Echipa comună de control formată din lucrători vamali și polițiști de frontieră au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 95.000 lei, ce urmau să ajungă pe piața neagră din România.
În data de 26 martie 2025, în cadrul unei acțiuni comune la care au participat polițiști de frontieră și lucrători vamali, au fost efectuate controale amănunțite asupra unor persoane care s-au încadrat pe culoarul verde nimic de declarat, în baza unui plan comun de combatere a traficului ilegal de bunuri.
Între orele 00:00 și 05:00, au fost verificate două zboruri, din direcția Istanbul și din direcția Londra, zboruri care au avut pasageri ce transportau bunuri suspecte. În urma controlului amănunțit efectuat de către echipa comună de control formată din lucrători vamali și polițiști de frontieră, în bagajele pasagerilor au fost descoperite o serie de articole care nu au fost declarate corespunzător la intrarea în țară, respectiv 266 de articole vestimentare de diferite tipuri (încălțăminte, haine, accesorii), având o valoare estimată de 38.540 lei și 12 bijuterii de lux, care prezintă indicii că ar putea fi din aur, având o valoare de piață de 55.500 lei.
Aceste bunuri, de o valoare totală de 94.040 lei (aproximativ 18.808 euro), au fost confiscate de autoritățile vamale, care au constatat că pasagerii nu au respectat reglementările legale privind transportul de bunuri și obligațiile de declarare la vamă.
În urma acțiunii, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare, în valoare totală de 32.000 lei.
Acțiunea face parte dintr-o serie de controale periodice și coordonate la nivel național, având ca scop întărirea măsurilor de securitate și prevenirea activităților ilegale în punctele de frontieră aeriană.