Consiliul Județean Iași este singurul solicitant care se ocupă de achiziția de produse lactate, de panificație și fructe pentru unitățile de învățământ din întreg județul și din municipiul Iași. Programul „Laptele și cornul” lipsește totuși de pe băncile elevilor. Directorii de la școlile din județ se plâng de situația dificilă prin care trec acum copiii
Guvernul României a precizat că la nivel național există 12 județe ce nu beneficiază de Programul „Laptele și cornul”. Acesta este blocat din cauza lipsei de ofertanți. Este în derulare doar procedura de licitație pentru produsele de panificație. La cele pentru lapte și mere nu s-a prezentat niciun ofertant, iar procedura a fost anulată și urmează să fie reluată. Nu este livrat niciunul dintre produsele ce alcătuiesc programul: lapte, fruct sau produs de patiserie.
Programul „Laptele și cornul” lipsește de pe băncile celor 82.000 de elevi din județul Iași
În anul școlar 2022-2023, niciun copil din județul Iași nu a beneficiat de celebrul program al Guvernului, „Laptele și cornul“. Buna desfășurare a acestuia a revenit în sarcina CJ Iași, întrucât primăriile din județ nu au vrut să se ocupe de acest program. Din lipsa ofertelor, programul este blocat momentan.
„Din păcate nu am beneficiat până acum de acest program. Niciun copil din unitatea noastră de învățământ nu a primit lapte, corn sau fructe. Copiii vin cu pachet de acasă. Ce mănâncă la școală revine tot în sarcina părinților“, menționează Ramona Gontariu, directorul Școlii „Poieni“, comuna Schitu Duca.
Deși nivelul de trai al județului Iași crește de la an la an, există totuși câteva comune ce se află la polul sărăciei. Copiii din aceste județe depind de cornul și laptele oferite de autorități.
„Copiii nu beneficiază de acest program pentru că nu a fost făcută licitația. Nu cunosc exact toate detaliile, cert este că anul acesta nu am primit deloc lapte, corn sau fructe. În anul școlar 2021-2022 am beneficiat de acest program, se pare că în acest an nu am fost la fel de privilegiați“, precizează Gheorghe Luța, directorul Școlii Gimnaziale „Crucea“, comuna Lungani. În alte școli din județ au fost accesate Programele „Masa caldă” sau „Pachetul alimentar pentru elevi”.
Programul nu a decurs conform așteptărilor CJ Iași
Acordul încheiat în 2020 nu a prevăzut și anul școlar 2022-2023. CJ Iași a fost nevoit ca la finalul lunii august 2022 să demareze o nouă procedură de achiziție. Pentru produsele lactate nu a fost depusă nicio ofertă, din cauza faptului că producătorii locali consideră că banii alocați sunt foarte puțini pentru acest segment al proiectului. În ceea ce privește cornul și fructele, lucrurile sunt definite clar. CJ Iași urmează să semneze contractul cu cei ce au câștigat licitația.
„Evident, ne exprimăm părerea de rău pentru copiii care sunt văduviți de aceste produse. Ar fi putut să aibă astăzi produsele pe bancă, dacă în 2019, când s-a lansat acordul-cadru anterior, nu s-ar fi făcut pe 3 ani, ci pe întreaga perioadă, până în 2023. Toate consiliile județene din țară care furnizează lapte, corn și măr pentru copii au avut acordul-cadru încheiat până în anul școlar 2023.
La Iași, conducerea anterioară a Consiliului Județean a luat această decizie, care a fost una în defavoarea copiilor”, precizează Marius Dangă, vicepreședinte CJ Iași.
Licitația se realizează pe 15 loturi, incluzând cinci zone de distribuție și trei tipuri de produse: lapte și produse lactate, panificație, fructe, respectiv mere. Ca urmare a faptului că pe anumite loturi nu a fost depusă nicio ofertă, procedura de achiziție a fost reluată.
Din păcate, de la începutul anului școlar, laptele și cornul lipsesc din alimentația copiilor, iar părinții acestora sunt nevoiți să suporte costurile zilnice.
Cum nu mai dă lapte caprele lui kostel bam bam de sculeni –-o fi ratat sponsorizările din cauză că bețivul meu nu mai aniversează zile onomastice prin birourile gowernului meu–-