Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru duminică, 18 august 2024. Descoperă cum va fi vremea în România.
Descoperă previziunile complete ale meteorologilor despre ziua de duminică, 18 august 2024. Iată câte grade se vor înregistra.
Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi
În țară, valul de căldură și disconfortul termic vor persista, iar în continuare va fi caniculă în cea mai mare parte a țării.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 30 și 39 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în sudul Crișanei și în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 23 de grade, izolat de până la 25 de grade în Dealurile de Vest.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice, local la munte și pe alocuri în nord-vest, centru și nord.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, iar ziua pe alocuri, temporar în sudul Banatului. Izolat vor fi condiții de ceață.
Vremea în București, duminică, 18 august 2024
În București, valul de căldură și disconfortul termic accentuat vor persista. Va fi în continuare caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă, ușor mai scăzută decât în zilele anterioare, va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.