Prima pagină » Economic Local » Primăria Iași face angajări la Compartimentul Centenar
Primăria Iași face angajări la Compartimentul Centenar

Primăria Iași face angajări la Compartimentul Centenar

25 dec. 2019, 04:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

Pe data de 22 ianuarie 2020, Primăria Iași organizează un concurs pentru ocuparea a două funcții de inspector de specialitate la Compartimentul Centenar. Candidații vor susține un interviu în termen de 4 zile de la publicarea rezultatelor la proba scrisă. Dosarele de înscriere pot fi depuse în termen de 10 zile de la publicarea anunțului în Monitorul Oficial.

„Condiții specifice de participare pentru postul inspector de specialitate II: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, vechime în administrația publică minimum 5 ani, vechime în specialitatea studiilor de minimum 4 ani, experiență dovedită în realizarea proiectelor cu finanțare locală și guvernamentală. Inspector de specialitate I: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor economice, studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul economiei, administrației publice, managementul resurselor umane ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției, în condițiile legii, vechime în specialitatea studiilor de minimum 4 ani”, se arată în anunțul municipalității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *