Povestea impresionantă a unui veteran de război din Iași, care a ajuns la vârsta de 101 ani. Acesta și-a petrecut mai mult de jumătate din viață printre arme și își amintește cu emoție de toate momentele pe care le-a îndurat ca să-și apere țara
Ștefan Dimofte a fost generalul de brigadă din Iași, iar acum este general maior în retragere, dar încă trăiește cu interes pentru țara lui. Acesta este unul dintre cei mai longevivi veterani de război din municipiul Iași și întotdeauna primește recunoștință din partea actualilor generali. Deși din copilărie a început să înfrunte greutățile vieții, fiind al șaptelea copil al familiei Gheorghe, nu s-a lăsat doborât de nimic, ajungând astăzi să se bucure de o vârstă însemnată.
Povestea impresionantă a unui veteran de război din Iași, care a ajuns la vârsta de 101 ani
Ștefan Dimofte își amintește cu nostalgie de faptul că, în perioada comunistă, veterani de război erau considerați numai militarii care au decedat în luptele de pe frontul de vest. Ulterior, lucrurile au revenit la normal și s-au unit, luptând cu toată forța pe fronturi. Cariera lui a început din anul 1990, când a fost avansat maior, iar în 1995 a devenit locotenent colonel. După 2000 a primit și gradul de colonel, iar în 2009 a primit gradul de general de brigadă și de general maior.
„A fost o perioadă plină de peripeții și de mult stres. Nu regret absolut nimic, pentru că am avut cea mai frumoasă viață, luptându-mă pentru țara de care am ajuns să și mă bucur. Îmi amintesc și acum de faptul că în 1990 am fost avansat maior, apoi, la 5 ani distanță, locotenent colonel și în 2000 am primit gradul de colonel. În 2009 am fost avansat din nou și am primit 2 grade, de general maior și general de brigadă”, povestește, plin de bucurie, Ștefan Dimofte, generalul maior de 101 ani.
Generalul maior a fost pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind combatant pe câmpurile de luptă din Moldova, Câmpia Turzii, ajungând până în Moravia. Acesta ar fi trecut și prin foc ca să-și poată salva aproapele, făcând asta doar din pasiune.
Generalul maior Ștefan Dimofte: „Au fost momente în care aproape am murit de foame”
Ștefan Dimofte își amintește și de părțile care parcă n-ar fi vrut să existe, dar care l-au făcut unul dintre cei mai puternici oameni. Acesta destăinuie cu regret că atunci când a fost anunțat că rușii sparg frontul la Iași a simțit că începe cel mai mare coșmar.
„Trebuie să recunosc și faptul că am simțit că începe cel mai mare calvar atunci când am fost anunțat că rușii sparg frontul la Iași. De la Galați, marșul a fost forțat și în zona Pochidia s-a dat ordin să ocupăm poziția. Am ieșit învingători și de acolo, dar cu foarte multă muncă și mult stres. Au fost momente în care aproape am murit de foame”, adaugă, cu ochii înlăcrimați, generalul maior în retragere.
Printre toate suferințele pe care le-a suportat, Ștefan Dimofte retrăiește, chiar și la 101 ani, momentul în care și-a cunoscut aleasa. Din nefericire, acum nu mai este în viață, dar trăiește alături de ea prin amintiri, până se vor reîntâlni.
„Am cunoscut-o pe soția mea în anul 1948. Acum nu mai este, dar trăiesc prin amintiri și parcă îmi e alături mereu. Pe vremea aceea lucram la R4M, în corpul de control al armamentului. Se numea Natalia Onofrei și era din comuna Rădășeni, județul Suceava.
Ea se preocupa să devină o profesoară de succes și a reușit. Ulterior, noi ne-am căsătorit în anul 1951, la primărie, în luna iunie, iar nunta propriu-zisă, în decembrie. Au fost niște momente pe care aș vrea să le iau oriunde cu mine”, mai spune Ștefan Dimofte, cel mai longeviv veteran de război din Iași.
De ce puneti in gura batranului vorbe neadevarate,adica minciuni?.Socrul meu,care a trait pana la varsta de 98 de ani,si a decedat in anul 1995,pentru ca s-a intors de pe front(Cotu Donului),s-a bucurat de respect si drepturi din partea statului comunist roman,ca veteran de razboi.Sa va fie rusine pentru ca folositi viata acestui om patriot pentru a-i face imagine lui Chirica,postand poze cu marele milos al vetranilor de razboi!Ati inceput campania lingailor?.
Vedeti ca in Bucium isi traieste batranetile un veteran,colonel in rezerva,in varsta de 102 ani,impliniti pe 8 martie.Pt dlui ,nea Chirica nu a avut timp anul asta.Probabil merge la vreo receptie de blocuri.