Prima pagină » Economic Local » Primăria Iași cheltuie 3 milioane de euro pe asfaltări! Lista străzilor unde se va interveni
Primăria Iași cheltuie 3 milioane de euro pe asfaltări! Lista străzilor unde se va interveni

Primăria Iași cheltuie 3 milioane de euro pe asfaltări! Lista străzilor unde se va interveni

16 aug. 2021, 02:00,
Ciprian Boaru, în Economic Local

Mai multe străzi din zona Copou, din municipiul Iași, vor intra într-un program amplu de reabilitare. Procedura pentru execuția lucrărilor va avea loc la finalul lunii septembrie 2021. Prețul cel mai mic este un criteriu de departajare în cadrul licitației

Primăria Iași anunță noi achiziții. Pe data de 20.09.2021, autoritatea contractantă organizează o licitație pentru modernizarea mai multor străzi din Iași. Valoarea estimată a contractului este de 14.271.718 lei, fără TVA.

„Lucrările de modernizare propuse au ca scop atât sporirea capacității portante a drumului, îmbunătățirea condițiilor de colectare și evacuare a apelor meteorice și pluviale, cât și asigurarea stabilității și lățimii platformei. Astfel, se urmărește creșterea gradului de siguranță a circulației și a reducerii timpului de călătorie. Această investiție în infrastructura de transport de mărfuri și călători vizează îmbunătățirea accesului pe piețele locale și regionale, creșterea eficienței activităților economice. Starea tehnică necorespunzătoare creează pericole pentru siguranța și fluența circulației, poluează mediul înconjurător, nu asigură confortul circulației și sporește consumul de carburanți al autovehiculelor „, se arată în caietul de sarcini.

Comisia de evaluare va alege oferta constructorilor cu prețul cel mai mic. Primăria Iași are în vedere și reabilitarea străzii Aurel Vlaicu până spre limita cu sat Dancu, comuna Holboca.

Primăria Iași a stabilit lista străzilor care vor fi supuse intervențiilor

Conform autorității contractante, lucrările vor fi realizate pe următoarele artere: Dr. Vicol (Copou), George Coșbuc (Copou) Alexandru Vlahuță (Copou), Simion Bărnuțiu (zona Sărărie) și stradela Sofia Nădeje (zona Cicoarei), Dumitraș Cantacuzino (zona rond Agronomie). Lungimea totală a arterelor este de aproximativ 3,5 kilometri.

„Modernizarea stradelei Sofia Nădejde ar contribui la îmbunătățirea circulației în zonă și împreună cu podul ar reprezenta o nouă rută între zonele rezidențiale și cartierele centrale. Starea tehnică a drumului se determină în scopul stabilirii lucrărilor de modernizare, al lucrărilor de reparații, lucrări menite să aducă starea tehnică la nivelul cerut de evoluția traficului”, se mai arată în documentația procedurii.

Comuna Miroslava va cheltui 1,4 milioane de euro pentru asfaltarea drumurilor

Totodată, și Primăria comunei Miroslava, județul Iași, pregătește modernizarea drumurilor din localitate, mai precis din incinta Parcului Industrial. Contractul de lucrări a fost câștigat de societatea Danlin XXL SRL, din județul Neamț, care a depus o ofertă financiară de 7.051.343 lei, fără TVA, aproape 1,4 milioane de euro. Firma este controlată de omul de afaceri Dan Amurăriței. În anul 2020, societatea a înregistrat o cifra de afaceri de 265,5 milioane lei, profit de 73,2 milioane lei, datorii de 40 milioane lei, cu un număr de 275 de angajați. Nu demult, licitația a fost contestată, dar procedura a fost finalizată. Proiectul prevede și amenajarea mai multor podețe. Drumurile vizate sunt împărțite în 8 tronsoane, cu o lungime totală de 3,4 kilometri. În Miroslava, și fiul magnatului Silviu Prigoană investește într-un centru de afaceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *