Prima pagină » Local » Primăria Municipiului Iași va înființa noi centre de colectare a deșeurilor

Primăria Municipiului Iași va înființa noi centre de colectare a deșeurilor

31 ian. 2023, 02:00, 1 ,
Alexandra MAISNER în Local

Municipalitatea a convocat, în cursul zilei de ieri, o ședință extraordinară în cadrul căreia a fost votat proiectul de hotărâre privind înființarea unor noi centre de colectare separată prin aport voluntar, destinate aglomerărilor urbane

Primăria Municipiului Iași a convocat plenul Consiliului Local al județului Iași într-o ședință publică extraordinară în cadrul căreia au fost prezenți patru consilieri locali alături de primarul Iașului, Mihai Chirica, viceprimarii Daniel Juravle și Cezar Baciu, iar ceilalți consilieri au participat prin mijloacele online. Astfel, aceștia au votat și aprobat, în unanimitate, proiectul privind „Înființarea de centre integrate de colectare separată prin aport voluntar, destinate aglomerărilor urbane”. Acesta va fi finanțat cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Sala Mare din cadrul Primariei Iasi

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate de consilierii locali ai Iașului

Primăria Municipiului Iași va înființa noi centre de colectare a deșeurilor

Centru de colectare selectiva

Noi centre de colectare a deșeurilor vor fi înființate în Iași, proiectul va fi finanțat cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Noi centre de colectare a deșeurilor vor fi înființate în Iași, iar proiectul va fi finanțat cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Obiectivul acestui demers îl reprezintă accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor din Iași, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare.

Ieșenii vor putea preda, în aceste centre, deșeuri voluminoase, inclusiv anvelope sau mobilier uzat, deșeuri de echipamente electrice, dar și electronice, baterii uzate sau deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări. Printr-un astfel de proiect, municipalitatea ieșeană își va putea extinde infrastructura de colectare selectivă, îmbunătățindu-și rețelele de colectare selectivă. Primăria Municipiului Iași, prin acest program, continuă demersurile privind modernizarea și diversificarea sistemului de colectare a deșeurilor.

Astfel, vor fi înființate trei puncte de colectare, care vor fi amplasate pe bulevardul Poitiers, numărul 10, strada Sofia Nădejde, numărul 6A și strada 3 Fântâni, numărul 14. Aceste puncte de colectare vor avea aproximativ 4.000 de metri pătrați și vor fi realizate după modelul Centrului Municipal de Colectare, situat în strada Grădinari, numărul 26. Prin intermediul liniei de finanțare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, municipalitatea va putea achiziționa și ansambluri de containere digitalizate pentru colectarea separată de deșeuri menajere, mai exact un număr de 275 de insule ecologice digitalizate.

Dintre acestea, 50 vor fi subterane și 225 supraterane. Valoarea totală a acestora va fi de 13 milioane de euro, realizând un centru integrat de colectare separată prin aport voluntar, destinat aglomerărilor urbane, situat în zona bulevardului Poitiers.

Centru de colectare

Anul trecut (n.r. 2022) Centrul Municipal de Colectare Iași a desfășurat o campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice (inclusiv becuri și neoane) și baterii uzate

Centrul Municipal de Colectare Iași colectează deșeurile reciclabile din gospodăriile private

Centru de colectare

Centrul Municipal de Colectare Iași (CMCI) este rezultatul unui parteneriat între Organizația ECOTIC, Primăria Iași și SALUBRIS SA

Anul trecut, Centrul Municipal de Colectare Iași a desfășurat o campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice (inclusiv becuri și neoane) și  baterii uzate. Aceasta s-a desfășurat în perioada 1 iulie 2022 – 8 decembrie 2022. Obiectivul campaniei a fost impulsionarea ieșenilor să colecteze separat și să participe la procesul reciclării.

Centrul a susținut și un program de fidelizare menit să crească frecvența vizitelor în locație pentru fiecare cetățean în parte. Astfel, ieșenii participanți au primit carduri de fidelitate nominale, urmând ca la fiecare patru vizite să primească drept cadou o umbrelă sau o sticlă de apă reutilizabilă.

Cei care au predat deșeuri de echipamente electronice, inclusiv becuri și neoane, au fost înscriși în tombola ce a avut ca premii un televizor LCD sau kit-uri de baterii reîncărcabile. Pentru deșeurile electrice voluminoase (peste 50 kg), locuitorilor orașului Iași li s-a pus la dispoziție un serviciu de ridicare GRATUITĂ de la domiciliu. Centrul Municipal de Colectare (CMCI) Iași este rezultatul unui parteneriat între Organizația ECOTIC, Primăria Iași și SALUBRIS SA.

CMCI este o soluție europeană pentru orașe curate și ecologice, unde populația poate preda ușor, fie cu mașina, fie pietonal, toate tipurile de deșeuri ce se pot genera acasă: electrice și baterii uzate, plastic, hârtie, sticlă, haine vechi, mobilier vechi sau nefuncțional.

În ședința extraordinară de ieri a fost supus la vot proiectul privind înființarea unor noi centre de colectare separată pe raza orașului. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate de consilierii locali ai Iașului.

Bugetul.ro
Tăcutul patron de la Arabesque, marele magazin de materiale de construcții din România. Afacerile l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din Galați
redactia.ro
Dana Budeanu i-a distrus pe Călin și Cristela Georgescu. "V-ați folosit de Biserică ca ultimele scursuri"
Bugetul.ro
Județele groazei din România. Oamenii rămân pe drumuri din cauza concedierilor masive făcute de companiile care funcționează în aceste zone ale țării
a1.ro
Creatura cu cap de extraterestru pescuită de un pescar i-a speriat pe localnici. Ce este, de fapt, vietatea
Playtech.ro
Horoscopul banilor pentru a doua jumătate a lunii martie. Zodia care câştigă la Loto
observatornews.ro
"A fost singurul meu copil şi a murit! Avea 21 de ani, abia a început să trăiască!" Lacrimile unui tată care şi-a pierdut unicul fiu în incendiul din Kocani
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Topul bancurilor de-a lungul timpului. Au rezistat testului timpului
SportpeSurse
Micul oraș din România pe care frații Dedeman și Ion Țiriac se războiesc de luni întregi! Au cheltuit deja câte un miliard de euro, iar miza este uriașă
Playtech.ro
Cu ce legi umplutura de sarmale de post în lipsa oului. Secretul bucătarilor cu experienţă
Dailybusiness.ro
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
RomaniaTV
S-au aflat PRIMELE echipe eliminate la Asia Express! Înainte să plece se lăudau că vor câștiga competiția. Cine a rămas în cursă!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi negative!
redactia.ro
Povestea lui Răzvan Arnăut, jandarmul împușcat mortal de un coleg. Tânărul a reprezentat România în competițiile europene de sport
ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Comentarii
  • Salubrisul sa colaboreze cu asociatiile de proprietari si viceversa pt acele tag uri sunt dobitoci de administratori care nici nu stiu de ele sau se fac ca NU stiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 martie 2025
15 martie 2025