Prima pagină » Economic Local » Primele proiecte depuse de tinerii din Iași care vor să acceseze fonduri europene. Suma alocată programelor de finanțare este în valoare de 200 de milioane de euro
Primele proiecte depuse de tinerii din Iași care vor să acceseze fonduri europene. Suma alocată programelor de finanțare este în valoare de 200 de milioane de euro

Primele proiecte depuse de tinerii din Iași care vor să acceseze fonduri europene. Suma alocată programelor de finanțare este în valoare de 200 de milioane de euro

03 sept. 2021, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Tinerii din Iași au depus primele proiecte în submăsurile 6.1 și 6.3, unde au solicitat fonduri europene în valoare de 300.000 de euro. Fermierii care vor să deschidă afaceri în mediul rural sau să le dezvolte pe cele mici pot obține între 15.000 și 70.000 de euro. Termenul de depunere a proiectelor la AFIR expiră la 26 noiembrie 2021

Tinerii din Iași au depus proiecte în valoare de 300.000 de euro în submăsurile 6.1 și 6.3, derulate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Primele dosare depuse de fermierii din județ, la numai o săptămână de la demararea înscrierilor, sunt pentru dezvoltarea unor afaceri în domeniul zootehnic și legumicol. Tinerii vor să investească între 40.000 și 50.000 de euro, fonduri europene nerambursabile. Aceștia vor afla dacă sunt eligibili la finanțare la finalul acestui an, după ce se va încheia sesiunea de depunere a proiectelor și vor fi evaluate dosarele depuse din toată țara. Bugetul alocat celor două submăsuri de finanțare, 6.1- Instalarea tinerilor fermieri și 6.3- Dezvoltarea fermelor mici este în valoare de 200 de milioane de euro. Fiecare fermier poate accesa între 15.000 și 250.000 de euro, dacă au proiect eligibil la finanțare. Termenul de depunere al proiectelor pentru accesarea fondurilor europene expiră la data de 26 noiembrie 2021.

Tinerii din Iași pot solicita între 15.000 și 250.000 de euro, fonduri europene nerambursabile

Pe lângă cele două sesiuni de finanțare deschise de AFIR pentru tinerii fermieri, mai sunt disponibile și fondurile europene din submăsurile 16.4/submăsura 16.4a- Cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol. În cadrul celor două submăsuri nu a fost depus niciun proiect până în prezent. AFIR a publicat pe pagina oficială, www.afir.info, versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru submăsurile 6.1, 6.3 și 16.4/16.4a, din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020.

Mai multe detalii se găsesc pe site-ul: https://bit.ly/3jfmjS2. În funcție de dimensiunea exploatației și afacerile pe care vor beneficiarii să le dezvolte în mediul rural, aceștia pot investi în ferme zootehnice cu 20-30 de capete, în sere cu legume sau în ferme apicole. De asemenea, ieșenii care includ în planul de afaceri și partea de procesare pot să obțină sume mai mari, de până la 70.000 de euro. De asemenea, maxim 250.000 de euro se acordă fermierilor din sector pomicol și vegetal care se axează pe procesare.

Agricultorii din Iași pot solicita și adeverințele pentru credite, de la APIA

Fermierii din Iași care vor să solicite de la APIA adeverințele pentru credite mai pot depune cererile până la data de 18 octombrie 2021. Agricultorii pot solicita adeverințe pentru schemele de plăți directe și măsurile de mediu și climă. Agenția a încheiat mai multe convenții între instituțiile financiar-bancare și nebancare și cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în vederea finanării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituție, în baza adeverințelor eliberate. Dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2 la sută. Valoarea creditului acordat beneficiarilor de subvenții a crescut anul acesta, de la 85 la sută din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA, până la 90 la sută din această valoare. APIA a simplificat procedura de eliberare a adeverințelor, tot fluxul de lucru mutându-se în mediul electronic. Până în prezent au fost eliberate un număr de 301 documente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`