Prima pagină » Local » Procesul avocatului Sebastian Felecanu nu pare să ajungă prea curând la final. Când va afla câți ani își va mai petrece în spatele gratiilor? – FOTO

Procesul avocatului Sebastian Felecanu nu pare să ajungă prea curând la final. Când va afla câți ani își va mai petrece în spatele gratiilor? – FOTO

02 nov. 2023, 02:00, 3 ,
Cosmina Puiu în Local

Procesul avocatului Sebastian Felecanu nu pare să ajungă prea curând la final, fiind vorba despre complexitatea cazului, dar și de amânări. În pofida tuturor încercărilor de a convinge judecătorii că merită să fie judecat în stare de libertate, anchetatorii tot prelungesc măsura arestului preventiv

Cazul avocatului Sebastian Felecanu, acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, rămâne în istoria Iașului. Acesta a făcut orice ca să scape de după gratii, însă nu a reușit, deoarece magistrații tot prelungesc măsura arestării preventive

Procesul avocatului Sebastian Felecanu nu pare să ajungă prea curând la final

Sebastian Felecanu este anchetat pentru uciderea Monicăi Cioată. De mai bine de un an de zile, acesta profită de calitatea profesională pe care o avea înainte și încearcă să se agațe de orice ca să scape de după gratii, însă probele nu sunt deloc subțiri. Ancheta pare să fie complicată, iar procesul nu pare să ajungă prea curând la final, deoarece tot apar detalii noi. Anchetatorii resping orice contestație pe care Felecanu o formulează ca să ajungă acasă.

„În baza art. 362 Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpatului Felecanu Sebastian, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat”, se arată în hotărârea din data de 30 octombrie 2023.

Ce s-a întâmplat atunci

Vă reamintim că totul s-a întâmplat în seara de vineri, 18 iunie 2021, când victima, avocata Monica Cioată, și iubitul acesteia au participat la petrecerea ocazionată de o nuntă, la restaurantul Elysium. Cu acel prilej, o angajată l-a observat pe Felecanu certând-o pe victimă, țipând și gesticulând nervos cu mâinile, de sus în jos, însă fără a o agresa fizic. La ora 03:23, cei doi au plecat împreună de la petrecere, ținându-se de mână.

La ora 04:04:10, mașina condusă de Monica Cioată a ajuns în parcarea blocului situat pe strada Sărăriei, nr. 6. Conform cercetărilor de la faţa locului, victima a fost găsită în rochia de la nuntă, dar încălțată cu o pereche de pantofi sport, în condiţiile în care la petrecere a fost în pantofi cu toc. Au rezultat indicii că ea voia să părăsească locuinţa din cauza agresiunilor exercitate de avocatul ieșean. Din raportul medico-legal de necropsie a rezultat că Monica ar fi fost sugrumată de autor, aceasta prezentând echimoze şi excoriații la nivel cervical, produse prin loviri cu mijloace contondente sau comprimare prin mijloc contondent (mână), agresiuni ce au determinat o stare de semi-conştienţă sau inconştienţă a victimei.

Procesul avocatului Sebastian Felecanu nu pare să ajungă prea curând la final, dar rămâne de văzut ce pedeapsă finală va primi.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`