Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, se află la București cu scopul de a prezenta o evaluare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României. Aceasta, alături de președintele Klaus Iohannis dar și de premierul Florin Cîțu, susține o conferință de presă începând cu ora 18.15.
29.2 miliarde de euro(14,248 miliarde sub formă de granturi și aproximativ 14,935 miliarde împrumuturi) vor fi primite de România. Cinferința are loc la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Instituția medicală ar putea beneficia în curând de fonduri generate prin NextGenerationEU. Înainte de conferință, Ursula von der Leyen, împreună cu Klaus Iohannis și cu Florin Cîțu, a vizitat Spitalul Universitar.
PNRR al României a fost aprobat
Conferința de presă a început cu declarația președintelui României Klaus Iohannis. Acesta a accentuat că finalizarea și aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă o victorie de etapă.
„Salut anunțul dnei Ursula von der Leyen despre PNRR care a primit undă verde la la CE chiar azi. Aprobarea este un moment simbolic. Finalizarea PNRR și aprobarea de către CE reprezintă doar o victorie de etapă. Provocările majore încep abia acum. Implementarea la timp a reformelor este esențială. PNRR ne oferă resurse pentru reforme esențiale pe termen mediu și lung. Este o oportunitate extraordinară să investim în autostrăzi, spitale, digitalizare, administrație, educație. Pandemia ne-a arătat foarte clar că vulnerabilitățile din sistemul de sănătate au implicații majore. De aceea, investițiile în sănătate sunt un pllon definitoriu în PNRR.
La Universitar, prin folosirea acestor fonduri, pacienții vor beneficia de cele mai avansate tehnologii. E doar începutul. Avem o responsabilitate uriașă pentru a ne asigura că acești bani vor schimba fața României. Domnule premier, minișltri, vă cer să faceți o prioritate absolută din implementarea reformelor prevăzute în PNRR. Este o șansă, e șansa de a lăsa generațiilor viitoare o Românie profund modernizată”, a declarat Klaus Iohannis.
Premierul Florin Cîțu: „Mă bucur că acest moment a sosit în sfârșit”
Premierul Florin Cîțu a preluat cuvântul și și-a manifestat bucuria cu privire la aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României.
„Mă bucur că acest moment a sosit în sfârșit, pentru că volumul de muncă a fost foarte mare. PNRR este aprobat, semnat și va fi aplicat. Pentru România va însemna moderniare, în următorii 5 ani. Vom avea automat o economie puternică. PNRR-ul României este printre 5 cele mai mari planuri din. Până la sfârșitul României vom primi prefinanțare de 3,8 miliarde de euro. Evaluarea CE a fost una pozitivă. Am primit 10 calificative A din 11. Acum trebuie să fim atenți la implementare. Eu pot garanta că Guvernul va implementa toate reformele asumate, pentru ca România să atragă toți banii prin PNRR. În total, vor fi 64 de reforme de care vor beneficia românii”, a declarat Florin Cîțu
Ursula von der Leyen: „Trebuie să lucrăm și la salariul minim pentru a-i susține pe cei care au nevoie”
Ulterior, președintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen a felicitat cadrele medicale și s-a declarat impresionată de ceea ce s-a realizat în cadrul Spitalului Universitar din Capitală.
De asemenea acesta a accentuat faptul că trebuie ca salariul minim pe economie să crească pentru a susține necesitățile cetățenilor.
„Să aplaudăm cadrele medicale, este impresionant să văd ce ați realizat deja (la Spitalul Universitar). Azi CE dă undă verde pentru PNRR, vă felicit. Vor fi investiții în energie verde, dar și pentru un sistem de sănătate de calitate, pentru spitale moderne. PNRR-ul îndeplinește toate crtiteriile, la un standard ridicat: digitalizare, energie verde, infrastructură. Trebuie să lucrăm și la salariul minim pentru a-i susține pe cei care au nevoie. Sunt 29 de miliarde de euro la mijloc. Este bine să fiu azi aici, dar nu e finalul călătoriei. Trebuie să implementăm aceste proiecte, trebuie respectate toate cerințele. Vreau să știți că voi fi alături în toți acești pași”, a spus Ursula von der Leyen.
Sesiune de întrebări și răspunsuri la finalul conferinței
La finalul declarațiilor făcute de cei trei oficiali, aceștia au primit și au răspuns unor întrebări venite din partea jurnaliștilor.
Cum poate CE să ajute România la capitolul vaccinare, e o soluție vaccinarea obligatorie a unor categorii?
„Vaccinarea este foarte importantă, îi rog pe toți să profite de ocazie să se vaccineze. Vaccinarea salvează vieți, în UE suntem foarte norocoși că am avut acces la vaccin. Îi rog pe toți cei care nu s-au vaccinat să o facă
Cred că e de competența autorităților naționale cum să convingă oamenii să se vaccineze, e nevoie de o bună comunicare. În UE avem 73% ditre adulți vaccinați”, a răspuns Ursula von der Leyen.„Sunt mai multe variante în UE și la noi sunt luate în calcul aceste variante. Am văzut că a început să crească numărul vaccinaților”, a afirma Florin Cîțu.
„Fără implicarea președintei CE nu am fi beneficiat de aceste doze de vaccin. La noi suntem foarte mulți români care s-au vaccinat. Sunt 5 milioane și ceva de români vaccinați cu schema completă. E păcat că sunt așa puțini. În Danemarca s-a renunțat la toate restricțiile pentru că s-au vaccinat cam toți. Doze am fi avut și dacă ne-am vaccinat totți nu mai trebuia să purtăm mască, puteam să ne întâlnim fără restricții. Am discutat cu premierul să ne întâlnim în acestă săptămână să vedem cum putem pune pe roate campania de vaccinare. Este păcat când am putea să terminăm această fază a pandemiei cu vaccinarea”, a declarat Klaus Iohannis.
Influența situației politice asupra PNRR
Poate situația politică influența aplicarea PNRR?
„În primul rând, permiteţi-mi să subliniez cât sunt de recunoascătoare pentru cooperarea excelentă din ultimele săptămâni şi luni. A fost destul de dificil să punem pe roate acest plan. Ca în multe alte state membre, în plan sunt incluse inovare, multe subiecte noi şi este foarte dificil, e nevoie de multe eforturi să pui laolaltă reformele, investiţiile şi fondurile necesare. Deci, aş vrea să vă mulţumesc pentru cooperarea excelentă de care am beneficiat.
Din experienţa personalului administrativ din Comisie şi din România, ştim că există relaţii excelente, condiţii de lucru excelente şi încredere între cele două administraţii. În elaborarea Planului au exista şi momente mai dificile, dar acum ştim ce ne aşteaptă, ştim ce trebuie făcut. Există motive pentru care au fost stabilite ţinte şi jaloane în Plan, deci inclusiv în Planul României, care trebuie respectate pentru alocarea următoarei tranşe şi oferim tot sprijinul, toată consilierea de care este nevoie pentru a vă asigura că îndepliniţi aceste criterii de referinţă pentru a urma paşii necesari ca tranşa să poată fi alocată.
Există un sistem de control foarte bun pentru a ne asigura că banii contribuabililor europeni sunt investiţi aşa cum trebuie, a răspuns Ursula von der Leyen.
Klaus Iohannis: „Nu vrem să ne prindă perioade de criză pe plan greşit”
„Nu există un risc politic pentru implementarea PNRR. Nu există pentru că acele investiţii cuprinse în planul naţional sunt unele dorite şi aşteptate de toată lumea. E un plan foarte complex şi cred că aţi urmărit majoritatea dintre dvs că a durat destul de mult până când PNRR a fost negociat. Nu a fost o eroare, a fost o intenţie. Şi preşedinţia CE, şi eu am dorit să avem un plan care poate fi implementat imediat.
Am dorit un plan aplicabil pentru România, un plan de modernizare a României, cu proiecte concrete, cu reforme concrete, cu costuri concrete şi cu măsurabilitate. E mult mai mult decât un proiect, e un plan care trebuie şi poate fi implementat şi Guvernul se va ocupa de implementarea acestui plan, de aceea a primit din mâna preşedintei PNRR aprobarea
Este aprobat, pregătit pentru implementare şi acest lucru se va întâmpla şi vom schimba România în bine, o vom moderniza cu acest PNRR, rezilienţa însemnând rezistenţa la şocuri. Deci nu vrem să ne prindă perioade de criză pe plan greşit”, a adăugat Klaus Iohannis.Florin Cîțu: „Reformele şi investiţiile merg mână în mână”
„Nu există niciun risc în ceea ce priveşte implementarea PNRR în România. Mai mult, eu cred că, aşa cum a fost construit, va accelera reforme care în România au fost încetinite sau amânate foarte mulţi ani de zile. De aceea, am ţinut foarte mult ca în PNRR să avem reforma pensiilor, reforma sistemului de salarizare, reforma administraţiei, România educată, pentru a ne asigura că acest sistem de reforme şi cu borne vine la pachet cu investiţiile. Reformele şi investiţiile merg mână în mână şi, indiferent de declaraţiile politice din această perioadă, nu cred că există un politician responsabil din România care vrea să se joace cu viitorul românilor în ceea ce priveşte PNRR”, a afirmat Florin Cîțu.
Când va intra în țară prima tranșă de bani din PNRR?
„Ar trebui să intre la final de noiembrie 3,8 miliarde de euro pentru România educată, transporturi, reforma fiscală”, a spus premierul.
Soluțiile CE pentru creșterea prețurilor la electricitate și gaze
Ce soluţii are Comisia Europeană pentru ţările care au trimis solicitări legate de creşterea preţurilor la electricitate şi gaze naturale? Sunteți de acord cu plafonarea preţurilor?
„Într-adevăr, în momentul de faţă, suntem în curs de a analiza în primul rând motivele acestei creşteri de preţuri. Avem de-a face cu un fenomen global, nu e un fenomen care afectează doar Europa, ci întreaga planetă, pentru că preţurile la gaze naturale cresc peste tot. De ce? Există mai multe componente, în primul rând în timpul pandemiei şi în timpul stării de urgenţă, bineînţeles, economia nu prea a crescut, iar cererea a scăzut drastic.
Acum, vedem o creştere enormă în cererea de gaze naturale, în special în Asia. Asia reia pasul rapid şi duce la creşterea preţurilor. Apoi, ar mai fi o componentă, şi anume furnizorii nu reacţionează suficient de rapid. Mă bucur că prietenii norvegieni au spus că vor creşte aprovizionarea pe termen scurt şi sper ca si Rusia să facă acest lucru, să urmeze acest exemplu bun pe care îl dă Norvegia. E foarte important pentru dvs. să ştiţi că preţurile la energie nu includ doar preţul la gaze naturale, ci şi energia din surse regenerabile şi aici avem o veste bună: preţurile sunt stabile şi în timp au scăzut, deci investiţiile în surse regenerabile de energie sunt calea de urmat.
Ne ajută să fim independenţi când vine vorba de importurile de gaze naturale sau petrol şi ne oferă o energie – după cum îi spune şi titlul – regenerabilă, iar costurile scad în timp”, a declarat Ursula von der Layen.
Klaus Iohannis: „Problema nu este făcută la noi”
„Nu întâmplător, doamna preşedinte şi cu mine am discutat astăzi inclusiv pe acest subiect destul de mult şi profund. Vreau să fie un lucru foarte clar: preţurile mari la energie, în special pe electricitate, nu sunt o problemă românească, ci este vorba despre o problemă care se pare că a devenit globală. Toată lumea este afectată de aceste creşteri şi soluţiile vrem să le căutăm şi să le găsim începând, împreună, de săptămâna viitoare, când avem un Consiliu informal în Slovenia şi vom avea primele idei şi soluţii pentru a aborda chestiunea.
Însă, al doilea lucru foarte important, chiar dacă această problemă nu este una făcută la noi, trebuie să o tratăm la noi şi ştiu că Guvernul a luat foarte în serios chestiunea, a pregătit şi pregăteşte un pachet la început pentru consumatorul vulnerabil. Probabil aţi observat că acea lege a fost promulgată la o zi după ce am primit-o de la Parlament, tocmai pentru a da Guvernului timp să pregătească aceste compensaţii sau alte măsuri care vin pentru oamenii care nu-şi permit să plătească mai mult.
Însă este nevoie de mult mai mult şi ştiu din sursă sigură că aceste chestiuni sunt discutate şi pregătite la Guvern. Firmele, antreprenoriatul au nevoie de măsuri active, pentru că aceste preţuri vor fi resimţite foarte repede de economia reală de unde, evident, vor avea un impact şi asupra altor preţuri. Deci, una la mână, problema nu este făcută la noi, doi – noi vom veni cu soluţii concrete, acum, repede, şi în paralel la nivel european vom căuta soluţii mai ample fiindcă dorim să rezolvăm problema durabil”, a afirmat Klaus Iohannis.