Prima pagină » Actualitate » Preşedintele Klaus Iohannis, după alegerile locale 2020: „Pentru PNL este un scor istoric!“ – VIDEO
Preşedintele Klaus Iohannis, după alegerile locale 2020: „Pentru PNL este un scor istoric!“ - VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis, după alegerile locale 2020: „Pentru PNL este un scor istoric!“ – VIDEO

28 sept. 2020, 18:00,
Cristian Zavastin, în Actualitate

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat o nouă conferință de presă, la Palatul Cotroceni.

Președintele a transmis că va susține din nou o conferință de presă în cadrul căreia vă primi întrebări de la jurnaliștii acreditați, la Palatul Controceni. Klaus Iohannis este așteptat să vorbească despre alegerile locale din 27 septembrie, cu rezultate surprinzătoare, iar întrebările se vor centra și ele pe același subiect.

„Vreau să subliniez de la bun început că ceea ce am văzut duminică a reprezentat o mobilizare exemplară. Felicit autoritățile implicate și membrii birourilor electorale. procesul de vot s-a desfășurat fără probleme. Le mulțumesc tuturor cetățenilor. Contribuția voastră face ca România să fie o democrație vie! Am avut o prezență bună, în ciuda crizei sanitare. Implicarea fiecăruia privind viitorul nostru va transforma România în țara pe care ne-o dorim. Victoria aparține în primul rând democrației românești. A fost o victorie majoră a dreptei din România. PNL și USR devin forțele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziție. Este un val început la referendumul pe justiție și care a continuat la alegerile prezidențiale. Pentru PNL este un scor istoric!“, a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis, după alegerile locale 2020: „Prin colaborarea formațiunilor de dreapta, România are șansa să se modernizeze“

Președintele a menționat că votul românilor de ieri arată că România se poate moderniza doar cu o administrație a formațiunilor de dreapta.

„Voturile pe care le-au dat românii au demonstrat că administrațiile liberale sunt modelele de preluat peste tot. Este un semnal clar transmis de cetățeni că prin colaborarea formațiunilor de dreapta, România are șansa să se modernizeze. Românii au votat pentru bun simț și respect față de cetățeni. Administrația publică locală trebuie recunoscută pe bază de transparență, integritate, profesionalism. Românii au arătat că sunt din ce în ce mai implicați să ia parte la luarea deciziilor.

„Vot de blam la adresa PSD!“

Președintele a precizat că votul de ieri a fost unul împotriva PSD, iar acesta speră ca același lucru să se repete și alegerile parlamentare.

„Votul de ieri a reprezentant un vot de blam la adresa minciunii, dezinformării, stagnării și incompetenței ridicate timp de decenii la nivel de politice de stat de PSD, care a pierdut ieri inclusiv acolo unde mulți baroni PSD se credeau invincibili. Pentru ca România să se modernizeze, epoca PSD trebuie să se încheie definitiv. Victoria dreptei la locale este deosebit de importantă, fără precedent, dar este doar o victorie de etapă. PNL și USR au arătat că există o schimbare în România, un val de dreapta, în timp ce PSD trece în opoziție, cu unul dintre cele mai slabe rezultate. Pentru PNL este un scor istoric, cel mai mare obținut în ultimii 30 de ani.

Mai avem un pas pentru a încheia valul schimbării. Doar atunci vom avea toate premisele ca România să se modernizeze. Avem nevoie de o majoritate credibilă, care să impună reformele atât de importante. Pentru alegerile următoare trebuie să schimbăm legea care permite votul primarilor cu două tururi de scrutin. Cei aleși nu au o misiune ușoară și îi îndemn să-și onoreze promisiunile. Ne aflăm în plină criză sanitară provocată de pandemia de COVID-19. Depinde de no isă gestionăm această situație complicată“, a adăugat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *