Procurorii DNA Iași au dispus trimiterea în judecată a lui Gelu Pecheanu, la data faptelor primar al comunei Drânceni, județul Vaslui, pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de acte ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, dar și fals intelectual, în formă continuată.
În același dosar, procurorii au trimis în judecată o persoană fizică, la data faptelor manager al unui proiect finanțat din fonduri europene, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de acte ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și fals intelectual, în formă continuată.
Conform anchetatorilor, în perioada 2013-2016, în contextul unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile – „Pure Water – to the Benefit of Villagers” („Apă pură în beneficiul sătenilor” – n.r.), Pecheanu ar fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice înscrisuri care atestă împrejurări contrare adevărului cu privire la activitățile efectuate în perioada proiectului de către managerul de proiect și asistentul său (pontaje individuale, tabele de pontaj colectiv, centralizator salarii, state de plată a salariilor, declarații pe propria răspundere).
„Unele dintre aceste înscrisuri ar fi fost întocmite și semnate de cele două persoane implicate în derularea proiectului, dar și de Lemnaru Ion, contabilul Primăriei Drânceni. În realitate, managerul de proiect și asistentul său nu ar fi desfășurat nicio activitate în cadrul proiectului. De asemenea, pontajele și celelalte acte justificative prezentate în cadrul proiectului pentru aceste două persoane nu ar corespunde realității. Prin aceste demersuri, Primăria comunei Drânceni a primit pe nedrept suma de 18.821 de euro (fonduri nerambursabile), reprezentând valoarea cheltuielilor de personal aferente celor două persoane”, au spus cei de la DNA Iași.
Anterior, Ion Lemnaru și asistentul managerului de proiect au încheiat cu procurorii anticorupție câte un acord de recunoaștere a vinovăției.