Ionuț Varodi a intrat în Gașca Zurli în urmă cu ani buni și recent și-a anunțat. Povestea lui Ionuț Varodi este una emoționantă, acesta având parte de mult bullying în copilărie.
Chiar dacă a fost criticat de muli pentru felul în care arată, cel alintat Lulu își aduce aminte cum a fost evitat de mulți copii, mai ales atunci când a intrat la liceu.
Povestea lui Ionuț Varodi
Ionuț Varodi a făcut parte din Gașca Zurli, proiectul Mirelei Retegan, și la care a renunțat la începutul lunii martie. Cel care l-a interpretat pe Bucătărașul Lulu a reușit să aducă zâmbetul pe buze de fiecare dată copiilor, chiar dacă, în trecut, alții obișnuiau să îl critice pentru cum arată.
Ionuț Varodi, care s-a născut în Arad, se descrie ca un om modest. Când avea 9 ani, familia lu ia decis să se mute în București. Nu doar această schimbare l-a afectat în copilărie, ci și faptul că existau momente în care alți copii râdeau de el, pe motiv că ar fi avut mai multe kilograme în plus.
Ionuț Varodi spune că s-a ales și cu porecla Louie, iar acest lucru l-a marcat profund. Prin aceeași situație a trecut o bună perioadă, până când a ajuns la liceu, când, la fel, elevii râdeau de el.
„M-am născut în Arad și acolo am crescut până la 9 ani. M-am mutat cu mama în București și eram foarte supărat. Când ieșeam în fața blocului să mă joc, spuneam «ceau» și toți copiii au râs de mine. Așa ca tot ce avea legătură cu locul nașterii mele a început să dispară în București. În clasa a 5-a eram frustrat, și pentru că eram gras, toți copiii îmi spuneam Louie (n.r. – din Viața cu Louie) și asta venea la pachet cu miștourile aferente. În a 6-a m-am mutat la alta clasă și m-am transformat încet-încet în Lulu. Copilul care realiza ca este mișto și amuzant și care știa ca merita să aibă o viață normală”, a povestit Ionuț Varodi, pe TikTok.
A vrut să facă UNATC, dar nu a fost acceptat
Ionuț Varodi spune că, la finalul clasei a XII-a, și-a dorit să studieze la UNATC, dar nu a fost acceptat, asta după ce a picat la ultima probă. Chiar dacă acest lucru l-a demoralizat pe moment, Lulu știa clar ce își dorea să facă, iar un an mai târziu, a susținut admiterea la o altă facultate, de această dată privată, dar la care nu a fost acceptat. Tot în perioada în care își căuta drumul în viață a început și colaborarea cu Gașca Zurli.
Bucătărașul Lulu a fost al doilea membru care a anunțat că renunță la proiectul ale cărei baze au fost puse de Mirela Retegan, asta după ce, în aceeași zi, și Fetița Zurli spunea că își dorește o schimbare în viața ei și că se retrage din Gașca Zurli.
Povestea lui Ionuț Varodi este una impresionanată, Lulu având parte de mult bullying în copilărie, din cauza greutății sale.