Prima pagină » Titlurile zilei » Priviți în ochi o legendă vie! Pancirel de la Iași, omul care a scris istorie. Ai ascultat sute de melodii scrise de el, dar nu ai știut niciodată cine a pus suflet și nu a dormit nopți pentru a le trece pe hârtie. Picanteriile din viața de lăutar, fără perdea, din gura maestrului – GALERIE FOTO, VIDEO (Exclusiv)

Priviți în ochi o legendă vie! Pancirel de la Iași, omul care a scris istorie. Ai ascultat sute de melodii scrise de el, dar nu ai știut niciodată cine a pus suflet și nu a dormit nopți pentru a le trece pe hârtie. Picanteriile din viața de lăutar, fără perdea, din gura maestrului – GALERIE FOTO, VIDEO (Exclusiv)

27 iul. 2021, 02:00,
Andreea Pădurescu în Titlurile zilei

Stelian Costandache – sau Pancirel senior, așa cum îl cunoaște toată lumea – este cel care a înființat faimoasa Fanfară de la Cozmești. Acesta a împlinit recent frumoasa vârstă de 85 de ani. El își trăiește bătrânețea în satul Cozmești, din județul Iași, unde locuiește alături de soția sa. În urmă cu șase ani, a renunțat la a mai cânta, dar mereu își amintește cu drag de cea mai frumoasă perioadă din viața sa

Stelian Costandache – sau Pancirel senior, așa cum îl cunoaște toată lumea – este faimosul trompetist și compozitorul zecilor de cântece ale Fanfarei de la Cozmești, are 85 de ani și locuiește pe o uliță retrasă din localitatea cu același nume. Reporterii „BZI” l-au găsit pe prispa casei, la umbră, depănând amintiri din vremea în care cânta alături de faimoasa sa fanfară, pe care chiar el a înființat-o, în urmă cu aproximativ 50 de ani. Pancirel povestește cu lacrimi în ochi despre cea mai frumoasă perioadă din viața lui.

„A fost foarte frumos cât timp am cântat cu fanfara. A fost o viață de aur pentru mine. Tinerețea a fost frumoasă de tot, acum e rău… Plecam vinerea de acasă și ne întorceam lunea. O țineam dintr-o petrecere, în alta. Câteodată nici nu mai ajungeam acasă. Munceam, dar nu simțeam niciodată că suntem obosiți, deoarece făceam ceea ce ne plăcea. Câștigam bani frumoși! Ne-am trăit viața cât de bine am putut. Eram 11 bărbați, toți – de aici, din sat -, și eram prieteni buni, foarte buni. Ne chemau oamenii peste tot prin țară, pentru că noi făceam muzică adevărată și îi făceam să se simtă bine. Unde cântam noi, petrecerile țineau trei zile și trei nopți! Uitam să mai plecăm acasă”, a declarat Pancirel senior, compozitorul Fanfarei de la Cozmești.

Reporterii „BZI” au prezentat în edițiile anterioare povestea fiului lui Pancirel senior. Pancirel Costandache junior a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți trompetiști din România, cântând pe scenă alături de interpreți faimoși, precum Loredana Groza sau Damian Drăghici.

Trompetistul Pancirel: „Pentru mine, muzica a fost și este cel mai important lucru. Mie îmi place muzica adevărată, nu gălăgia”

Fanfara de la Cozmești s-a pierdut odată cu trecerea timpului. Localitatea ieșeană Cozmești era cunoscută ca având unii dintre cei mai buni cântăreți de fanfară din țară. Membrii au îmbătrânit și nu au mai putut cânta, iar cei tineri nu au fost doritori de a duce mai departe tradiția.

„La noi, în sat, a fost o «făbricuță de muzicanți». Fiecare își lua instrumentul și se apuca de cântat. Eu aveam 12-13 ani, îmi luam trompeta și începeam să cânt melodiile pe care le aveam în cap și repetam așa. Nu am făcut școală pentru muzică, totul am învățat de la tatăl meu și Dumnezeu mi-a dat acest talent. Pentru mine, muzica a fost și este cel mai important lucru. Mie îmi place muzica adevărată, nu gălăgia. Noi eram cei mai buni. Dar am îmbătrânit și lucrurile s-au schimbat. Unii dintre colegi nu au mai putut fizic să cânte, alții au murit și acestea au fost motivele pentru care am încheiat activitatea faimoasei fanfare de la Cozmești. Însă totul a rămas în sufletul meu și nu o să pot uita vreodată.

Dimineața, dădeam semnal cu trompeta. Sunam din trompetă și ne adunam toți la repetiții. Din băieții pe care i-am avut eu, au murit șase, iar acesta a fost motivul pentru care nu am mai continuat cu fanfara, pentru că nu mai am cu cine cânta. După ce m-am lăsat eu, au mai cântat ei trei-patru ani, dar acum e totul lăsat baltă. Nu mai sunt cântăreți de fanfară adevărați. Toată lumea mă cunoaște de ani de zile cu numele de «Pancirel», pe care l-am dus mai departe de la tatăl meu”, a spus Pancirel senior.

Pancirel a compus 700 de melodii pentru fanfară: „Mă doare sufletul…”

Repertoriul Fanfarei de la Cozmești a fost compus în cea mai mare parte de cel care a înființat formația, respectiv de Pancirel. Cel mai mare regret al bătrânului trompetist este că nimeni nu a vrut să ducă mai departe tradiția. Tinerii din sat nu par a fi interesați să învețe să cânte la instrumente, chiar dacă mulți dintre ei provin din familii cu cântăreți în fanfară.

„Eu am compus melodii pentru fanfară. Am compus hore, sârbe, dar și muzică ușoară, valsuri și tangouri. Am în jur de 600 – 700 de piese pe care le-am compus și le-am cântat peste tot în țară și peste hotare. Îmi pare rău și mă doare sufletul că nimeni nu mai învață să cânte la instrumente! Tinerii de aici, din sat, nu sunt încântați de muzică, nu vor să ducă mai departe tradiția. Tineretul a văzut că nu mai sunt solicitate fanfarele și nu au mai pus mâna pe instrumente. Vă spun sincer că, peste câțiva ani, totul va rămâne doar ca un basm. Când va povesti cineva despre fanfare, despre faptul că la Cozmești era muzică adevărată, lumea va crede că sunt basme”, a adăugat Pancirel senior.

Instrumentele vechi de aproape 100 de ani sunt ținute la loc de cinste

Pancirel ține la loc de cinste cele trei trompete care l-au făcut faimos. Instrumentele sunt prăfuite, dar pline de istorie. Pancirel spune că nu va renunța pentru nimic în lume la acele instrumente pe care le are din străbuni.

„Am în casă prima mea trompetă la care am învățat să cânt și cu care am debutat în muzică. Aceasta stă lângă vechea trompetă a tatălui meu, care are o semnificație foarte importantă pentru mine. Toate instrumentele pe care le am împlinesc acuși 100 de ani. Sunt prăfuite, nu le-a mai folosit nimeni, dar astea din casa mea nu pleacă. Prin ele îmi văd toată viața.

Chiar dacă nu mai funcționează cum trebuie, pentru că nu le-am mai uns cu nimic, dacă încep să cânt la una dintre ele puteți asculta toată viața mea de fanfarist. Sunt foarte importante pentru mine și nu știu ce se va întâmpla cu ele după moartea mea, dar cu siguranță fiul meu va avea grijă de ele, măcar el. Prin anii ’80 eram patru trompetiști, eu, Pancirel Junior, Bălan și Mitrică, la clarinet erau Victor și Filaret, la eufoniu, Gogorici și Ion, la bariton Ghiță și Corneluș, la Bas SI, Petru, Bas Fa, Gică și Ion, iar la tobă Vasile”, a încheiat Pancirel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`