Prima pagină » National » Premierul Ciucă anunţă că România intră pe harta producătorilor importanți de energie nucleară
Premierul Ciucă anunţă că România intră pe harta producătorilor importanți de energie nucleară

Premierul Ciucă anunţă că România intră pe harta producătorilor importanți de energie nucleară

05 mai 2022, 16:00,
în National

Pe harta producătorilor importanți de energie nucleară va fi inclusă în curând şi România. Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, vineri, 29 aprilie, la Palatul Victoria, cu delegaţia Nuclear Energy Agency (NEA) condusă de directorul general William D. Magwood al IV-lea.

Principalele teme abordate în cadrul întâlnirii au vizat aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), iniţiativa regională privind dezvoltarea în domeniul nuclear şi colaborarea dintre România şi NEA.

România intră pe harta producătorilor importanți de energie nucleară

Nicolae Ciucă a anunţat că România intră pe harta producătorilor importanți de energie nucleară. Premierul a reliefat importanţa pe care România o acordă capabilităţilor nucleare şi relevanţa NEA, agenţie în care România este deja reprezentată pentru procesul de aderare la OCDE, care este o ţintă asumată la nivel naţional.

”Guvernul susţine dezvoltarea programului nuclear românesc, prin proiecte substanţiale de investiţii, având în vedere rolul energiei nucleare în strategia energetică a României. Decizia luată la nivel european de a accepta energia nucleară ca fiind energie de tranziţie către economia curată ne încurajează să sprijinim investiţiile în noile capabilităţi care includ atât noi reactoare, cât şi utilizarea tehnologiei SMR. Sunt proiecte care vor contribui la întărirea profilului ţării noastre din perspectiva producţiei de energie şi de atingere a independenţei energetice, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a afirmat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

În acest sens, pentru România reprezintă priorităţi atât pregătirea angajaţilor în domeniu, cât şi dezvoltarea reţelei de producere şi transport a energiei.

Directorul general al NEA-OCDE a confirmat la rândul său disponibilitatea de a sprijini din perspectiva creşterii capabilităţilor de a produce energie nucleară, evidenţiind rolul pozitiv pe care apartenenţa României la această agenţie îl poate juca în procesul de aderare la OCDE. Investiţiile în domeniul nuclear reprezintă oportunităţi pentru mediul de afaceri, iar în acest sens sprijinul guvernamental poate contribui la coagularea de noi proiecte.

În cadrul dialogului dintre cei doi oficiali au fost menţionate principalele avantaje ale energiei nucleare, care poate reduce emisiile de carbon reprezentând o alternativă la gazul rusesc, inclusiv în domeniul industrial.

Precizăm că Nuclear Energy Agency (NEA) este agenţia guvernamentală din cadrul OCDE care facilitează cooperarea între ţări cu tehnologii şi infrastructuri nucleare avansate ce urmăresc să atingă excelenţa în domeniul nuclear privind siguranţa, tehnologiile, ştiinţa, protecţia mediului şi legislaţia aferentă. În acest sens, directorul General NEA efectuează o vizită de lucru la Bucureşti având ca obiectiv dezvoltarea cooperării dintre România şi Agenţia pentru Energie Nucleară.

Nicolae Ciucă, despre sprijinul României pentru Ucraina

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit miercuri, 4 mai la Palatul Victoria, cu președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier.  Premierula subliniat importanţa cooperării bilaterale şi europene pentru asigurarea securităţii energetice şi gestionarea problemelor generate de blocarea lanţurilor de aprovizionare.

Nicolae Ciucă a menţionat că sprijinul României pentru Ucraina are în vedere şi facilitarea exporturilor de produse agricole din Ucraina către pieţe terţe, afectate în prezent de blocada porturilor ucrainene la Marea Neagră. Prim-ministrul a subliniat faptul că România face eforturi pentru diversificarea surselor de energie, subliniind demersurile naţionale pentru creşterea capacităţii de exploatare a resurselor de gaz natural, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`