Un container cu rastele mobile urmează să fie furnizate Primăriei Iași. Autoritatea contractantă a semnat contractul pentru furnizarea echipamentelor. Firma câștigătoare are sediul în Cluj, iar în 2020 a avut vânzări de 6,5 milioane de lei
Municipalitatea ieșeană a finalizat o nouă licitație. Recent, a fost semnat contractul pentru furnizarea unui container cu rastele mobile pentru biciclete. Oferta cea mai bună aparține societății Sky Park Systems SRL, din Cluj. Valoarea finală a contractului este de 197.500 de lei fărăr TVA, aproape 40.000 de euro. Societatea este deținută de Ionela Lavinia Costache. În 2020, cifra de afaceri a firmei a fost de 8 milioane de lei, profit de 1,1 milioane de lei, datorii de 6,5 milioane de lei, cu un număr de 4 angajați.
”Containerele de biciclete trebuie să aibă dimensiunea 7000×5000 mm cu înălțimea minimă de 2.500 mm, astfel încât să permită manevrarea facilă a rastelelor mobile, acestea vor dispune de structuri metalice din profile laminate vopsite în câmp electrostatic și închidere cu panouri de tablă debitată/decupată, cu protecție la coroziune. Panourile de tablă debitată/decupată vor avea culoarea verde și vor dispune de goluri cu forme regulate/neregulate dreptunghiulare, fiind astfel dimensionate încât să nu permită introducerea mâinii sau altor obiecte de dimensiuni similare din exteriorul containerelului”, se arată în caietul de sarcini.
Nu în ultimul rând, Primăria Iași a demarat alte licitații ce vizează reabilitarea infrastructurii rutiere.
Primăria Iași a semnat contractul pentru rastele mobile ce vor fi acționate cu ajutorul unui card
Reprezentanții Primăriei urmează să stabilească locul unde va fi montat containerul. Autoritatea contractantă a impus și o serie de cerințe tehnice.
”Accesul în incintă se va face prin intermediul unei uși metalice din profil pătrat, închisă cu panouri din tablă zincată expandată. Ușa va dispune de acces securizat și senzor pentru avertizare prin SMS a personalului tehnic al beneficiarului pentru cazul în care aceasta rămâne deschisă un timp mai mare de 10 minute. Întreg sistemul de control acces va fi monitorizat și gestionat de la distanță prin intermediul sistemului de administrare montat la sediul central al beneficiarului prin intermediul căruia se vor activa, dezactiva și prelungi cardurile ce asigură accesul în incinta containerului și, totodată, va stoca informațiile transmise de acesta pentru fiecare card în parte, putând funcționa și în regim offline”, se mai arată în documentația procedurii.
Administrația locală pregătește și un masterplan pentru traseele destinate bicicletelor.
S-a alocat suma de 50.000 de euro pentru înființarea unui portal
Nu în ultimul rând, Primăria Iași a demarat licitația pentru înființarea unui portal de servicii publice. Valoarea estimată a contractului este de 250.168 de lei fără TVA, aproape 50.000 de euro. La sesiunea de depunere a ofertelor au participat două societăți: Sobis Solutions SRL (Sibiu) și Digitaz Online Public Services SRL (București). Ofertele au intrat în etapa de evaluare. Conform autorității contractante, portalul trebuie implementat în 3 luni de la semnarea contractului.
”Soluția informatică implementată prin proiect (portalul de servicii către cetățeni) va acoperi funcționalitățile oferite în mod normal de o activitate la ghișeu, de exemplu: informare / asistență, formulare, primire solicitări și eliberare documente cu o valoare juridică”, sunt condițiile cerute de autoritatea contractantă.
Mai precis, cererile pentru eliberarea autorizațiilor de construire se vor depune online, eliberarea acestora urmând să se realizeze în aceeași manieră pentru autorizarea activității de transport, autorizarea activității de comerț, depunerea cererilor ANL, depunerea cererilor de închiriere etc. Primăria Iași a semnat contractul pentru rastele mobile după ce a lansat licitația la finalul anului 2021.