Dascăl de mare notorietate, exponent al Şcolii ieşene de Drept (10 ani decan al facultăţii de profil din cadrul UAIC), juristul Ioan Macovei se află azi la un important moment aniversar: optzeci de ani de la naștere. Născut la 30 august 1942, în Dorohoi, urmează tot aici Şcoala Medie Nr. 2, ca în 1965 să absolve Facultatea de Drept (UAIC).
În anul 1976 și-a susţinut doctoratul. Pozițiile ocupate în cariera academică: 1967-1971 – Asistent, titularizat prin concurs – Catedra de Drept civil; 1971-1990 – Lector; 1990-1994 – Conferenţiar; din 2010, Profesor universitar. În perioada 2005-2010 a îndeplinit funcţia de Director executiv al Şcolii Doctorale din cadrul Facultăţii de Drept – UAIC. Este autor şi coautor a 25 cărţi, monografii şi cursuri universitare, apărute la edituri de prestigiu şi are peste 100 articole în presa de specialitate.
A participat la peste 100 sesiuni de comunicări ştiinţifice (din care, 57 conferinţe internaţionale), organizate de diverse foruri academice, din ţară şi străinătate. Dintre lucrările de anvergură, purtând semnătura Profesorului Ioan Macovei, ca autor sau coautor, le amintim pe cele mai recente: Dreptul special al contractelor. Volumul I, apărut anul acesta la Editura Universul Juridic; Codul civil. Comentariu pe articole. Editia 3 – 2021 (Co-Editor), Editura C.H. Beck; Dreptul contractelor de asigurare, Editura Universul Juridic, 2020; Tratat de drept international privat, Editura Universul Juridic, 2017. Premii decernate autorului: Premiul „Ion Luca Georgescu“ din partea Uniunii Juriştilor din România (UJR), pentru „Tratat de drept al comerţului internaţional”, apărut la Editura Universul Juridic (2014); Premiul „Andrei Rădulescu“ (UJR), pentru „Tratatul de drept internaţional privat“, apărut la aceeaşi editură (2017).
Însă, o distincție aparte pentru Profesorul Ioan Macovei o constituie ”Premiul de excelență pentru întreaga activitate în domeniul Științelor juridice”, acordat în cadrul Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019.
La multi ani!
„LA MULȚI SI FERICIȚI ANI!”
” LA MULȚI ȘI FERICIȚI ANI!”
La mulți ani, domnule profesor! Vă transmit urări de bine și profunda recunoștință a studenților dumneavoastră!
Un profesor f slab care teroriza studenții … un caracter infect!
Un caracter infect, un profesor slab care avea plăcerea de a teroriza studentii
Imi plac” cei care se fac purtatori de cuvant….”recunostinta a studentilor si limbi in posterior adanci…blah blah blah…Asa si eu…”Stim toti ce fel de „om ” a fost stimabilul….Speram ca invatamantul universitar iesean sa nu mai aiba parte de astfel de specimene, macovei, tudorel s.a.
Mulțumim pentru tot domnule profesor!