Prima pagină » National » Primarul unei comune din Botoșani și directorul Sălii Polivalente din București, trimiși în judecată de către DNA
Primarul unei comune din Botoșani și directorul Sălii Polivalente din București, trimiși în judecată de către DNA

Primarul unei comune din Botoșani și directorul Sălii Polivalente din București, trimiși în judecată de către DNA

23 mart. 2023, 12:20,
în National

Procurorii DNA au decis trimiterea în judecată a primarului comunei Bălușeni, județul Botoșani, și a directorului Complexului Sportiv NaȚional (CSN) „Sala Polivalentă” București. Cel din urmă ar fi încasat ilegal salarii timp de mai multe luni de la primărie.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Doroftei Gheorghe-Claudiu, primar al comunei Bălușeni, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, ambele în formă continuată, și Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu, director al Complexului Sportiv National (CSN) „Sala Polivalentă” București pentru săvârșireainfracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale.

În rechizitoriu se arată că, în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, inculpatul Doroftei Gheorghe-Claudiu, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi aprobat plata drepturilor salariale care i se cuveneau inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu, angajat la acea vreme în cadrul primăriei în funcția de administrator public, deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-ar fi prezentat la serviciu decât ocazional și nu ar fi prestat activitățile la care era obligat prin contractul de management și prin fișa postului.

Documente falsificate

Procurorii precizează că, atât în perioada respectivă, cât și în prezent, inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu ocupa și funcția de director al CSN „Sala Polivalentă” București.

„Cei doi inculpați ar fi semnat diverse documente (foile colective de prezență a angajaților instituției, condica de prezență deținută la nivelul instituției) prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, prezența inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu la locul de muncă, deținut în cadrul primăriei comunei Bălușeni, județul Botoșani. Demersurile de mai sus ar fi avut ca urmare obținerea de către inculpatul
Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu a unor foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale, în cuantum de 56.508 lei”, se arată în comunicat.

Primăria comunei Bălușeni a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`