Prima pagină » Local » Primarul Mihai Chirica a făcut lumină în urma atacurilor la adresa sa. Dezvăluiri uluitoare despre cel care a orchestrat totul. Gabriel Gachi a abuzat de un bun al statului ani la rând

Primarul Mihai Chirica a făcut lumină în urma atacurilor la adresa sa. Dezvăluiri uluitoare despre cel care a orchestrat totul. Gabriel Gachi a abuzat de un bun al statului ani la rând

23 nov. 2018, 08:34,
Redacția BZI în Local

Edilul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a ieşit public pentru a explica pe şleau de ce a ajuns să fie atacat la sânge de unele gazete din oraş. Primarul Iaşului a spus cu lux de amănunte cum s-a ajuns ca săptămânalul de buzunar „ReporterIS”, al pseudo jurnalistului Gabriel Gachi, să arunce cu noroi. Edilul a demonstrat că Gachi a ajuns să-l atace pentru că a cerut evacuarea sa dintr-un apartament al primăriei pe care-l ocupa ilegal de ani buni. De altfel, şi cotidianul BUNĂ ZIUA IAŞI a relatat pe larg această situaţie, Gachi fiind unul din acei indivizi care ocupa un apartament social deşi nu au dreptul la acest lucru.

Iată ce a spus primarul Mihai Chirica despre cum a ajuns să fie ţinta unor atacuri suburbane din partea unui individ ce a avut numeroase probleme cu legea, dar şi de comportament.

„Întrucât de peste doi ani atât eu, că primar, cât şi, mult mai grav, membrii familiei mele suntem supuşi unor atacuri la persoana deghizate în „anchete jurnalistice” de către săptămânalul Reporter de Iaşi şi, în particular, de către patronul şi editorul acestuia, Gabriel Gachi, doresc să fac o serie de precizări pe care le consider necesare pentru că opinia publică să nu poată fi manipulată. Voi demonta acuzaţiile mincinoase lansate la adresa mea şi a familiei mele şi voi demonstra cum motivaţiile acestor atacuri nu au legătură cu interesul public, ci cu situaţia juridică a acestui „jurnalist” şi cu interesele financiare şi politice ale acestuia şi ale celor care îl susţin.

Încă de la preluarea mandatului de primar, am dispus verificarea şi reorganizarea activităţii de gestionare a patrimoniului oraşului, aflată în sarcina fostei Direcţii de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat. În urma analizelor am decis să reorganizez activitatea Direcţiei în trei structuri: Direcţia de Evidentă a Patrimoniului, Direcţia de Exploatare a Patrimoniului şi Direcţia de Fond Locativ. În cazul acesteia din urmă, verificarea situaţiei celor circa 3.300 de imobile gestionate, din care circa 2.000 de unităţi locative, a relevat o serie de nereguli dintre care unele au fost remediate, iar altele sunt în lucru.

Printre aceste nereguli flagrante angajaţii Direcţiei de Fond Locativ au descoperit şi faptul că într-una dintre unităţile locative sta, în mod ilegal, acest Gabriel Gachi. Subliniez că nu a fost vorba de o acţiune cu caracter individual, ci de o verificare complexă a întregului patrimoniu public şi privat al oraşului. Revenind la „jurnalist”, acesta beneficiază din 2002 de o locuinţă socială în cartierul Tătăraşi. Într-un dosar din 2010, Consiliul Local Iaşi, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu paratul Gabriel Gachi, a solicitat rezilierea contractului de închiriere din 2002 şi evacuarea paratului din locuinţa închiriată şi obligarea la plata unei sume de peste 5.000 de lei reprezentând chirie restanta şi penalităţi de întârziere. În 2011, Judecătoria Iaşi a admis acţiunea civilă formulată de municipalitate, dispunând evacuarea chiriaşului şi plata sumelor restante şi constatând rezilierea contractului din 2002; hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă.

Din motive care vor fi cercetate de instituţiile competente, conducerea fostei Direcţii de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat nu a pus în aplicare decizia instanţei, iar în 2013 a operat o prelungire a contractului de închiriere din 2002, deşi acesta fusese reziliat prin decizia Judecătoriei Iaşi. Astfel, conducerea fostei Direcţii a încălcat legea şi decizia instanţei, favorizându-l pe Gabriel Gachi să beneficieze de un bun al oraşului fără drept, în dauna altor persoane cu adevărat îndreptăţite.

După reorganizarea Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat în cele trei direcţii menţionate, verificările ulterioare au pus în lumină un număr semnificativ de nereguli, motiv pentru care am dispus eliberarea din funcţie a directoarei Letiţia Palaga şi deschiderea de acţiuni în instante şi administrative în vederea preluării patrimoniului oraşului de la cei care îl folosesc fără drept. Unul dintre aceste cazuri este, cum spuneam, şi cel al lui Gabriel Gachi, pe numele căruia Direcţia de Fond Locativ a reactivat sentinţa Judecătoriei din 2011 şi a cerut instanţei emiterea unui titlu executoriu pentru eliberarea spaţiului ocupat abuziv. Nu este lipsit de interes faptul că o verificare a Direcţia de Fond Locativ din 2017 a scos la iveală că Gabriel Gachi nici nu locuieşte efectiv în locuinţa municipalităţii, ci a cedat-o / subînchiriat-o, în mod ilegal, unei alte persoane.

Toate aceste aspecte au fost verificate şi de Serviciul Corp Control, iar instituţiile statului vor face lumină cu privire la faptele de fals în activitatea administrativă, la consecinţele juridice şi economice ale acestor fapte şi la cei responsabili.

Aşadar, faptul că a folosit, fără drept, un bun al oraşului, cu complicitatea unor funcţionari ai municipalităţii, urmat de decizia mea de a ne apăra patrimoniul public arata adevărata cauză a frustrărilor şi, de aici, ale atacurilor lui Gabriel Gachi.

Atacurile lui Gabriel Gachi, în nume propriu şi prin săptămânalul Reporter de Iaşi, la adresa mea şi a familiei mele au început în 2015 şi s-au intensificat în 2016, după ce am câştigat mandatul de primar. Am mai spus-o şi cred cu tărie că articolele critice la adresa instituţiilor şi demnitarilor sunt necesare dacă se bazează pe adevăr şi urmăresc interesul public, chiar dacă uneori au tuse, accente şi exagerări specifice limbajului jurnalistic. Însă, atacurile la adresa familiilor demnitarilor, câtă vreme membrii acestora nu au nicio legătură cu instituţiile şi fondurile publice, sunt intolerabile şi de natură să îi descalifice pe autorii acestora.

Mai întâi, Gabriel Gachi a lansat o „anchetă” cu privire la casa soacrei mele, despre care a spus că mi-ar aparţine, în condiţiile în care imobilul fusese construit din 1998…

Subordonaţii lui Gabriel Gachi au pătruns prin efracţie în casa unchiului meu şi l-au acuzat că şi-a construit-o ilegal, în condiţiile în care acesta o dobândise de la Stat în calitatea sa de revoluţionar… Despre fratele meu, Ioan Chirica, au scris că ar avea o „avere” imposibil de justificat, constând într-un iaht şi o maşină de lux, în condiţiile în care era vorba despre o barcă şi o maşină din 2001, în valoare de cel mult 3.000 de euro…

Ultima „ancheta”, lansată de Gabriel Gachi în această săptămână, trece însă de zona exagerărilor şi a erorilor de documentare şi se constituie într-o înşiruire de minciuni sfruntate şi interpretări halucinante, fără nicio legătură cu realitatea.

Doar din respect pentru cititorii acestui material „jurnalistic” am studiat documentele din arhivă SC Eurodesign Consulting SRL care demonstrează situaţia de fapt şi pe care doresc să le prezint public.

Astfel, SC Eurodesign Consulting SRL a fost înfiinţată în anul 2007 şi a avut întotdeauna acelaşi acţionar unic şi acelaşi administrator (Ioan Chirica), acelaşi sediu, acelaşi contabil şi acelaşi cont la aceeaşi bancă. Pe tot parcursul activităţii sale economice, SC Eurodesign Consulting SRL nu a avut niciun contract cu vreo instituţie a statului din Iaşi, din România ori din altă parte a lumii.

În privinţa imobilului din localitatea Frasin achiziţionat de SC Eurodesign Consulting SRL, afirmaţia lui Gabriel Gachi că acesta mi-ar aparţine este, subliniez de la început, FALSĂ! Bunurile au fost achiziţionate în 2014 prin contracte de vânzare – cumpărare încheiate şi autentificate notarial la un notar public din localitatea Mihăileşti din judeţul Giurgiu, acolo unde avea sediu firma vânzătoare, acelaşi notar care s-a ocupat şi de intabularea bunurilor. Pentru un prim bun, suma convenită pentru vânzare a fost achitata de SC Eurodesign Consulting SRL prin ordin de plată în contul vânzătorului în 26 martie 2014, tot firma cumpărătoare achitând şi taxele notariale şi impozitele prevăzute de lege. Cea de-a doua proprietate a fost cumpărată de la o persoană fizică ce achiziţionase imobilul de la aceeaşi firmă, iar tranzacţia a fost încheiată la acelaşi notar public din Mihăileşti, la un preţ mai mare decât cel plătit de persoană fizică, în dată de 9 mai 2014. Şi de această dată suma convenită a fost achitata de SC Eurodesign Consulting SRL prin transfer bancar şi au fost plătite şi onorariul notarului şi impozitele legale.

Toate documentele aferente acestor tranzacţii sunt asumate de către acţionarul unic şi administratorul SC Eurodesign Consulting SRL. Toate sumele folosite în cadrul tranzacţiilor şi plătite de SC Eurodesign Consulting SRL prin transfer bancar provin din activitatea economică a firmei, aşa cum bilanţurile contabile din perioada 2013 – 2015 depuse la Fisc o pot demonstra.

O altă minciună proferată de Gabriel Gachi se referă la construirea imobilelor. În fapt, clădirile despre care s-a vorbit în acest ultim articol comandat au fost construite de către fostul proprietar în baza unei autorizaţii de construire eliberate de Primăria Frasin în 2006, atunci când SC Eurodesign Consulting SRL încă nu fusese înfiinţată.

După cumpărarea bunurilor, SC Eurodesign Consulting SRL a încheiat un contract, semnat tot de administratorul firmei, cu o companie de construcţii din Pojorâta, judeţul Suceava, iar facturile emise au fost plătite prin transfer bancar, la fel ca şi alte lucrări de amenajare, instalaţii etc.

Acesta este adevărul, legal, clar şi verificabil, şi aş vrea să repet aici ceea ce i-am transmis şi lui Gabriel Gachi, atunci când mi-a solicitat o declaraţie. Anume, imobilul din Frasin aparţine unei firme şi, ca atare, nu poate aparţine şi unei persoane fizice, nici mie şi nici măcar fratelui meu. Nu am participat la cumpărarea bunurilor, iar documentele la care m-am referit sunt scoase din arhivă firmei tocmai pentru a informa corect opinia publică. În fine, toate bunurile pe care le deţin sunt înregistrate în declaraţia de avere postată pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi, în conformitate cu legea.

Am făcut lungă această trecere în revistă pentru a arăta starea în care a ajuns România de astăzi, în care indivizi certaţi cu legea şi cu bunul simţ, utilizând abuziv statutul de jurnalist, pun presiune pe persoane publice sau private pentru a dobândi avantaje personale. De când în săptămânalul Reporter de Iaşi au început aceste atacuri tot mai multe persoane fizice şi reprezentanţi ai unor persoane juridice mi-au vorbit de sume cerute şi, uneori, şi primite de către Gabriel Gachi şi sunt dispus şi îi chem ca martori atunci când instituţiile statului vor decide să afle mai multe.

Cred că ce am spus mai sus este suficient pentru că opinia publică să înţeleagă adevărul şi resorturile din spatele unor aşa-numite „anchete jurnalistice” care vizează activitatea mea de primar şi, implicit, a Primăriei Municipiului Iaşi. În ceea ce mă priveşte, în vederea clarificării acţiunilor lui Gabriel Gachi, voi continua demersurile în justiţie, atât pe linie civilă, cât şi penală”, a precizat primarul Mihai Chirica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`