S-a încheiat a opta etapă din programul „Casa Verde Fotovoltaice”, ultima sesiune de înscrieri din acest an pentru persoanele fizice din regiunea Vest. La nivel național s-au înscris 86.625 de oameni, iar din județul Iași au fost depuse 3.470 de cereri. Beneficiarii primesc o finanțare de până la 90 la sută din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei, dar trebuie să parcurgă mai multe etape pentru a primi banii
Înscrierile în programul „Casa Verde Fotovoltaice” pentru persoanele fizice s-au încheiat. Interesul din partea ieșenilor, dar și din alte zone ale țării, a fost mare, astfel că fondurile alocate fiecăreia din cele 8 regiuni s-au epuizat la scurt timp după deschiderea aplicației. Din Iași au fost depuse 3.470 de cereri, iar din toată țara s-au înscris cu succes în aplicația informatică 86.625 de persoane fizice. Astfel, din regiunea București – Ilfov sunt 4.993 de cereri înscrise, din regiunea Centru, 12.253 de cereri, din regiunea Nord-Est, 13.974 de cereri.
De asemenea, 12.001 persoane fizice din regiunea Nord-Vest s-au înscris în program, alte 10.620 de cereri au fost depuse din regiunea Sud-Est, 14.045 din regiunea Sud-Muntenia, 8.715 din regiunea Sud-Vest și alte 10.024 din regiunea Vest. Înscrierile în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice vor continua, începând cu 27 iunie 2023, până pe 29 iunie 2023, pentru unități de cult din toate regiunile.
Ce etape urmează în programul „Casa Verde Fotovoltaice” pentru persoanele fizice?
Etapele programului sunt următoarele: publicarea listei instalatorilor care au încheiat contracte de participare cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pe site-ul instituției, selectarea de către solicitanți a unui instalator validat, prin intermediul aplicației. Următoarele etape sunt analiza documentelor încărcate de solicitanți de către instalatorul selectat, aprobarea/respingerea/refuzul solicitanților de către instalator, prin intermediul aplicației și aprobarea/respingerea de către AFM a solicitanților, în baza listelor generate de aplicație. Urmează contestarea rezultatului de către solicitanți, implementarea proiectului și decontarea sumelor solicitate de instalatorii validați.
Implementarea proiectului se realizează de către beneficiar prin îndeplinirea formalităților specifice obținerii tuturor avizelor și acordurilor, precum și prin instalarea sistemului de panouri fotovoltaice și racordarea acestuia la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice, prin intermediul unui instalator validat, în termen de cel mult 12 luni de la publicarea listei solicitanților aprobați. Iașul este în topul județelor din Moldova în privința înscrierilor.
Ieșenii primesc maximum 20.000 de lei pentru montarea panourilor fotovoltaice
Beneficiarii primesc o finanțare de până la 90 la sută din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei, pentru instalarea de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW. Astfel, beneficiarii trebuie să suporte o contribuție proprie de 2.000 de lei. După finalizarea perioadei de înscriere a persoanelor fizice, acestea au la dispoziție 90 de zile pentru a semna contractele cu firmele de instalare.
Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanțare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalația și încheiate formalitățile privind recepția sistemului de panouri fotovoltaice, dar și obținerea certificatului de racordare. Scopul programului „Casa Verde Fotovoltaice” îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu și pentru livrarea surplusului în sistemul energetic național.
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” va fi completat de unul nou pentru eficiență energetică, tot în acest an, care presupune acordarea de 25.000 de lei românilor pentru panouri fotovoltaice, pompe de căldură și baterii pentru stocarea energiei solare.