Prima pagină » Economic Local » Primăria Iași construiește o clădire în Copou! Opt oferte au fost depuse pentru contractul de proiectare
Primăria Iași construiește o clădire în Copou! Opt oferte au fost depuse pentru contractul de proiectare

Primăria Iași construiește o clădire în Copou! Opt oferte au fost depuse pentru contractul de proiectare

24 aug. 2020, 02:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

Primăria Iași construiește o clădire în Copou. Deocamdată se va realiza proiectul tehnic, urmând să se cunoască valoarea estimată a lucrărilor. În noua clădire de lângă Casa de Cultură „Mihai Ursachi” va funcționa un amfiteatru al artelor

Primăria Iași construiește o clădire în Copou. Recent, municipalitatea a lansat o licitație pentru achiziția serviciilor de proiectare. Prevederea bugetară este de 135.000 lei, fără TVA, aproape 30.000 euro. La procedură s-au depus 8 oferte din partea Systegra Engineering SRL, Trust AVB SRL, Im Design Studio SRL, Tim Comp Solutions SRL, Artca SRL, Novartis SRL, Etalon Pol consult SRL și asocierea dintre Arhivolta Studio de arhitectură SRL – Raichman studio SRL. Oferta cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare.

„Primăria Municipiului Iași intenționează realizarea unui obiectiv cultural semnificativ și reprezentativ în Parcul Copou, dar în același timp, semnificativ și reprezentativ pentru Municipiul Iași. Arhitectura propusă trebuie să devină un model pentru progresul estetic pe care Primăria Iași dorește să-l configureze și să-l promoveze, astfel încât patrimoniul construit să poată fi îmbunătățit prin realizări contemporane de valoare. Obiectivul general al proiectului este reprezentat de facilitarea de cultură prin mărirea și diversificarea posibilităților Casei de Cultură «Mihai Ursachi» de a organiza evenimente culturale. În același timp, împreună cu Muzeul «Mihai Eminescu» și Editura «Junimea», proiectul contribuie la configurarea unui centru cultural de mare importanță și prestigiu pentru Iași”, se arată în caietul de sarcini.

Primăria Iași construiește o clădire în Copou în extinderea Casei de Cultură „Mihai Ursachi”

Cele două corpuri deja existente la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” vor fi extinse cu o clădire nouă cu regimul de înălțime P+3E. Mai precis, va fi înființat un amfiteatru al artelor. Mai mult, în proiect sunt prinse și recompartimentările din clădiri.

„Amfiteatrul artelor este un cub de beton armat, incluzând termoizolația, cu latura de 13×13 m la exterior și cu înălțimea de 13,45 m. Acest amfiteatru se dezvoltă adiacent unei circulații verticale cu atrium și este destinat expozițiilor itinerante și evenimentelor culturale diverse, inclusiv spectacole de teatru experimental. Suprafața construită a amfiteatrului artelor este de 169 mp, iar cea construită desfășurată este de 676 mp”, se arată în documentația procedurii. La ultimul etaj al clădirii vor fi amenajate birourile directorului, contabilului-șef și al secretarei.

Municipalitatea a semnat un contract pentru construirea terenurilor de sport în curtea școlilor

Recent, a fost finalizată licitația pentru amenajarea mai multor terenuri în curtea instituțiilor de învățământ. Contractul de aproape 800.000 euro a fost semnat cu societatea Adru Solution SRL, din Târgu Mureș. Firma este deținută de Daniel Gelu Urdă. În 2018, firma de construcții a înregistrat o cifră de afaceri de 2,6 milioane lei, profit de 137.553 lei, datorii de 1 milion lei, cu 15 angajați. La procedură au mai participat Atlas Company SRL (Târgu Mureș), Timovladian Aqua Parc SRL (Oradea) și asocierea Icoprest Construct SRL (Vaslui) – Les connaisseurs SRL (București), dar ofertele nu au fost conforme.

Au fost alese mai multe unități de învățământ din zona centrală a orașului, dar și din cartierele mărginașe. În perioada următoare vor fi organizate șantierele. Lucrările vor fi executate la Școala Gimnazială „B.P. Hașdeu” – două terenuri în suprafață de 1.165 metri pătrați, Școala Gimnazială „Elena Cuza” – 594 metri pătrați, Colegiul Național – 420 metri pătrați, Colegiul „Octav Băncilă” – 1.008 metri pătrați, Colegiul Național „Costache Negruzzi” – 825 metri pătrați, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” – 670 metri pătrați, Liceul Tehnologic „Petru Poni” – 1.008 metri pătrați și Colegiul Național „Emil Racoviță” – 1.008 metri pătrați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024