Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman oferă o nouă șansă firmelor mici și mijlocii în cadrul programului „România profesională – Întreprinderi competitive”. Perioada de depunere a proiectelor în cadrul apelului a fost prelungită până anul viitor, mai exact până pe 31 ianuarie 2020, ora 16:00.
Această schemă de ajutor de stat finanțează programe de formare a adulților. Obiectivul acesteia este creșterea numărului de angajați care beneficiază de instrumente, metode și practici de management al resurselor umane și de condiții de lucru îmbunătățite. Proiectele vor fi implementate în regiunile mai puțin dezvoltate, inclusiv regiunea Nord-Est. Apelul are o alocare financiară totală de 13,65 milioane euro din fonduri europene și contribuție națională.
Conferință pentru o dezvoltare sustenabilă
Reamintim și faptul că Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est organizează în cursul zilei de astăzi conferința regională „Orașul viitorului: perspective pentru dezvoltare urbană sustenabilă în Regiunea Nord-Est”. Evenimentul este organizat începând cu ora 11:00 la Piatra Neamț, în Sala Atrium din cadrul Central Plaza. Aici, participanții vor afla perspective pentru dezvoltare urbană sustenabilă și cum ar putea orașele să ajungă mai rapid la un nivel de funcționare eficientă în beneficiul locuitorilor profitând de fondurile europene.