Premierul României, Florin Vasile Cîțu, continuă demiterea membrilor USR din funcții cheie. Astfel, șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu (USR PLUS), a fost demis, luni, 20 septembrie 2021, din funcție. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
„La data intrării în vigoare a prezentei decizii, Octavian Alexandru Berceanu se eliberează din funcția de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii de Mediu”, potrivit deciziei.
Atribuțiile au fost preluate de comisarul general adjunct al Gărzii de Mediu, Alexandru Lucian Vasil, scrie Mediafax. Activistul de mediu Octavian Berceanu, propus de USR, a fost numit în luna martie a acestui an, în funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu.
Berceanu, Garda de Mediu: România este o oază verde pe harta mondială a poluării
Comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu a susținut recent că „România este o oază verde pe harta mondială a poluării”.
România este o oază verde pe harta mondială a poluării şi stă extrem de bine în raport cu alte ţări din regiune, a declarat, vineri, comisarul şef al Gărzii Naţional de Mediu, Octavian Berceanu. Acesta a adăugat că, în perioada următoare, va fi elaborat un Regulament de amplasare a senzorilor de măsurare a calităţii aerului pentru o acurateţe mai mare a datelor.
„Vorbim despre măsurători care au avut în vedere perioada iernii, atunci când peste aceste localităţi se produce inversiune termică. Ne aflăm ca într-o cuvă pe care vin un capac şi noxele produse în interiorul acestei cuve pur şi simplu nu se mai mişcă şi rămân înţepenite în aerul respectiv. La fel se întâmplă în Bucureşti. Avem acele episoade pe timpul iernii când nu avem nicio circulaţie a aerului, dar încălzirea se produce. Şi în zone precum Iaşi sau în Covasna există un potenţial al încălzirii locuinţelor care blochează toate gazele emise chiar de la încălzirea cu combustibili solizi, ce blochează aceste particule, plus cele rezultate din circulaţie. Când vorbim de Covasna nu vorbim de trafic rutier intens, însă în momentul în care vorbim de Iaşi, Bucureşti sau Cluj, vorbim şi de trafic destul de intens”, a spus Octavian Berceanu, la Digi24.
Adrian Gheorghe, şeful CNAS, a fost demis de premierul Florin Vasile Cîțu
De asemenea, și șeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, a fost demis din funcţie de premierul României, Florin Vasile Cîțu.
Atribuțiile au fost preluate de vicepreședintele CNAS. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
Florin Cîțu a semnat în ultimele zile zeci de decizii privind eliberarea din funcție a secretarilor de stat USR PLUS, a prefecților și subprefecților numiți la propunerea foștilor parteneri de guvernare.
14 prefecți și 28 de subprefecți susținuți de USR-PLUS, dați afară de premierul Florin Cîțu
După ce a dat afară secretarii de stat, în data de 9 septembrie 2021, a demis prefecții și subprefecții USR-PLUS.
În ședința de Guvern, Florin Cîțu a dat afară nu mai puţin de 14 prefecți și 28 de subprefecți susținuți de USR-PLUS. Printre secretarii de stat dați afară se numără și ieșeanul Adrian Covăsnianu. De asemenea și subprefectul Ștefan Ţânaşa a rămas fără un loc de muncă.
„Mi s-ar părea normal ca totuşi, dacă nu mai eşti la guvernare, să plece tot aparatul”, spusese, miercuri, Florin Cîţu, interpelat dacă poate confirma informaţia pe surse conform căreia joi, 9 septembrie 2021, ar urma să îi demită pe toţi cei din USR-PLUS în aparatul administrativ.
„O să vă spun teama mea cea mai mare. Şi e o teamă onestă. Dacă rămân, ar însemna să aduc la guvernare AUR şi PSD, pentru că asta e coaliţia azi, AUR, USR şi PSD. Teama este că cei numiţi de USR-PLUS pot reprezenta interesele AUR şi PSD. Niciodată nu o să am guvernare cu ei, aşa că mai bine îi înlătur”, a mai declarat atunci Florin Cîţu.