Primăria Iași a trecut la demolarea unor garaje ilegale ridicate în municipiu. Muncitorii Primăriei au dezafectat o serie de garaje din mai multe cartiere ale orașului, în locul acestora fiind amenajate locuri de parcare pentru șoferii din zonă
Mai multe garaje ridicate fără autorizație, în unele cartiere din Iași, au fost demolate de angajații Primăriei. În ultima perioadă au fost dezafectate garaje ridicate fără autorizație de construcție, amplasate ilegal în locurile publice. De la începutul anului și până în prezent, angajații Primăriei au ajuns în mai multe cartiere, precum Nicolina, Socola, Alexandru cel Bun sau Tătărași, unde au dezafectat garajele ridicate ilegal. În locul acestora au fost amenajate noi locuri de parcare în cartiere.
Scandal pe demolarea garajelor din municipiul Iași
Unele garaje au fost demolate chiar de cei care le-au ridicat. Câteva zeci au fost însă demolate de angajații Primăriei Iași, după ce proprietarii au refuzat să le dezafecteze.
„În cursul acestui an au fost dezafectate 83 de garaje improvizate și garaje fără autorizație de construire, amplasate ilegal pe terenuri din proprietatea municipiului Iași. Dintre acestea, în urma tuturor verificărilor de legalitate și după epuizarea tuturor încercărilor de soluționare amiabilă, 37 au fost dezafectate prin dispoziție a primarului”, au menționat reprezentanții Primăriei Iași.
Garaje eliminate în mai multe cartiere din municipiul Iași
Au fost dezafectate două garaje metalice pe bulevardul Chimiei, nr. 41, în spatele bl. F33, patru garaje tip Somaco (din materiale prefabricate) de pe aleea Grădinari, nr. 6 – 8, în spatele bl. H31 – H32. Au mai fost dezafectate și șase parcaje pe aleea Tudor Neculai, nr. 137, alte 12 garaje metalice pe bulevardul Socola, nr. 3A, în spatele bl. E1, trei garaje Somaco de pe strada Grădinari, nr. 8 – 12, în spatele bl. B3 – 5. Angajații Primăriei au mai dezafectat și cinci garaje de tablă și un garaj Somaco de pe bulevardul Poitiers, nr. 29, și patru garaje Somaco de pe strada Frumoasa, bl. 648.
Sute de garaje ilegale în tot municipiul Iași
Celelalte 46 de garaje ilegale, aflate în zonele Dacia, Alexandru cel Bun, Frumoasa și strada Sf. Andrei, au fost demolate de către proprietari pe cheltuiala proprie, în urma notificărilor trimise de Primărie. Garajele sunt dezafectate de Servicii Publice SA, cu ajutorul Poliției Locale și al Salubris SA. Proprietarii acestora sunt notificați prin adrese trimise de Direcția Exploatare Patrimoniu.
„Pe cele mai multe dintre spațiile astfel eliberate sunt amenajate locuri de parcare. Măsurile de civilizare a spațiilor publice ocupate abuziv au fost inițiate în 2016. De atunci, reprezentanții municipalității au identificat în oraș circa 1.350 de module de parcare de tip garaj. Dintre acestea, circa 400 sunt autorizate provizoriu, diferența fiind reprezentată de cele total neautorizate, practic construite ilegal”, au mai spus cei de la Primăria Iași.
Garajele din municipiu, folosite ca spații de depozitare
Primăria Iași a precizat că o parte a acestor garaje ridicate ilegal au ajuns să fie folosite drept spații de depozitare.
„O parte din aceste construcții cu caracter provizoriu sunt realizate ilegal pe spațiul verde sau pe terenuri care fac parte din arealul de regenerare urbană. Multe din aceste construcții sunt folosite ca spații de depozitare pentru deșeuri menajere sau de altă natură, afectând calitatea aerului și a mediului, în general”, au mai menționat cei de la Primăria Iași.
Și mare parte din adăposturile antiaeriene de la subsolurile blocurilor din Iași au ajuns să fie folosite ca spații de depozitare.