Prima pagină » Eveniment-Social » Premieră la UMF Iași! Sâmbătă, 7 mai, se desfășoară primul examen de acest fel în România

Premieră la UMF Iași! Sâmbătă, 7 mai, se desfășoară primul examen de acest fel în România

06 mai 2022, 02:00,
în Eveniment-Social

În luna mai, va fi organizat examenul de dietetician din România, în premieră la UMF Iași. La Iași, examenul va avea loc în data de 7 mai, la ora 12:00, în Amfiteatrul Mihai Duca. Examenul este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din România.

Examenul se va desfășura după o tematică și o metodologie comune la nivel național, candidații având șansa de a alege să susțină examenul în oricare dintre cele cinci centre universitare din țară: Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Premieră la UMF Iași: Primul examen de dietetician autorizat din România

 nutritionistul Adina Rusu

UMF Iași formează specialiști în Nutriție și dietetică încă din anul 2009, iar acum, această profesie a fost reglementată, iar absolvenții au ocazia de a obține drept de liberă practică

Universitatea de Farmacie și Medicină „Grigore T. Popa” din Iași, în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din România, organizează, în data de 7 mai, la ora 12:00, primul examen de dietetician autorizat din România.

„Universitatea noastră formează specialiști în Nutriție și Dietetică din 2009 și mă bucur că în sfârșit această profesie a fost reglementată și că absolvenții noștri au ocazia de a obține drept de liberă practică și de a deveni membri ai Colegiului Dieteticienilor din România”, au precizat reprezentanții UMF Iași.

Adina Rusu, președintele CRD a precizat că UMF susține UMF a acordat sprijin pentru organizarea concursului.

Le suntem profund recunoscători reprezentanților Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași care ne-au acordat tot sprijinul necesar pentru susținerea examenului din 7 mai, precum și reprezentanților Ministerului Sănătății, care au susținut demersurile făcute pentru înființarea Colegiului Dieteticienilor din România și care ne sprijină în continuare în vederea reglementării, controlului, dar și a protejării acestei profesii”, a precizat și Adina Rusu, președinte Colegiul Teritorial Iași al CDR și secretar național CDR.

Examenul se va organiza atât în Iași, cât și în celelalte centre universitare din țară, care au program de studiu de licență Nutriție și Dietetică

Pe 15 mai, are loc examenul organizat în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Pe 20 mai, se desfășoară examenul de dietetician autorizat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara. Concursul din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca are loc pe 21 mai, iar pe 22 mai, are loc examenul organizat de către Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Candidații pot alege centrul universitar în care doresc să susțină examenul.

 o imagine cu un medic dietetician

Examenul se va desfășura sub forma unui test grilă, cu 50 de întrebări, la care participanții vor trebui să răspundă în 90 de minute

Ce condiții trebuie să îndeplinească persoanele care doresc să participe la examen?

amfiteatru din cadrul UMF Iasi

Persoanele care au promovat primul examen de dietetician autorizat din România au dreptul la liberă practică pentru exercitarea profesiei de dietetician. Diploma va fi eliberată de către Colegiul Dieteticienilor din România

Pentru a se putea înscrie la examenul de dietetician autorizat, persoanele doritoare trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Trebuie să dețină o diplomă de licență în specializarea nutriție și dietetică, obținută în urma finalizării studiilor într-o instituție de învățământ superior, acreditată în România, cu o durată de minimum trei ani, pe domeniul sănătate (180 de credite). Totodată, persoanele care doresc să se înscrie la examen trebuie să dețină o diplomă de masterat în domeniul nutriției și dieteticii (120 de credite) sau să facă dovada efectuării unui an de practică în această specializare, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în normele metodologice.

Examenul se va desfășura sub forma unui test grilă, cu 50 de întrebări, la care participanții vor trebui să răspundă în 90 de minute. La finalul examenului, tezele vor fi scanate, iar rezultatul va fi comunicat candidatului. Rezultatele vor fi afișate în cel mult 48 de ore, urmând ca depunerea eventualelor contestații să se facă în cel mult 24 de ore de la afișarea rezultatelor. Astfel, pe data de 12 mai 2022, se vor afișa rezultatele finale.

Persoanele care au promovat primul examen de dietetician autorizat din România au dreptul la liberă practică pentru exercitarea profesiei de dietetician. Diploma va fi eliberată de către Colegiul Dieteticienilor din România.

Bugetul.ro
Adio, ANPC pentru Cristian Popescu Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea, după ce a fost acuzat de nepotism
redactia.ro
Luminita Anghel a ajuns la capatul puterilor! Isi striga durerea pe internet dupa ce ani de zile a tacut: "𝘔𝘪-𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘧𝘳𝘪𝘤ă 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘭𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶 𝘣𝘪𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘤. 𝘈𝘮 𝘵𝘳ă𝘪𝘵 𝘶𝘯
Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
a1.ro
Diseară, discuții aprinse între jurați la muletă. În audiții, un concurent care a fost Chef în restaurante cu stele Michelin
Playtech.ro
Cea mai ieftină ţară din lume. Plăteşti mai puţin de 9 lei pe o porţie uriaşă de mâncare. Turiştii încă nu ştiu de ea
observatornews.ro
Reacția unui elev ieșit de la simularea la română, întrebat despre Camil Petrescu: "E la noi în liceu?"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Românii vor avea o nouă minivacanță. Câte zile libere au primit
SportpeSurse
Moartea fratelui lui Gică Hagi a zguduit familia „Regelui”. Tragedia a fost ținută secret de către tot neamul
Playtech.ro
De ce se mănâncă peşte de Buna Vestire? Obiceiul de care credincioşii ţin cont în fiecare an pe 25 martie
Dailybusiness.ro
Îngrijirea mușcatelor primăvară. Când le poți scoate în balcon sau în grădină
RomaniaTV
SUBIECTE ROMÂNĂ SIMULARE BAC 2025 EDU.RO. Subiectul care a dat bătăi de cap elevilor. Doi profesori corectează fiecare lucrare
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Carmen Șerban, total schimbată în urma operațiilor estetice. Arată cu 20 de ani mai tânără / GALERIE FOTO
redactia.ro
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`