Administrația publică locală a alocat din bugetul municipiului Iași suma de 250.000 de lei pentru amenajarea cursului de apă Nicolina. Primăria e emis recent certificatul de urbanism.
Potrivit informațiilor publicate, obiectivul principal al proiectului este amenajarea cursului de apă Nicolina pe tronsonul Piața CUG – confluență cu râul Bahlui – prin trecerea în subteran. Însă, deși certificatul de urbanism a fost emis, este necesară întocmirea unui studiu de fezabilitate și a unui proiect tehnic. Astfel, nu se știe cu exactitate când vor începe lucrările și dacă investiția va fi finalizată în 2025.
Amintim aici că un alt proiect intens discutat de Primăria Iași de mai bine de 10 ani este și cel cu privire la amenajarea râului Bahlui. În acest sens, în bugetul pentru 2025, administrația publică locală a prevăzut fonduri pentru proiectare. Ulterior, va fi organizată o licitație pentru realizarea studiului de fezabilitate.
De asemenea, și pe malul lacului CUG II, din Iași, va fi amenajată o nouă zonă de recreere și spații de joacă pentru copii. După ani de așteptări, timp în care ieșenii care locuiesc în zona CUG au fost privați de locuri de recreere și parcuri pentru copii, Primăria Iași a inițiat un proiect de hotărâre privind amenajarea lacului CUG II. Plenul Consiliului Local a aprobat la finalul lunii martie 2025 proiectul de hotărâre privind documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Studiu de fezabilitate amenajare mal lac CUG II”. Suprafața terenului este de 5.200 de metri pătrați. În același sens, este important de precizat că, prin studiul de fezabilitate, sunt propuse amenajări a spațiilor pietonale, dar și piste pentru biciclete, și parcuri pentru copii.
„Prin studiul de fezabilitate au fost propuse următoarele amenajări: spații pietonale prevăzute cu pavele pietonale din granit, antialunecare, special pentru exterior, bine luminate. Spații destinate pistelor pentru biciclete, bine delimitate de zonele pietonale și de spațiile verzi amenajate. Loc de joacă cu finisaj de tartan, dotat cu echipamente specifice, leagăne, tobogane, gropi de nisip etc., iluminate corespunzător prin amplasarea stâlpilor de iluminat, cu arbori poziționați în așa fel încât aceștia să umbrească locul de joacă în anotimpul cald. Spații cu gradene pentru diverse activități. Spațiul verde amenajat astfel încât, în funcție de anotimp, să se asigure specii aflate în inflorescență constant. Consolidarea structurii deversorului. Construirea unui pavilion cu structură ușoară și un ponton din lemn ce se accesează din pavilion”, se arată în proiectul de hotărâre publicat de Primăria Iași.
Banii la ciorap, nu se stie ce vremuri vin.
Investiti in anii urmatori, acum nu vedeti ce se intampla in pietele financiare din lume.
Bani șifonați. Așa au făcut și Bahluiul navigabil.(Apropo, închiriez bărcuțe). Pe deasupra râului Nicolina fac piste pt biciclete :)). (Închiriez și biciclete). 😀