Prima pagină » National » Profesorii ar trebui să fie evaluați pe baza unor indicatori de performanță, iar în acest fel să fie și plătiți, anunță ministrul Educației
Profesorii ar trebui să fie evaluați pe baza unor indicatori de performanță, iar în acest fel să fie și plătiți, anunță ministrul Educației

Profesorii ar trebui să fie evaluați pe baza unor indicatori de performanță, iar în acest fel să fie și plătiți, anunță ministrul Educației

13 ian. 2025, 20:00,
Redacția BZI în National

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, luni, la Digi24, că profesorii ar trebui să fie evaluați pe baza unor indicatori de performanță, iar în acest fel să fie și plătiți.

Întrebat despre banii pe care cadrele didactice îi obțin din meditații, ministrul a declarat că nu este „pentru a le interzice”, dar că „trebuie făcute legal și evitate conflictele de interese”.

„Ar trebui să gândim o serie de indicatori de performanță astfel încât în funcție de performanțele pe care le ai, cei care au performanțe mai mari la clasă să poată să câștige mai mult. Să apară și această diferențiere”, a spus Daniel David.

Ce spune Daniel David despre meditații

El a făcut precizări și despre meditații, spunând că dacă banii „sunt vizibili”, iar meditațiile „se fac legal”, atunci „este în regulă”.

„Meditațiile nu trebuie făcute pe ascuns, adică nu trebuie făcute într-o manieră în care nu pot fi fiscalizate și în același timp trebuie să avem grijă să evităm conflictul de interes, dar nu sunt pentru a le interzice”, a precizat fostul rector universitar.

Noul ministru al Educației a spus că lucrează la o reformă a învățământului superior și a cercetării, prin care institute naționale, cele ale Academiei, universități sau centre de cercetare private să colaboreze între ele, pentru a evita „cheltuirea de resurse și competiția în sens prost”.

Ministrul Educației: „Lucrez la un diagnostic al întregului sistem”

Daniel David a spus, referitor la bugetul Ministerului Educației, că se așteaptă „să fie ușor mai mare față de anul trecut”.

„După această primă etapă, lucrez la un diagnostic al întregului sistem și de educație și de cercetare pentru a știi ce funcționează bine și de ce. Iar acel diagnostic va sta la baza a ceea ce eu văd ca a doua parte a mandatului, când sper să ne așezăm politic și sper ca pe la mijlocul anului și aspectele financiare să funcționeze mai bine”, a adăugat ministrul Educației.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Cine e primul director de la stat cu venituri uriașe care își reduce drastic salariul lunar
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Care este motivul pentru care Claudiu Gherguț a refuzat un salariu lunar de 12.000 de euro. Unde i s-a propus să gătească
Playtech.ro
Maria Mihalache, cea mai rapidă sportivă din România, dar şi cea mai frumoasă! Sacrificiile făcute pentru sport
observatornews.ro
Ce ne aşteaptă de la 1 august, când cresc accizele şi TVA. Analist economic: "Inflaţia va exploda"
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Evz.ro
Lăutarul care a dus naiul din colbul mahalalelor la Paris și New York
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Înțelegerea făcută de Donald Trump aruncă lumea în aer
Playtech.ro
Moștenirea între donație și vânzare-cumpărare. Cum lași proprietăți copiilor ca să nu le piardă, simplu și eficient
Dailybusiness.ro
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
RomaniaTV
Casa de vacanță a lui Cristi Borcea, de la Sinaia, distrusă de furtuna APOCALIPTICĂ. Curtea arată ca după bombardamente: Șapte pomi ai pe casă, ca să știi
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI, dată de Dana Rogoz. Anunțul vine la o zi după ce Andreea Marin a anunțat despărțirea de iubit. Dana și soțul ei s-au căsătorit acum 13 ani
redactia.ro
Cine este Smărăndița, noua șefă de la Guvern. Tânăra a fost numită de Ilie Bolojan într-o funcție de conducere
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare
Comentarii
  • Jupine, faci si tu pseudoreforma ca toti ceilalti! Redati demnitatea si autoritatea profesorilor, salarii decente si, apoi, discutati de obligatii!

    • Alooo…pana la salarii decente, sa vedem ce livreaza profesorii, sa vedem performanta.
      Ca s satul de loazele care ies pe banda rulanta, spagi la profesori, indiferenta profesorilor, pretentiile nesimtite, spagile.mascate in pregatiri in particular, etc.

      • cam asa gandeam si eu pana a-mi da copchii la scoala. dupa aia m-am cam lamurit ce si cum.
        proful e si el om, nu-i nici sfant si nici apostol. te mai enerveaza si frate-tu, d-apoi unu strain. asta-i una la mana.
        a doua la mana e ca proful lucra cu materialul clientului. nu are posibilitatea sa aleaga elevii. cu ce gaseste in clasa, cu aia trebe sa si lucre. normal ca rezultatele difera.
        a treia la mana ii ca proful nu-l poate invata pe copchil daca ala nu vrea. n-are ce-i face. sa vrei sa inveti vine din familie, nu de la scoala.

        • Subscriu. Copilul îl ai așa cum îl crești. Nu te poți aștepta ca școala să facă totul și tu, ca părinte, nimic. Dacă te vede că seara citești, atunci o să citească și el. Dar câți dintre noi mai au bibliotecă acasă?

  • Simplu cetatean

    Da, e bine de luat in calcul acest aspect- competenta si performanta la locul de munca in oricare domeniu, nu doar in invatamant. Salariatii, un procent ridicat din pacate,au uitat un lucru si anume ca au si obligatii pe care nu le indeplinesc, darisi cer drepturile. Prin introducerea performantei ca si criteriu pentru salarizare ar putea duce la constientizare. In multe institutii nu exista organizare, comunicare si nu toata lumea isi face treaba. Este doar parerea mea personala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 iulie 2025
12 iulie 2025