Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, trage un semnal de alarmă în contextul sărbătorilor pascale. Medicul ieșean a transmis o serie de recomandări pentru a nu ajunge la spital.
„Recomandările noastre sunt către sărbători binecuvântate şi liniştite, petrecute acasă, cu familia, cu prietenii sau oriunde în locuri frumoase, fără a ajunge la spital, la UPU de oriunde din România. Se poate face printr-un consum moderat de alimente proaspete, din surse controlate. Când există o suspiciune că ceva nu este dintr-o bucătărie curată, dintr-o sursă controlată, gustul, mirosul nu sunt adecvate să nu se consume. Putem consuma în aceste zile foarte multe alimente, cele proteice, carne tocată, dulciuri cu unt şi smântână, au riscul de a conţine şi dezvolta în scurt timp o încărcătură bacteriană foarte importantă. Să încercăm să consumăm produse în cantităţi mici. Este mai simplu să mănânci o felie de pâine prăjită, chiar de este o mare sărbătoare decât să mănânci un aliment cu o carne îndoielnică cu un mix de proteine care pot fi cauza unei toxiinfecţii alimentare.
Dacă apar semnele unei toxiinfecţii alimentare, diaree, greaţă, vărsături, stare generală alterată, dureri de cap, febra trebuie să ajungă la spital sau să sune la 112. Nu trebuie aşteptată ambulanta, orice mijloc de transport oferă aceeaşi categorie de triaj dacă starea pacientului este stabilă sau alterată.
Noi suntem un spital de urgenţă cu rol de coordonator regional, evident responsabili de urgenţele la nivelul judeţului. Gărzile pe toate specialităţile sunt asigurate. Avem nevoie de investigaţii în susţinerea unui diagnostic. Evident, suntem cu echipe complete că într-o zi obişnuită de weekend sau săptămâna. Ne-am dori ca pacienţii să nu ajungă la noi, dacă ajung să fie cu probleme acute. Cei cu patologii cronice i-am sfătuit să-şi cumpere reţeta, să-şi întrebe medicului curant sau de familie astfel încât să nu apară lucruri grave care să-i aducă la spital. Cei care au boli trebuie să păstreze regimul alimentar şi în această perioadă, fără excese de prăjeli, grăsimi, proteine sau alcool pentru că sărbătoarea are în fapt o valenţă spirituală, ortodoxă, de cumpătare şi spiritualitate, nu una de excese alimentare şi bahice. Ele stau la baza multor accidente rutiere. Atunci când alcoolul este consumat în exces poate genera accidente rutiere şi agresiuni fizice. Vedem tot anul şi în zilele de sărbători oamenii uită de bunătate, omenie, relaţii fireşti şi devin agresivi. Vă dorim să vă petreceţi zilele cu bine, sănătate şi dacă aveţi nevoie de noi cu siguranţă suntem în sprijinul dvs. şi salvăm vieţi”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
„Fără excese alimentare și alcool”? pai atunci sa ne calugarim cu totii zic
Pai tu daca esti vita, desi am impresia ca jignesc regnul animal crezi ca ai vreo sansa sa te calugaresti?