Este pentru prima oară, de la apariţia vaccinului, când în România se vorbeşte despre infectarea unei persoane care s-a vaccinat în prealabil împotriva COVID-19. Vorbim despre un sportiv legitimat la echipa de handbal HC Buzău care a fost confirmat cu virusul din Wuhan. Sportivul este de origine portugheză şi a fost vaccinat cu Johnson&Johnson.
DSP Buzău a anunţat faptul că în judeţ au existat 3 cazuri de infectare cu COVID-19 şi incă unul de reinfectare cu COVID-19. Pacienţii care s-au infectat au vârstele cuprinse între 4 ani și 30 de ani.
Un sportiv care s-a vaccinat împotriva COVID-19 s-a reinfectat cu virusul din Wuhan
Conform celor de la DSP Buzău, în ultimele 24 de ore au existat 4 cazuri de infectare cu COVID-19. Altfel spus, în evidență a ieșit un caz de reinfectare cu COVID-19. Este vorba despre un sportiv care este legitimat la echipa de handbal a județului Buzău, HC Buzău și care este de origine portugheză. Acesta făcuse vaccinul cu Johnson&Johnson și ulterior vaccinării a fost confirmat cu virusul. Nu se știe, momentan, cu ce tulpină a fost infectat jucătorul de handbal dar nici starea lui de sănătate.
În altă ordine de idei, DSP Buzău a menționat faptul că în total s-au infectat 4 persoane cu vârstele cuprinse între 4 ani și 30 de ani.
Specialiștii au susținut că valul al patrulea al pandemiei va fi cel al nevaccinaților
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă a menționat, într-o intervenție publică faptul că valul 4 va ajunge și în România și că acesta va fi în special pentru persoanele care incă nu s-au vaccinat. Mihăilă a mai menționat faptul că sunt necesare luarea unor măsuri restrictive:
„Cred că sub un procent dintre persoanele vaccinate s-au îmbolnăvit, cel puţin din datele pe care le-a transmis CNCAV. Ce ştim este că, de exemplu, din pacienţii infectaţi cu tulpina Delta avem trei decese confirmate la ultima raportare a INSP şi niciunul dintre aceştia nu era vaccinat. Acest val patru va fi, de fapt, un val al nevaccinaţilor, aceştia vor fi principalii afectaţi”, a spus Ioana Mihăilă la Digi24, relatează Agerpres.
De aceeași părere este și dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli infecțioase din Iași care a vorbit despre valul al patrulea într-un articol scris de jurnaliștii bzi.ro
„În ultima perioadă se observă o creștere ușoară, dar constantă a numărului de cazuri pozitive COVID-19. Din fericire, datorită înțelegerii importanței prezentării la medic și netemporizării consultului de specialitate din partea pacienților, numărul de cazuri severe nu este mare. Dar, revin cu apelul medical către populație de a se informa din surse medicale pentru a-și clarifica îndoielile asupra vaccinării și a lua o decizie corectă, cu simț de răspundere civică. Dacă nu iau în calcul sănătatea lor, să se gândească la cei dragi care pot face parte din categoriile vulnerabile, iar ei pot deveni vectori ai agentului patologic. Din nefericire, valul patru va fi al celor nevaccinați, iar noi ne dorim ca terapia intensivă să ofere îngrijire de specialitate unui număr cât mai mic de pacienți”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași.