Un preot din județul Iași a fost pedepsit de judecători, după ce a fost prins aghesmuit la volan. Magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat cu amânarea pedepsei pe preotul Dănuț Codăescu. La audieri, fața bisericească a recunoscut că a greșit, șofând băut
Un preot din Iași a fost pedepsit de către judecători. Astfel, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurori cu Dănuț Codăescu (47 de ani).
„Instanța stabilește în sarcina inculpatului Dănuț Codăescu pedeapsa de 1 an de închisoare, cu amânare, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului Local Iași – Direcția de Asistență Comunitară sau Serviciul Resurse Umane – Sediul administrativ, pe o perioadă de 60 de zile”, au precizat judecătorii.
Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Dănuț Codăescu, acuzat că a urcat aghesmuit la volan
Procesul lui Dănuț Codăescu a început pe 5 august 2020. La data respectivă, procurorii au trimis la Judecătoria Hârlău acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu preotul.
„Pe 22 septembrie 2019, la ora 17:53, inculpatul a condus autoturismul marca Dacia Logan pe Drumul Județean 281B, în localitatea Belcești, sub influența alcoolului. Acesta avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, în speță de 1,00 grame la mie alcool pur în sânge – proba I, 0,83 grame la mie – proba II, conform concluziilor buletinului de analiză toxicologică emis de Institutul de Medicină Legală Iași”, au menționat procurorii cu privire la fața bisericească.
Aceștia au adăugat că preotul a fost tras pe dreapta de un echipaj de Poliție, în cadrul unui control de rutină. După ce l-au legitimat pe preotul din parohia Munteni, oamenii legii au constatat că acesta mirosea a alcool.
Preotul din parohia Munteni, dus la spital de polițiști
Astfel, polițiștii l-au testat alcoolscopic pe Dănuț Codăescu și au constatat că acesta consumase băuturi alcoolice.
„Întrucât șoferul mirosea a alcool, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest Drager la ora 17:54 , rezultând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv, el a fost dus la Spitalul Orășenesc Hârlău, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la interval de o oră. Din buletinul de analiză toxicologică emis de către IML Iași a rezultat că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,00 grame la mie alcool pur în sânge în momentul prelevării primei probe biologice și, respectiv, 0,83 grame la mie alcool pur în sânge, în momentul prelevării celei de-a doua probe biologice”, au adăugat procurorii.
Ulterior, preotul Dănuț Codăescu a fost chemat la audieri. Fața bisericească a recunoscut comiterea faptei pentru care era cercetat. Acesta a cerut să fie încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției între el și procurori. Oamenii legii au fost de acord și au trimis, mai apoi, dosarul la instanță. Astfel, preotul din parohia Munteni a fost pedepsit în cele din urmă de către judecătorii ieșeni. De remarcat este faptul că acesta nu este singurul caz în care un slujitor al Bisericii este prins băut la volan. Recent, polițiștii ieșeni au susținut că l-au prins pe preotul Ioan Andrieș băut la volan.