Potrivit unor surse ale reporterilor BZI, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, fostul inspector școlar general, va fi noul director al Casei Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iași.
Prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș a fost șef al ISJ Iași în perioada 2017 – 2021.
Vă aducem aminte că Genoveva Farcaș este profesoară de pedagogie la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, doctor în științele educației și cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
A absolvit Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, fiind șefă de promoție, și apoi Facultatea de Filosofie, secția Pedagogie, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, continuând cu un masterat în educație integrată. În 2010, a obținut titlul de doctor în științele educației cu teza „Formarea autonomiei personale și sociale a preșcolarului”. Coordonează lucrări pentru obținerea gradului didactic I și este membră în diverse comisii naționale organizate de Ministerul Educației.
A publicat lucrări de specialitate, printre care „Pedagogie. Fundamente ale pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului. Educația pentru cunoașterea științifică” (2008, coautor) și „Evaluarea elevilor din ciclul primar. Repere teoretice și aplicații” (2006). De asemenea, este coautoare a unor auxiliare curriculare, cum ar fi „Metode de rezolvare a exercițiilor și problemelor de matematică. De la metoda grafică la metoda algebrică” (2007), „Să descoperim secretul ortogramelor” (2009), și „Să aprofundăm limba română” (2010). La Editura Polirom, a publicat „Autonomia copilului de vârstă mică. Repere pedagogice” (2019) și „Matematica pe înțelesul școlarilor. Metode de rezolvare a exercițiilor și problemelor de matematică” (2022, coautoare).
De asemenea, în prezent ocupă funcția de consilier județean al Partidului Social Democrat Iași.
Sunt atatzia tineri super-competentzi, dar nu au loc. Ajung in strainatate, pe low-skills, pentru un viitor normal… Era o jucarie, „Hopa-Mitica”: oricum cadea, tot in picioare ramanea. Asa si cu slugoii de partid. Doar pamantul ii mai satura.
Faci tot ce se poate sa te vezi la butoane.Esti specialista in in functii de partid dar ai luat o peste ceafa asa cum de altfel o meritai !
Nu mai vad rostul acestor instituții numite Casa Corpului Didactic…se prefac doar că fac niste cursuri de formare și cam atât…că nu sunt mari realizări acolo pe linie de învățământ.