Prima pagină » National » Primarul Mircea Pătrânjan a murit. Este doliu în lumea politică din Hunedoara

Primarul Mircea Pătrânjan a murit. Este doliu în lumea politică din Hunedoara

08 feb. 2021, 09:58,
în National

Primarul Mircea Pătrânjan a murit la 72 de ani, edilul comunei Romos a fost de șapte ori consecutiv ales în funcţie. Acesta s-a stins din viaţă în cursul zilei de ieri, la Timişoara.

Până în acest moment nu se ştie cu exactitate cauza decesului.

Mircea Pătrânjan a murit, era unul din cei mai longevivi primari din România

În cadrul unui interviu mai vechi, edilul a fost provocat să vorbească despre secretul carierei sale în fruntea administrației din Romos. Pătrânjan a mărturisit că acesta este reprezentat de faptele bune pe care le-a făcut de-a lungul anilor.

“Eu nu sunt de-al locului, m-am născut la Teiuş, iar romoşenii sunt mândri şi nu-i consideră de-ai lor pe venetici, decât după ce trăiesc măcar 50 de ani printre ei. Dar pe mine m-au adoptat. Ca primar, nu poţi să le dai neapărat pâine, dar poţi să le dai utilităţi, să le faci viaţa mai uşoară şi îşi obţin ei pâinea apoi”, a declarat Mircea Pătrânjan într-un interviu oferit jurnaliștilor de la revista Formula AS în urmă cu aproape doi ani.

Anunțul morții i-a cutremurat pe colegii săi și apropiați

Tragicul anunţ în care s-a anunţat faptul că edilul Mircea Pătrânjan a murit i-a îndurerat pe colegii săi şi pe apropiaţi.

“Cu profund regret, am aflat că astăzi, primarul comunei Romos, Mircea Pătrânjan, s-a stins din viaţă. Mircea Pătrânjan a fost un om harnic, bun şi priceput, apreciat de comunitate, de oamenii care i-au încredinţat funcţia de primar, fiind unul dintre cei mai longevivi primari din judeţul Hunedoara. Golul lăsat în urmă prin despărţirea de această lume nu poate fi acoperit de nimeni şi nimic. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndurerate să-i dea mângâiere”, a scris Laurențiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, pe contul său oficial de Facebook.

Cine a fost Mircea Pătrânjan

Mircea Pătrânjan s-a născut pe 16 aprilie 1948 în Stremț, o localitate din județul Alba. Regretatul politician era inginer agronom, iar din 1996 și până pe 27 septembrie 2020, el a fost ales de șapte ori consecutiv în fruntea primăriei comunei Romos.

Primarul Dan Cosmin Opruța a murit după ce a fost pozitiv la COVID-19

La finalul lunii ianuarie, primarul Dan Cosmin Opruța a murit după ce a fost pozitiv la COVID-19. Dan Cosmin Opruța era primar din partea PNL şi era un lider al formaţiunii politice din Alba. Acesta avea 38 de ani şi era căsătorit. Opruța avea şi doi copii, ambii minori. A lăsat în urmă o familie îndurerată dar şi o comunitate care îi va simţi lipsa.

Acesta era într-o stare gravă după ce fusese declarat pozitiv la infecţia COVID-19. Acesta a fost transportat de urgenţă, în urmă cu câteva zile, la Spitalul Judeţean de Urgentă din Alba Iulia pentru că starea lui de sănătate se agravase. Acesta avea o saturaţie de oxigen mică.

Ieri, la Timişoara, a murit şi Mircea Pătrânjan unul din cei mai longevivi primari din România

Dumnezeu să îi ierte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 februarie 2025
17 februarie 2025