Premierul Nicolae Ciucă a câștigat procesul prin care a cerut suspendarea analizei tezei de doctorat, presupus a fi plagiată, după ce UEFISCDI ari fi depus recursul tardiv. Decizia ÎCCJ este definitivă. UEFISCDI transmite, vineri, că a depus recursul cu respectarea termenului legal, la mijloc fiind o eroare de procedură, comunicarea hotărârii fiind făcută greșit.
Premierul Nicolae Ciucă a dat în judecată Ministerul Educației, pe vremea când ministru era Sorin Cîmpeanu, pentru ca instituția să suspende înregistrarea sesizărilor privind lucrarea sa de doctorat, presupus a fi plagiată.
Premierul Ciucă a câștigat procesul privind analiza tezei de doctorat
Ciucă a câștigat procesul pe fond, la Curtea de Apel București, dar Ministerul Educației a făcut recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins însă recursul, în 19 ianuarie, constatând tardivitatea depunerii acestuia.
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a transmis vineri că recursul a fost cu respectarea termenului legal prevăzut de Codul Civil.
„La termenul din 19.01.2023, magistratul asistent a prezentat referatul cauzei, moment în care a fost invocată, din oficiu de către Instanță, tardivitatea recursului depus în data de 08.07.2022. Consilierul juridic a solicitat să fie prezentate detalii despre data primirii Comunicării hotărârii la UEFISCDI, precum și numele persoanei care a primit plicul ce conținea Comunicarea. Conform datelor prezentate de Instanță, comunicarea a fost primita in 30.06.2022, de către d-na VB la punctul de control al clădirii în care UEFISCDI are sediul. Menționăm ca d-na VB nu este angajata UEFISCDI și nu avea atribuții de primire corespondență pentru instituție iar Comunicarea a ajuns la Secretariatul UEFISCDI pe data 04.07.2022, fără nicio informare asupra faptului că a fost primită la o dată anterioară”, arată UEFISCDI.
Potrivit comunicatului, instanța a încuviințat să fie transmise prin e-mail dovezile și probele care să justifice faptul că a fost primită Comunicarea la o alta dată, iar UEFISCDI a trimis înscrisuri și probe. Astfel, având in vedere aspectele transmise, UEFISCDI consideră că a depus recursul în dosar cu respectarea termenului legal.
ce mizerie a ajuns si P N L
Am mai vazut una….militar sa-si crape capul studiind pentru o teza de doctorat.