Prima pagină » Economic Local » Primăriile din Iași au cerut 3 milioane de lei de la AFM, în cadrul programului „Iluminat Public”
Primăriile din Iași au cerut 3 milioane de lei de la AFM, în cadrul programului „Iluminat Public”

Primăriile din Iași au cerut 3 milioane de lei de la AFM, în cadrul programului „Iluminat Public”

06 sept. 2022, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Primăriile din Iași au depus la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) proiecte în valoare de 3 milioane de lei în programul „Iluminat Public”. În total au, fost depuse 469 de dosare din toată țara

Primăriile din Iași au solicitat 3 milioane de lei în cadrul programului „Iluminat Public”, derulat de AFM. La fel ca și în anul 2021, interesul din partea primăriilor din Iași, dar și din toată țara, a fost mare, fondurile alocate fiind epuizate înainte de termen. Astfel, cele 500 de milioane de lei alocate ultimei sesiuni de finanțare au fost solicitate de 469 de primării din toată țara.

Finanțarea se acordă în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, după cum urmează: pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori – maximum 1.000.000 de lei, pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 locuitori – maximum 2.000.000 de lei, pentru oraşe – maximum 3.000.000 de lei, pentru municipii de rang 0 – municipiul Bucureşti – maximum 50.000.000 de lei. De asemenea, pentru municipii de rang I se acordă maximum 6.000.000 de lei și pentru municipii de rang II  maximum 5.000.000 de lei. Pentru acest program finanțarea se acordă în procent de maximum 100 la sută din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.

Primăriile din Iași s-au înscris în programul „Iluminat Public”

Primarii care au depus proiecte în programul „Iluminat Public”, în anii precedenți, vor investi fondurile obținute în modernizarea sistemelor prin înlocuirea corpurilor de iluminat, având un consum ridicat de energie electrică, cu corpuri de iluminat cu LED. Banii sunt destinați și achiziționării și instalării sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiții. Printre comunele în care primarii vor investi banii în iluminatul public, după ce au depus dosarele în anul 2020, se numără Costuleni, Ipatele, Tătăruși, Șipote, Gropnița, Oțeleni, Andrieșeni, Popești, Heleșteni și Mircești.

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” are succes la Iași

Un alt program derulat de Fondul de Mediu este „Casa Verde Fotovoltaice”. Iașul este în topul județelor din regiunea Moldovei cu cele mai multe dosare depuse în acest program.

În cadrul „Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională”, au fost depuse 1.281 de dosare din Iași. Dintre acestea au fost analizate 62 de dosare din care 61 au fost aprobate și unul a fost respins.

În sesiunea din 2021 a programului derulat și la Iași au fost depuse, din județ, 1.281 de dosare, prin intermediul cărora s-au solicitat ajutoare financiare în valoare de 25 de milioane de lei. Pe de altă parte, listele finale cu primăriile din Iași care au proiecte eligibile în programul „Iluminat Public” vor fi afișate pe site-ul AFM la finalul acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`