Profesorii implicați în organizarea olimpiadelor școlare nu sunt remunerați. Emanuela Cerchez, profesor de informatică la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași: „Munca este voluntară din respect pentru copii”

16 aprilie 2025 – după festivitatea de premiere a Olimpiadei Naţionale de Informatică pentru gimnaziu 2025, în noaptea dinaintea barajului de selecţie a lotului naţional de juniori

Sunt Emanuela Cerchez, profesor de informatică din 1990, membru în comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de Informatică din 1996, fost coordonator al pregătirii lotului naţional de informatică. Mă opresc aici pentru că acesta nu e un CV, sunt doar nişte repere şi o declaraţie că aceste rânduri sunt scrise în nume personal, nu reprezintă mesajul niciunei comisii sau organizaţii.

Aş vrea să explic mai întâi ce, cum şi de ce facem ceea ce facem, noi cei din comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de Informatică. Nu e vizibil, nu e transparent şi sunt convinsă că nu toată lumea înţelege ceea ce presupune această muncă şi poate e momentul să explicităm.

Am început să ne organizăm din noiembrie-decembrie 2024, lansând un apel către toţi profesorii de informatică din România care doresc să se implice, dar şi studenţilor, foştilor noştri olimpici. Lucrul efectiv în comisiile ştiinţifice a debutat la începutul lunii ianuarie, când am solicitat ca fiecare membru să trimită cel puţin o propunere de problemă. Ce înseamnă o propunere de problemă la informatică? Un enunţ, evident, în care formulezi contextul problemei , cerinţele şi specificaţii tehnice referitoare la datele de intrare şi de ieşire, restricţii specifice. Apoi cel puţin o soluţie, de obicei mai multe, pe baza cărora formulezi diferite “subtask-uri” şi un set teste de evaluare, nu neapărat final, dar suficient de amplu şi de bine structurat astfel încât colegii de comisie să poată lucra pe problema respectivă. Toate propunerile de probleme sunt configurate pe un server CMS (Contest Management System) – pregătit de comisia tehnică, pentru ca apoi fiecare membru al comisiei să analizeze problemele, să implementeze diferite soluţii (soluţii de 100 de puncte, dar şi soluţii parţiale, pentru diferite subtask-uri sau abordări pe diferite clase de complexitate). Toate aceste soluţii sunt discutate şi analizate în întâlnirile săptămânale ale comisiei şi sunt utilizate pentru a calibra setul final de teste de evaluare. Elaborăm zeci de astfel de soluţii, tocmai pentru a acoperi cât mai multe dintre modalităţile în care elevii ar putea aborda rezolvarea problemei. Se elaborează apoi setul final de teste de evaluare (între 20 şi, uzual, 50 de teste) , care este calibrat în funcţie de subtask-urile formulate şi de variantele de abordare identificate. Pentru aceasta scriem programe de generare a acestor teste. Uneori este suficient un singur program, de multe ori folosim generatoare diferite, pe structuri diferite ale testelor. Etapa finală presupune scrierea altor programe care să valideze testele respective. Sunt corecte din punctul de vedere al restricţiilor formulate în enunţ? Respectă subtask-urile formulate şi punctajele specificate pentru fiecare subtask? E o muncă de echipă care se întinde pe câteva luni şi care se finalizează cu selecţia problemelor pentru etapa judeţeană, apoi pentru etapa naţională şi, unii dintre noi, continuă cu barajele de selecţie ale lotului naţional şi ale echipelor reprezentative ale României pentru competiţiile internaţionale.

De ce facem asta? Din punctul meu de vedere din două motive principale. Din respect pentru copii, pentru minţile lor ascuţite, pentru munca lor îndârjită, pentru atitudinea pe care o au faţă de performanţă. Al doilea motiv – considerăm că suntem datori să ducem mai departe tradiţia excelenţei în informatica competitivă din România, construită de multe generaţii de elevi performanţi şi de profesori care au configurat drumul lor către performanţă. Şi pentru ca România să rămână cel puţin la nivelul la care se află în clasamentele internaţionale. Ştiaţi că România este pe poziţia a doua în lume, într-un “Hall of fame” al Olimpiadei Internaţionale de Informatică, clasament realizat în funcţie de numărul de medalii obţinute?

Mă gândesc acum şi de multe ori la un citat din Alice în Tara Minunilor de Lewis Caroll: “Draga mea, aici trebuie să alergi cât de repede poţi doar pentru a rămâne în acelaşi loc. Şi dacă vrei să ajungi undeva, trebuie să alergi de două ori mai repede”. Mi se pare că descrie foarte bine performanţa, în orice domeniu, dar cu atât mai mult în informatică.

Revenind, cuvântul cheie este RESPECT. Pe care noi îl acordăm prin tot ceea ce facem. Şi care ni s-ar părea firesc să ne fie acordat, dacă nu în egală măsură, măcar minimal. Din partea elevilor, a colegilor profesori, a părinţilor, dar şi din partea celor care reprezintă autoritatea statului.

Din partea elevilor vă mărturisesc că îl primim, în cele mai diferite şi neaşteptate forme. “Doamna profesoară, am dori să facem o poză cu dumneavoastră, pentru că ne plac problemele dumneavoastră!” Sau o fotografie care are pe verso mesajul de la o clasă de elevi, pe care nu îi cunosc, dar care îmi mulţumesc pentru că am influenţat pregătirea lor. Sau…

Nu simţim acelaşi respect însă din partea părinţilor. Nu suntem consideraţi un partener de dialog, un partener în drumul către performanţă al copilului lor.

Voi exemplifica doar printr-o situaţie care a apărut la Olimpiada Naţională de Informatică 2025, secţiunea gimnaziu (dar e doar una din multe). Voi începe cu contextul: este foarte dificil de a găsi o gazdă pentru o olimpiadă naţională, cu atât mai mult pentru olimpiada naţională de informatică unde sunt provocări tehnice semnificative. De ce? NU este vorba doar de munca de organizare, care este enormă, de a asigura toată logistica pentru o astfel de competiţie, dar şi de a oferi participanţilor experienţe culturale semnificative. Este şi o provocare financiară, fondurile alocate nu sunt niciodată suficiente. Judeţul Botoşani a acceptat organizarea Olimpiadei Naţionale de Informatică pentru gimnaziu, în contextul în care urma după o altă olimpiada grea – olimpiada de matematică şi având multe şcoli aflate în reabilitare (ceea ce înseamnă că în aceeaşi şcoală sunt relocaţi elevi din mai multe şcoli şi că nu există laboratoare de informatică funcţionale). Şi în acest context, cu multe eforturi conjugate, s-au găsit soluţii acolo unde soluţii nu existau: o sală de evenimente, transformată temporar în centru de concurs. Această transformare presupune extrem de multe probleme tehnice şi foarte mulţi bani: refacerea reţelei electrice (astfel încât să suporte funcţionarea simultană a 400 de calculatoare), fibră optică pentru acces la Internet de mare viteză, avizele necesare de la ISU, toate acestea dincolo de amenajarea efectivă (instalarea şi configurarea calculatoarelor – laptopuri noi). O sală uriaşă, în care toţi elevii să poată susţine simultan, în acelaşi loc, probele de concurs, aşa cum se întâmplă şi în competiţii internaţionale. După proba de antrenament, s-a ajuns la concluzia că spaţiul de lucru alocat unui elev nu este suficient de generos. Şi într-adevăr nu era, elevii aveau loc să lucreze la laptop, dar nu aveau loc şi să scrie pe ciornă dacă ar fi dorit acest lucru. Ar fi fost un moment în care să aibă loc un dialog între organizatori şi profesorii însoţitori. Dialogul a fost înlocuit însă de reclamaţiile directe ale părinţilor la Ministerul Educaţiei şi articole de batjocură în presă/reţelele sociale. Efect: după proba de antrenament, în noaptea dinaintea probei de concurs s-a decis ca olimpiada să se desfăşoare în două ture (clasele 5-6 dimineaţa, clasele 7-8 după-amiaza, cu asumarea tuturor implicaţiilor acestei decizii) şi reconfigurarea sălii de concurs pentru acest mod de lucru (alte repartizări ale elevilor la calculatoare, alte credenţiale asociate staţiilor de lucru, relocarea calculatoarelor pentru face mai mult loc pentru concurenţi). A fost o noapte de foc în care comisia tehnică centrală, comisia tehnică locală, dar şi toţi inspectorii din Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani au muncit cot la cot şi au reuşit, spre dimineaţă, să reconfigureze sala de concurs. Iar dimineaţă la ora 6 erau din nou, toţi, pe baricade. Nu am mai văzut aşa ceva nicicând, niciunde. Felicităm echipa ISJ Botoşani, vă apreciem şi vă suntem recunoscători!

Iar răspunsul copiilor la întrebarea de la festivitatea de premiere: “v-aţi simţit bine la Botoşani?” un DAAAAA mare, vesel şi spus din toată inima, ar trebui să acopere zgomotul batjocitor al celor care nu înţeleg efortul tăcut al celor care reuşesc să construiască.

Revin la RESPECT, dar de data aceasta mă refer la respectul pe care ar fi firesc să îl primim din partea celor care reprezintă autoritatea statului. Trebuie să menţionez acum încă ceva. E necesar, există inclusiv colegi profesori care îşi imaginează că muncim pentru olimpiadă fiindcă suntem foarte bine plătiţi. Este o muncă de voluntariat. Nu suntem plătiţi pentru munca noastră, nu am fost niciodată. Dar aşa cum spune legea, ar trebuie să ne fie decontate cheltuielile de transport, cazare şi masă. Dacă nu este posibil în avans, în termen de 3 zile de la depunerea documentelor justificative. În acest an inspectoratul şcolar de la care provin a refuzat să îmi deconteze cheltuielile pentru 3 competiţii la care am participat în comisia ştiinţifică, contabilitatea replicând sec “nu sunt bani”. Menţionez că nu la toate inspectoratele şcolare s-a întâmplat acest lucru. Şi aceasta este o formă de minim respect. După cum tot RESPECT reprezintă şi faptul că Ministerul îndeplineşte prevederile Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a olimpiadelor şi concursurilor şcolare şi numeşte comisia centrală cu cel puţin 15 zile înainte de competiţie, transmiţând la timp, bineînţeles, notele de convocare în judeţe. Şi faptul că Ministerul face în timp util şi eficient toate demersurile necesare pentru ca echipele care reprezintă România să poată participa la competiţiile internaţionale.

Tot o formă de minim RESPECT este a nominaliza membrii comisiilor care au lucrat pentru ca lucrurile să se întâmple. Există un “protocol” uzual ca la festivitatea de premiere coordonatorul subcomisiei clasei să nominalizeze premianţii. El adresează câteva cuvinte, îşi prezintă membrii comisiei, colegii cu care a colaborat, pentru ca anonimii de pe o listă, să capete un chip, să fie văzuţi, percepuţi ca nişte oameni reali, care există şi care sunt apreciaţi pentru ceea ce au făcut. Ulterior diplomele oferite premianţilor de către minister sunt înmânate de una dintre oficialităţile prezente la festivitate, iar membrii comisiei oferă medaliile şi felicită concurenţii. În acest an la festivitatea de premiere a fost diferit. La clasele a VII-a şi a VIIII-a coordonatorul comisiei a fost substituit de către inspectorul şcolar general, respectiv de către reprezentantul ministerului, dl. ministru secretar de stat Sorin Ion. Fără niciun preaviz, fără o formală întrebare “sunteţi de acord să…” , fără a nominaliza membrii comisiei. Fără a include comisia într-o memorabilă şi nostalgică poză de final cu premianţii. Era important? Nu ştiu. Am plecat de la premiere şi ne-am întors să finalizăm proba de baraj de a doua zi. Acest lucru era cu adevărat important. Dar este un simptom al lipsei de respect al celor care reprezintă autoritatea statului. Şi e doar unul dintre ele.

Voi încheia cu un alt citat, cu gândul la un coleg şi prieten, un vizionar şi un om care a reuşit să construiască mult pentru educaţia din România: “şi se va recunoaşte ce am realizat şi ni se va ierta ce am lăsat celorlalţi să înfăptuiască…” (Aristotel, 384 BC – 322 BC)

17 aprilie 2025. Azi va fi proba de baraj pentru selecţia lotului naţional de juniori. Se încheie Olimpiada Naţională de Informatică pentru Gimnaziu 2025.

Am un sentiment de bucurie, pentru copii, pentru că am reuşit, din nou, să le construim probleme provocatoare, pentru că din punct de vedere tehnic totul a mers excelent, la cele mai înalte standarde existente în lume. Dar şi cu un sentiment de tristeţe. De mare tristeţe…”, a transmis prof. Emanuela Cerchez.