Prima pagină » Actualitate » Președintele Klaus Iohannis, declarații de presă după tragedia de la Piatra Neamț – Live Video
Președintele Klaus Iohannis, declarații de presă după tragedia de la Piatra Neamț - Live Video

Președintele Klaus Iohannis, declarații de presă după tragedia de la Piatra Neamț – Live Video

17 nov. 2020, 18:00,
în Actualitate

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine, la ora 18.00, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

„Am avut a treia ședință pentru pregătirea campaniei de vaccinare, în condițiile în care la nivel european avem motive de optimism. După elaborarea strategiei de vaccinare, care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autoritățile au început organizarea propriu-zisă. A fost desemnat un coordonator al campaniei, dl Valeriu Gheorghiță, medic la spitalul militar central. Vaccinarea va începe cu anumite grupe de populație: personalul medical în primă fază, grupele de risc, sectoare esențiale precum educație, siguranță națională, transporturi, energie etc.

Am solicitat experților să comunice clar și transparent aceste măsuri personalului medical și populației. E deosebit de important să combatem dezinformarea și fake news-urile care au un efect manipulatoriu profund nociv. Atât timp cât dovezile științifice susțin eficiența și siguranța vaccinurilor, trebuie să ne unim eforturile pentru a implementa o campanie de vaccinare eficientă. România va depăși această criză sanitară și sunt optimist pentru că deja începem să vedem efectele măsurilor luate. Pentru a fi siguri de rezultate trebuie să menținem cursul actual.

Ne dorim aceleași lucruri: să protejăm sănătatea românilor, să avem o relansare economică robustă și să putem redeschide școlile cât mai curând. Câteva precizări legate de tragedia de la Piatra Neamț. Sunt alături de familiile îndoliate și le urez multă sănătate celor care au suferit în acest incendiu. Transmit respectul meu și aprecierea pentru tânărul medic care și-a pus în pericol propria viață pentru a salva alte vieți. Sistemul sanitar trebuie regândit din temelii.

Din martie, acest sistem și așa împovărat a avut de dus și bătălia cu coronavirusul. Este meritul medicilor că salvează vieți în ciuda tuturor dificultăților pe care le întâmpină. Doar reforme autentice, cu o majoritate care lucrează într-adevăr pentru români, pot rezolva aceste lucruri. Să nu ne limităm la a identificare doar pe cei care au greșit tehnic, problema este mai gravă. Există și un vinovat moral, cel care a blocat guvernul lună de lună în Parlament.

În același spirit de blocare a eforturilor de luptă împotriva pandemiei, autoritățile locale PSD-iste au aplicat după ureche măsurile de la centru. La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat directorii de spitale după capul lor. Autoritățile locale PSD-iste pun permanent piedici deciziilor centrale. Această situație nu poate continua așa. România are nevoie de reforme profunde, care sunt posibile doar cu sprijinul unei largi majorități parlamentare. De aceea votul din 6 decembrie e mai important ca oricând. Mâine voi organiza o întâlnire cu experții pe tema echipamentelor din spitale, mai specific cele din secțiile ATI.

Știm că există numeroase probleme care impun rezolvarea cu prioritate, în condițiile suprasolicitării din secțiile ATI. Rețelele de suport pot fi depășite, ceea ce creează riscul major al unei tragedii de genul celei de la Piatra Neamț. Am cerut o analiză a contractelor de service pentru aparatura din spitalele publice. O altă soluție pe termen lung este preluarea coordonării actului medical înapoi la ministerul Sănătății. Vom putea face asta printr-un pachet de reformă a legilor sănătății la care lucrează specialiștii din minister „, a declarat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`