Prima pagină » Eveniment-Social » Probleme cu care se confruntă femeile din județul Iași, reflectate în datele statistice
Probleme cu care se confruntă femeile din județul Iași, reflectate în datele statistice

Probleme cu care se confruntă femeile din județul Iași, reflectate în datele statistice

16 oct. 2020, 02:00,
în Eveniment-Social

Ciprian Iftimoaei

Femeile reprezintă o resursă umană valoroasă în contextul unei societăți tot mai îmbătrânite din punct de vedere demografic, afectată de migrație, lipsa forței de muncă, amplificarea riscurilor la adresa securității sociale, economice și de mediu. Deși desfășoară activități profesionale concomitent cu o multitudine de responsabilități casnice/ gospodărești, femeile din România au o speranță medie de viață cu 7 ani mai mare decât bărbații. În anul 2018, 59% dintre absolvenții de studii superioare din Iași erau femei. Domeniile educației și învățământului, sănătatea, administrația publică și sectorul serviciilor sunt dominate de prezența femeilor. Cu toate acestea, femeile se confruntă cu o serie de probleme legate de violența domestică, sărăcie, migrație, maternitate adolescentină, subreprezentare în structurile de decizie politică de la nivel național, județean și local.

Din cele 793.559 persoane care la 1 ianuarie 2019 aveau reședința obișnuită pe raza administrativ-teritorială a județului Iași, 398.141 erau femei, reprezentând 50,17% din totalul populației rezidente. În mediul urban, își aveau reședința obișnuită un număr de 192.277 femei, reprezentând 48,29% din totalul populației feminine, în timp ce 205.864 de femei aveau reședința în mediul rural, reprezentând 51,71% din totalul femeilor din județul Iași. Efectivul femeilor vârstnice (65 de ani și peste) este de 73.018, reprezentând o pondere de 18,33% din totalul populației feminine din județul Iași, ceea ce înseamnă o populație feminină îmbătrânită demografic. Din totalul de femei vârstnice, un număr de 40.493 de femei vărstnice aveau reședința în mediul rural, având o pondere de 55,45% din totalul populației feminine vârstnice din județul Iași.

Rata de fertilitate, însemnând numărul de născuți-vii la 1.000 femei de vârstă fertilă (15-49 de ani), raportată la populația feminină rezidentă în județul Iași la 1 iulie 2018, a fost de 54,8‰ născuți-vii, superioară fertilității feminine la nivel național de 45,9‰, născuți-vii la 1.000 de femei de vărstă fertilă 15-49 ani. Pentru o perspectivă comparativă asupra fertilității la nivel național, datele furnizate de INS arată că, în anul 2018, cele mai mari rate de fertilitate s-au înregistrat în județele Suceava (61,1‰), Bistrița-Năsăud (56,5‰) și Vaslui (55,4‰), iar cele mai scăzute în Mehedinți (35,9‰) și Gorj (34,3‰).

Maternitatea adolescentină este o problemă la nivel național, nu doar a județului Iași, care trebuie analizată prin raportare la nivelul de educație și pregătire a familiilor din care provin mamele adolescente, cultura și nivelul de viață, lipsa educației de sănătate, inclusiv a educației prin care se pot preveni sarcinile nedorite la adolescenți. Din cei 10.579 de născuți-vii înregistrați în județul Iași în anul 2018, 831 de născuți-vii au mame minore (cu vârste până la 19 de ani), reprezentând 7,85% din totalul născuților-vii. Din cei 831 de născuți-vii cu mame minore, 13 născuți-vii provin de la mame cu vârste sub 15 ani.

Problemele femeilor din județul Iași se reflectă și în datele privind divorțialitatea pe tipurile de cauze care au condus la desfacerea căsătoriilor. Din cele 1.293 de divorțuri înregistrate în județul Iași în anul 2018, un număr de 990 de căsătorii au fost desfăcute prin acordul părților, diferența de 303 reprezentând căsătorii desfăcute din cauze precum infidelitatea conjugală, consumul de alcool, violența fizică, cauze combinate sau alte situații. În anul 2019, în județul Iași au fost înregistrate un număr de 1.109 divorțuri, din care 504 de divorțuri cu cel puțin un copil minor rămas după desfacerea căsătoriei.

În ceea ce privește șomajul (persoanele înregistrate ca fiind în căutarea unui loc de muncă), la 31 decembrie 2018, erau înregistrați un număr de 8.982 de șomeri, din care 5.072 șomeri-bărbați, iar 3.900 șomeri-femei. Rata șomajului la nivelul județului Iași era de 3%, 3,2% la bărbați și 2,9% la femei. Datele statistice privind șomajul ne arată că nu sunt discrepanțe între femei și bărbați în ceea ce privește indicatorii care descriu acest fenomen socio-economic.

Femeile din regiunea Nord-Est, din care face parte și județul Iași, sunt cele mai afectate de sărăcie. În anul 2018, rata sărăciei relative pentru regiunea de Nord-Est a fost de 35,6%, în scădere cu doar un punct procentual față de anul aderării României la UE, 2007, când a fost de 36,6%. Transferurile de la bugetul statului, investițiile cu fonduri europene și guvernamentale nu au condus la o creștere semnificativă a nivelului de trai, așa cum rezultă din statisticile oficiale.

Cea mai gravă problemă cu care se confruntă femeile din România, inclusiv din județul Iași, este violența asupra femeilor sub toate formele. Potrivit situației statistice a persoanelor și a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, la nivelul județului Iași, de la anul 2017 la anul 2018 s-a constatat creșterea numărului de infracțiuni împotriva femeilor majore.

Dacă numărul înregistrat al bărbaților adulți agresați în anul 2017 a fost de 323, iar în anul 2018 de 332, în cazul femeilor adulte numărul a crescut cu 160 de cazuri, însumând la finalul anului 2018 un număr de 1.303 de infracțiuni înregistrate. În anul 2019, pănă la data de 30 septembrie, au fost înregistrate peste 1.050 de cazuri care au ca victime femeile majore. Analiza statistică a situației femeilor conturează direcțiile, obiectivele și țintele pentru orice strategie în domeniul promovării egalității de șanse între femei și bărbați, la nivelul județului Iași.

Ciprian Iftimoaei este lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Al.I. Cuza” din Iași și director adjunct al Direcției Județene de Statistică Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`