Prima pagină » Actualitate » Preşedintele Klaus Iohannis, despre sărbătorile pascale: „Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică”
Preşedintele Klaus Iohannis, despre sărbătorile pascale: „Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică”

Preşedintele Klaus Iohannis, despre sărbătorile pascale: „Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică”

24 mart. 2021, 14:07,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, a precizat miercuri, 24 martie 2021, faptul că își dorește ca pandemia de Covid-19 să fie gestionată într-o aşa maniera încât, în perioada sărbătorilor de Paşti, românii să poată merge la biserică, de asemenea, să se poată întâlni și cu familia.

”Anul acesta sărbătorile sunt la o distanță mare (Paștele catolic față de cel ortodox – n.r.). Acum în 4 aprilie vor sărbătorii catolicii, reformații, iar la începutul lunii mai vor sărbători creștinii ortodocși. Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserică, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia fără să avem petreceri cu multe persoane”, afirmă, miercuri, Klaus Iohannis.

Românii vor putea merge la slujba de Înviere

Şeful statului de drept a precizat în conferinţă de presa că participarea la slujbele de Paște și petrecerea sărbătorilor în cadru familiar sunt posibile în acest an. Oficialul nu îşi doreşte să îngrădească din nou aceste lucururi obişnuite şi esenţiale, însă trebuie respectate masurile anti-Covid-19.

”Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică. Sunt sfintele sărbători de Paște, oamenii vor să meargă la biserică și trebuie să găsim calea ca să poată merge la biserică”, conchide șeful statului.

Medicul Emilian Imbri: „Nu mersul la biserică e problema, ci petrecerile de după”

Emilian Imbri, managerul Institutului ”Victor Babeș” din Capitala, a afirmat faptul că de Paşti nu mersul la slujbă e periculos, ci eventualele petreceri ce pot fi organizate după aceea.

Emilian Imbri a discutat într-o intervenţie la România TV, despre situaţia pandemică şi despre restricţiile care ar putea fi impuse în perioada sărbătorilor pascale.

„Cei care doresc să petreacă sărbătorile pascale în casă le vor petrece în casă şi cu prudenţă, iar pentru cei care vor dori să meargă la biserică, e o nuanţă. A merge la biserică nu este similar cu petrecerea. Cine doreşte să meargă la biserică şi respectă minimum necesar ca să se protejeze, eu cred că nu are absolut nimic de pierdut. Dar dacă după biserică urmează petrecerile obişnuite, cu mai mulţi participanţi, atunci sigur că lucrurile se complică.

Gândiţi-vă că sunt două date: paştele catolicilor şi al ortodocşilor care înseamnă şi un ‘transport’ de viruşi pentru cei care vor intra în ţară venind de unde mai sunt plecaţi”, a declarat Emilian Imbri.

Andreea Moldovan, despre restricțiile care ar putea fi impuse de Paște

Marți seara, 16 martie 2021, la un post de televiziune, Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a discutat despre restricțiile privind pandemia de coronavirus. Ea a arătat că nu poate estima ce se va întâmpla de Paște, mai ales că nici nu știe când cade anul acestea Învierea Domnului.

„Sunt anumite sectoare care sunt importante în țară, pentru că anul trecut am avut și acel exemplu al economiei care se blocase destul de mult, ceea ce a creat niște probleme mari. Cred că tocmai sunt prioritizări ale activităților, iar ceea ce ține de noi, de viața noastră socială și publică, cred că este lucrul care este cel mai ușor de lăsat de-o parte.

Am fost întrebată și eu despre Sărbătorile de Paște. Sinceră să fiu, nici nu știu când cade Paștele anul acesta, dar oricum este greu să estimăm acum ce va fi atunci, pentru că lucrurile se desfășoară foarte repede. Nu este un lucru, după părerea mea, complet predictibil și corect predictibil, și atunci este greu să estimăm de acum ce va fi atunci, dar ce pot să spun, sau ce se poate spune cu siguranță este că acum contează ceea ce facem”, a declarat secretarul de stat Andreea Moldovan.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
Primele imagini de la Insula Iubirii sezonul 9. Premiera, în curând pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Playtech.ro
Ce este ligrul, animalul foarte rar care s-a născut în România, la o grădină zoologică. Poate ajunge să cântărească 400 de kilograme
observatornews.ro
Ce taxe vei plăti dacă trimiţi 1.000 de lei prin transfer bancar sau dacă scoţi 2.000 de lei de la bancomat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Săptămână explozivă pentru 4 zodii. Dragostea le pune la pământ
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
BREAKING NEWS Gino Iorgulescu, grav bolnav. Șeful fotbalului nu mai poate să meargă și riscă un nou infarct!
Playtech.ro
Cât se stă la vamă spre Grecia, în iunie? Podul Giurgiu – Ruse, spaima turiştilor care traversează Bulgaria
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
EXCLUSIV Florinela Georgescu anunță inversiune termică în România. Caniculă urmată de rupere de nori
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`