Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a declarat marți, 14 mai, că principalul motiv al prăbușirii străzii 23 August din orașul Slănic este acumularea apei sub carosabil. El a explicat că, conform specialiștilor, nu un cutremur, nici deversarea sau infiltrarea apelor unui lac din zonă, și nici topirea filonului de sare din localitatea cunoscută pentru mina de sare din apropiere nu au fost cauzele prăbușirii străzii, ci acumulările de apă provenite din alte surse, care au erodat din subteran.
”Vorbim de fenomenul punctual al acestei surpări, care fără intervenţia noastră şi măsurile de stabilizare imediate cu siguranţă ar fi continuat. În mare, cauzele sunt cele pe care specialiştii le-au identificat încă din prima fază, însă am reuşit să le punctăm mai clar şi să eliminăm anumite cauze mai clar. Pot să vă enumăr: în primul rând este clar că nu vorbim de un seism; în al doilea rând este clar că nu vorbim de o posibilă deversare a Băii Baciului. În al treilea rând este clar că nu vorbim de apă sărată, adică nu vorbim de o disoluţie a filonului de sare care să fi cauzat această tasare”, a declarat, marţi după-amiază, la Slănic, prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu.
El a explicat că a fost vorba despre acumulări de ape, posibil provenite din mai multe surse, care au erodat din subteran strada.
”Este vorba de convergenţa tuturor apelor în acest loc, fie că vorbim de ape subterane, fie că vorbim de ape provenite din precipitaţii, caracteristica zonei a făcut posibilă această stagnare a apelor aici şi, mai departe, există şi posibilitatea unor foste puţuri mai vechi, unor foste fose. Pur şi simplu apa, stând aici, a reuşit să spele nisipul şi să taseze acest teren”, a adăugat Emil Drăgănescu, potrivit News.ro.
Aproape 60 de persoane evacuate din locuințe
El a făcut referire şi la cele 58 de persoane care au fost evacuate din blocurile din apropiere, spunând că oamenii sunt relocaţi, fie la rude, fie în locuri asigurate ”prin grija Primăriei”.
La Slănic, o porţiune din strada 23 August s-a surpat, în zonă producându-se un crater cu adâncimea de doi metri, care a doua zi s-a adâncit cu încă 20 de centimetri. Iniţial, 42 de persoane, locatari ai unor blocuri din zonă, au fost evacuate, ulterior fiind luată decizia evacuării altor 16 persoane.
Între timp, craterul a fost astupat, în urma unei intervenţii de urgenţă, urmând ca soluţia finală pentru stabilizarea solului să fie găsită şi implementată.