și vom face o stradă nouă din covor asfaltic. Toată zona adiacentă va fi modernizată cu locuri de parcare, iar accesul, în final, se va face cu sens unic. Mai mult, avem în proiectare o creșă, precum și finalizarea locurilor de joacă pentru copii. Lucrările depășesc un milion de euro”, a menționat edilul Mihai Chirica.
Primarul municipiului a mai menționat și că în această perioadă a fost semnat contractul pentru începerea lucrărilor pe mai multe străzi din oraș. Este vorba de str. I.I. Mironescu, str. Roșcani, Țicăul de Jos, Dochia, Timpului, Șt. O. Iosif, Viticultori, dar și despre supralărgirea în dreptul pasajului Tudor Vladimirescu. Lucrările vor costa 20,8 milioane lei.
Oferte dubioase
Procedura de achiziție publică în acest caz a atras patru oferte. Ofertantul câștigător a fost însă asocierea Alpenside SRL – SC Concret Drum SRL, pentru 20,8 milioane lei. Modernizarea acestor artere de circulație face parte din obiectivul mai amplu al reabilitării infrastructurii rutiere în cartierele Copou, Canta, Moara de Vânt, Tudor Vladimirescu și Țicău. Contractul presupune realizarea de lucrări pe o lungime totală de străzi de 6.982 de metri, cu o durată de execuție care variază între opt și 14 luni. Alpenside SRL din București este desprinsă din Straco Grup, celebră pentru contractele scandaloase cu instituțiile publice. Alpenside SRL se află în mijlocul unui scandal uriaș, firma fiind câștigătoarea a trei contracte de la Consiliul Județean pentru reabilitarea axei Iași- Suceava. Două din cele trei au ajuns însă la Direcția Națională Anticorupție, iar unul a fost întors din drum de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.