Prima pagină » Actualitate » Primele imagini cu adolescenta de 17 ani ucisă de iubitul ei într-un hotel

Primele imagini cu adolescenta de 17 ani ucisă de iubitul ei într-un hotel

27 iun. 2024, 14:00,
în Actualitate

Criminaliștii au refăcut filmul dublei tragedii în care un băiat de 24 de ani s-a sinucis imediat după ce și-a omorât iubita în vârstă de 17 ani, într-o cameră de hotel din București.

Surse din anchetă spun că cei doi tineri au ajuns inițial în camera de hotel din Sectorul 6, unde preț de câteva ore au stat de vorbă. Din primele informații cei doi s-au certat și fata ar fi vrut ca cei doi să se despartă. Spre seară, tânărul de 24 de ani a plecat la un magazin Carrefour din apropierea hotelului, de unde a cumpărat un cuțit.

Când s-a întors în camera de hotel, și-a înjunghiat de mai multe ori iubita, cu lovituri de cuțit, și a lăsat-o să zacă moartă pe pat. După ce a ucis-o pe fata de 17 ani, băiatul s-a omorât și el cu același cuțit, conform surselor citate.

Noi detalii de la crima din Brăila

Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum după ce femeia de 44 de ani a fost găsită într-o baltă de sânge, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție din Brăila au transmis că în urma apelului la 112, s-au făcut cercetări serioase. Declarațiile lor sunt contrazise, însă, de vecinii victimei, care spun că tragedia ar fi putut fi prevenită.

”Ea a fugit din curte, a luat-o pe uliță, a ajuns până la jumătatea străzii, dar el a ajuns-o din urmă, cu bicicleta, și a adus-o înapoi. Polițiștii au bătut în poartă, dar nu a răspuns nimeni și au plecat.” a povestit un vecin al victimei.

Din anul 2020, oamenii legii au dreptul de a intra într-o locuință dacă există suspiciuni că în interior poate avea loc o faptă gravă. Astfel că șefii Poliției Române au trimis la Brăila o echipă de control pentru a verifica modul în care au acționat agenții în acest caz.

Potrivit presei, ucigașul a mai fost condamnat în trecut pentru tentativă de omor. El trebuia să stea în închisoare până în august 2025, spun jurnaliștii, însă a fost eliberat condiționat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`