Primăria Municipiului Iași organizează, în data de 15 aprilie 2025, două licitații publice care au ca scop închirierea unui număr de 17 locuri de parcare. Data-limită de depunere a dosarelor este 10 aprilie 2025.
Un număr de 17 locuri de parcare din Nicolina și CUG sunt scoase la licitație
În data de 15 aprilie 2025, municipalitatea mai scoate la licitație 17 locuri de parcare. Cele două licitații vor avea loc la sediul Direcției de Exploatare Patrimoniu din șos. Națională nr. 43, etajul 6. Persoanele interesate trebuie să depună dosarele până 10 aprilie, ora 13:00.
Prima licitație a zilei va începe la ora 11:00 și va viza închirierea locurilor de parcare cu numerele: 1, 3 și 17. Acestea sunt situate în parcarea de reședință din șos. Nicolina nr. 80. Drept de participare la această licitație au doar locatarii din blocurile: 993, 995 și 997.
A doua licitație a zilei va începe la ora 11:00 și va presupune închirierea unui număr de 14 locuri de parcare. Acestea sunt situate în parcarea de reședință din bulevardul Nicolae Iorga nr. 59B și sunt reprezentate de numerele: 1, 8, 23, 31, 32, 36, 38, 41, 42, 44, 48, 51, 52 și 65. În cadrul acestei licitații, drept de participare au doar ieșenii care locuiesc în blocurile: E4, E5, F1, R1, K4, L3, A10, A4, A3 și A11.
În ceea ce privește procedura licitațiilor, aceasta va fi efectuată prin strigare, ceea ce înseamnă că participanții vor trebui să ofere prețul cel mai mare pentru închirierea unui loc de parcare.
Primăria Iași a anulat o licitație publică
Licitația programată în data de 8 aprilie 2025, ora 10:00, pentru închirierea locului de parcare cu nr. 12 din parcarea de reședință din bulevardul Alexandru Cel Bun nr. 13, a fost anulată.
În ziua de 27 martie 2025 s-a înregistrat o cerere către municipalitate, prin care s-a solicitat alocarea unui loc de parcare în baza legii care privește protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, licitația publică a fost anulată. Locul de parcare este atribuit direct și gratuit unei persoane încadrate în grad de handicap.
Pentru atribuirea gratuită a locurilor de parcare, persoanele îndreptățite vor depune cererea tip care se regăsește pe site-ul primăriei la secțiunea „Informații – Serviciul Administrare Parcări”, la care vor fi anexate documentele prezentate în cerere.
În lipsa confirmării primirii documentelor pe adresa de e-mail, înscrierea și participarea la licitație nu este validă. Cei care doresc relații suplimentare privind condițiile de participare, acestea se pot obține de la Direcția Exploatare Patrimoniu.
Celelalte licitații din data de 8 aprilie 2025 încă mai sunt valabile, iar ieșenii mai pot depune dosarele până pe 3 aprilie 2025. Licitația care începe la ora 11:00 vizează închirierea locurilor de parcare cu numerele 10 și 29, care sunt situate pe șos. Națională nr. 49. A doua licitație începe la ora 12:00 și vizează închirierea locurilor cu numerele 6, 11, 30, 35, 38, 47, 51 și 52, care se regăsesc în parcarea din strada Cetățuia nr. 4.
Până pe data de 10 aprilie 2025, ora 13:00, persoanele interesate de locuri de parcare scoase la licitație trebuie să depună dosarele în format electronic.
Asteptam cu interes scoaterea la licitatie a locurilor de parcare din Sos Nicolina si Aleea Tudor Neculai .
Mai angajati personal daca nu reusiti de atatia ani sa rezolvati aceasta problema!
In ce an faceti parcare in alexandru str bistrita in spate la blocurile a2a3 ???? aveti teren pt minim 15 locuri de parcare !
Primaria Iasi sa faca locuri de parcare, nu doar sa le inchirieze pe cele existente de zeci de ani.
Asteptam cu interes prima (mare) investitie a primariei intr-o parcare publica pentru ieseni.