Recent, Primăria Iași lansează o licitație pentru achiziționarea unor servicii de proiectare și asistență tehnică în cadrul obiectivului „Modernizare strada Aurel Vlaicu – strada Ciurchi”. Estimarea bugetară este de 365.000 lei, fără TVA, adică 76.000 euro. La pocedură s-au prezentat mai multe societăți: Geo Myke SRL, Dev in All SRL, SPC Elite Consulting SRL, Bomaco SRL, Crepuscul Project SRL, NV Construct SRL, Tehno Consulting Solution SRL, Hydro Design&Engineering SRL, Nordic Vision SRL, Trust AVB SRL, asocierea Infra Project SRL – Bucover Proiect SRL. Oferta cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare. După realizarea documentației, se vor cunoaște și costurile privind realizarea lucrării.
Aproape 3 kilometri trebuie asfaltați
Modernizarea vizează un tronson de aproape 3 kilometri.
„Strada Aurel Vlaicu este amplasată în cartierul Tătărași, asigurând legătura între intersecția străzilor Ion Creangă – Fântânilor – Ignat și limita administrativă a municipiului Iași – Dancu. Strada are lungimea de circa 3.100 metri liniari și lățimea părții carosabile de circa 6 metri liniari. Îmbrăcămintea rutieră este într-o stare avansată de degradare. Colectarea și dirijarea apelor pluviale se face prin intermediul rețelei de canalizare din zonă și strada este prevăzută cu iluminat stradal. Strada Ciurchi este amplasată în cartierul Tătărași și asigură legătura între strada Vasile Lupu și strada Aurel Vlaicu. Tronsonul studiat are o lungime de aproximativ 100 metri liniari și lățimea părții carosabile de circa 5 metri liniari”, se arată în caietul de sarcini.