Activitatea de examinare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va fi suspendată de joi, temporar, a anunţat miercuri Prefectura Bucureşti.
„Prefectul Municipiului Bucureşti a emis ordinul potrivit căruia, începând cu data de 02.07.2020, se suspendă temporar următoarele activităţi ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti: proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere; proba practică pentru obţinerea permisului de conducere; înregistrarea dosarelor candidaţilor pentru susţinerea probei teoretice în vederea obţinerii permisului de conducere; programarea pentru susţinerea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere”, precizează Prefectura.
Reluarea acestor activităţi va fi comunicată publicului în termen util.
Potrivit sursei citate, decizia a fost luată având în vedere prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 313 din 26.02.2020 pentru instituirea măsurii de carantină a persoanelor în situaţia de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de infectarea cu COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei.
Câte cazuri de persoane infectate cu COVID-19 au fost în ultimele 24 de ore! Iată numărul de decese
Până astăzi, 1 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.296 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.749 au fost externate, dintre care 19.314 pacienți vindecați și 1.435 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Până astăzi, 1.667 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 30.06.2020 (10:00) – 01.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (5 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, BistrițaNăsăud, Brăila, Dâmbovița, Mehedinți, București, Neamț, Olt, Prahova și Suceava.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 326 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 222 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 833 de persoane. Alte 60.363 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 722.697 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 438 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.307 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 429 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 149.090 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. Totodată, în data de 30 iunie a.c., 61 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.795 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus):
1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 2.075 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.