Profesorul Cristian Ploscaru, din cadrul Facultății de Istorie a

Profesorul univ. dr. Cristian Ploscaru, din cadrul Facultății de Istorie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, Catedra de Istorie modernă a românilor şi universală și membru titular al Centrului de Istoria Relațiilor Internaționale (CIRI) a purtat un dialog la BZI LIVE despre o analiză specială a relațiilor româno-ruse, din ultimii 250 de ani, în contextul Războiului din Ucraina.

Reputatul istoric a scos cu această ocazie în prim-plan aspecte legate de tabloul relațiilor bilaterale cu fostul Imperiu Țarist, URSS sau Federația Rusă de-a lungul deceniilor, modul în care s-au raportat rușii la români, atât diplomatic, organizatoric, cazul Basarabiei.

Stirile PROTV

Doi tineri căsătoriți de doar două luni și-au găsit sfârșitul pe „Drumul morții”. Tragedia a fost filmată | VIDEO

RomaniaTV

Gabriela Cristea, desfiinţată de fani după ce a apărut la plajă în Mamaia. „Miss Piggy e trudită rău!” FOTO

„Fără să fiu un specialist, ceea ce pot să spune este că trebuie să facem o distincţie între cretinii rămaşi sub stăpânire mongolă şi tătărască, şi creştinii care s-au refugiat spre nord, au constituit acolo un nou stat, cnezatul Moscovei. Momentul care cred eu că marchează separarea comunităţii slavo-rasaritene în două grupuri mari este invazia mongolă şi consecinţele ei. Şi avem această comunitate de creştini ortodocşi care locuieşte sub control mulsuman, cee ace are anumite consecinţe. Importanța credinţei, rolul preoţiei, slăbiciunea anumitor structuri politice locale. În vreme ce în partea de nord a acestui spațiu se constituie un stat care devine puternic, care la un moment dat are anumite ambiţii expansionist nu doar spre Orientul Asiatic, ci şi în partea de Vest a cnezatului Moscovei, înspre Polonia. Şi atunci, există această comunitate de ortodocşi care locuieşte la nordul Mării Negre şi care se plasează la intersecţia a trei influenţe. Pe de o parte otomanii, apoi este vorba de statul polono-lituanian, şi cnezatul Moscovei. În cofruntarea dintre aceste trei forţe cred eu că se conturează un spaţiu intermediar locuit de creştini supuşi unei puteri musulmane dar care au anumit legături privilegiate şi cu Rusia şi cu statul polono-lituanian. Şi în care se remarcă acest Bogdan, se formează un stat autonom, ucrainean, căzăcesc, şi care intră în relaţii şi cu statul rus şi polonez, şi de numele căruia se leagă nişte începuturi ale unui stat ucrainean. Lucrurile sunt complicate din acest punct de vedere, toată această poveste nu a durat mult, toată această regiune de la nordul Mării Negre intră sub stăpânirea Rusiei, există chiar personaje de origine ucraineană care joacă un rol de primă mână în politica externă. Fiul unui căpitan de cazaci şi feciorul unui funcţionar mărunt ucrainean, de care se leagă şi istoria noastră, de constituire a regatului Daciei, unirea Moldovei cu Valahia.”, a spus profesorul Cristian Ploscaru.

Profesorul Cristian Ploscaru la BZI LIVE

Profesorul univ. dr. Cristian Ploscaru, din cadrul Facultății de Istorie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a discutat la BZI LIVE și despre relaţia militară a României cu Rusia de-a lungul istoriei, din momentul în care existau doar Țările Române, Principatele Române, de la 1859 când a fost fondat Statul român modern, şi până la momentul instaurării comunismul.

Detaliat, istoricul Cristian Ploscaru arată că interesul Rusiei cu privire la regiunea unde se află astăzi Moldova şi Ţara Românească, singurele provincii autonome româneşti de la momentul respectiv, a început odată cu regimul ţarinei Ecaterina cea Mare.

„Au fost momente în care au existat raporturi de prietenie. Sigur, imperiul Rus a fost o prezenţă mai degrabă secundară cu spaţiul românesc, mai ales până în secolul al XVIII-lea, când alte state au avut o prezenţă mai importantă, decât cnezatul rus, în ceea ce priveşte soarta poporului român.

Apoi, în secolul XVIII Rusia devine cu adevărat o mare putere europeană, şi evident că politica să are anumite obiective fundamentale. Iar aici s-a aflat şi spaţiul român, care a intrat sub incidenţa politicii ruseşti. Însă, ceea ce mie mi se pare interesant, din încercările pe care le-a făcut Rusia de a-şi implanta anumite obiective, românii reprezintă singurul caz în care Rusia a avut toate atu-urile şi a suferit un dureros şi un incredibil eşec.

După 100 de ani de dominaţie, de intervenţie, anul 1859 avea să marcheze deplinul eşec al politicii ruseşti faţă de Principatele Romane.

Bineînţeles, poziţia geografică ne-a obligat să acordăm mare importanţă relaţiilor noastre cu Rusia şi apoi cu Uniunea Sovietică. Dar, îngrijorările şi chiar teamă faţă de vecinul nostru de la Răsărit aveau să domine politica externă românească şi atitudinea romanilor faţă de Rusia şi chiar faţă de ruşi.

Poate părea paradoxal, însă, primele grupări în interiorul boierimii rezervate şi apoi ostile faţă de creşterea influenţei ruseşti a fost în Moldova şi nu în Valahia. Apoi tinerimea paşoptistă care a început să se revolte împotriva Rusiei. În Moldova apar primele nuclee, pentru că mai apoi în Tara Românească să se manifeste public reacţii faţă de consolidarea autorităţii ruseşti.

În 1856, Rusia a suferit o înfrângere catastrofală din punct de vedere politic. De ce? Pentru că a pierdut într-o clipă tot ceea ce a agonisit într-o sută de ani. Practic, timp de 20 de ani, flotă militară rusă, singura care conta în Marea Neagră, a fost închisă în Marea Azov.
Au fost nişte lovituri atât de crunte pentru Rusia încât a trebuit să evite izolarea dediplomatica. Astfel, că nu a avut decât să încerce curtarea guvernului de la Paris, şi să facă pe plac francezilor.

Acum, Putin are nişte obiective de politică externă pe care probabil nu le-a înţeles prea bine din ce a studiat, nu a înţeles bine care au fost strategiile şi paşii urmaţi de Rusia tradiţională. Pentru că Putin nu a avut răbdare, şi a avut un plan bine structurat pe anumite obiective. Şi atunci când s-a confruntat, nu şi-a pus în joc orgoliul şi prestigiul internaţional pentru un teritoriu. Ci a acordat prioritatea consolidării poziţiei sale în locul său în lume, şi a nu pune în pericol relaţiile sale internaţionale. Iar Putin a acţionat în cu totul o altă direcţie.

Dar, de asta spun că este forţe greu de intuit cum va evolua sentimentul public în Rusia în următorul an sau cât timp va mai dura… Este de asemenea foarte greu de spus cum se vor aşeza relaţiile reţelei de putere în interiorul Rusiei şi cum va putea Putin supravieţui. De aceea nu mă hazardez să dau un prognostic. Ceea ce pot să spun este că Rusia va încerca în decursul acestui an o nouă ofensivă. Dacă va reuşi sau nu este greu de spus. Apoi, Kadîrov mi se pare un măscărici. Celelalte personaje, Peskov, Prigojin, dar un regim autolitar consolidat 20 de ani, nu se răstoarnă aşa.

Analizând ceea ce vedem putem ajunge la o concluzie că, sistemele astea totalitare construite în jurul liderului, au o îngrijorare importantă: dacă liderul dispare, la ce va conduce disputa dintre noi? Nu e o anarhie în care toată lumea va avea de pierdut?

Eu aş fi atent în perioada următoare pe situaţia economică din Rusia care cred că se va agrava, în pofida eforturilor făcute cu tot felul de prieteni. Barilul e bătut în cuie pe 80-82 de dolari pe baril, ceea ce este o chestiune, Dumnezeu a ajutat UE. Iarna a fost blândă şi vom asista în cursul anului următor la o decuplare și mai mare a UE de resursele energetice ruseşti. Iar din acest punct de vedere, pe Putin îl aşteaptă vremuri grele. În rest nu aş fi foarte optimist în legătură cu o răsturnare de putere la Moscova, orchestrate de personaje din plan secund sau de o răscoală populară.

De altfel, gestul de ieri al preşedintelui Biden mi se pare o anumită punere pe agenda a problemei Republicii Moldova, mai în faţă decât fusese înainte în politica americană. Însă rămân la părerea că imboldul la reîntregirea statului român care mi se pare absolut firescă, pentru că este istorică şi îmi doresc să o apuc în timpul vieţii mele, nu poate să vină decât dinspre Chişinău spre Bucureşti şi nu invers. Doar aşa va fi un act politic sănătos”, a spus Cristian Ploscaru.