Prima pagină » Local » Povestea emoționantă a Alionei: A fugit împreună cu fetița ei, de 6 ani, din Ucraina

Povestea emoționantă a Alionei: A fugit împreună cu fetița ei, de 6 ani, din Ucraina

05 mart. 2022, 02:00,
Ana Crețu, în Local

Din cauza Legii Marțiale din Ucraina, tot mai multe mame sunt nevoite să fugă din calea războiului doar alături de copii, bărbații fiind obligați să lupte împotriva Rusiei. Aliona este din orașul Cherkasy și a fugit, împreună cu fetița ei, de 6 ani, din Ucraina. Acestea au reușit să găsească un acoperiș deasupra capului la Iași. Atunci când s-au auzit primele bombardamente, mama și fetița s-au refugiat în buncăr, alături de alte două persoane din familie

Foarte mulți copii din Ucraina au traume psihice din cauza mediului înfricoșător. Refugiații ucraineni ajung la Iași mai mult în tranzit. Femeile trăiesc cu o mare durere în suflet, din cauza despărțirii de soții lor, obligați să lupte împotriva armatelor rusești. Voluntarii din România fac tot ce le stă în putință pentru a ajuta familiile care ajung pe teritoriul țării noastre.

A fugit împreună cu fetița ei, de 6 ani, din Ucraina. Tatăl a rămas să lupte!

Aliona, împreună cu Jenia, fetița ei, de 6 ani, s-au refugiat în România. Mai multe mame fug din fața bombardamentelor care le pun în pericol viața lor, cât și viața copiilor. Voluntarii din România sunt pregătiți să ajute un număr cât mai mare de ucraineni. Aliona se bucură că este în siguranță cu Jenia, mama și sora ei.

”Mulțumim oamenilor care ne ajută și sunt dispuși să ofere sprijin poporului ucrainean. Ne ajută foarte mult să trecem mai ușor prin aceste situații de coșmar”, ne spune Aliona.

Aliona a venit din orașul Cherkasy și împreună cu sora ei povestesc pentru reporterii de la BZI cât de mult se ajută ucrainenii între ei

”Până a ne refugia în România, mulți ucraineni din regiune ne-au oferit ajutor acolo, în Cherkasy. Noi am stat în buncăr, pentru a ne adăposti. Fetița a stat împreună cu noi și dormeam acolo toți. Cel mai dureros, atât pentru mine, cât și pentru Jenia, a fost despărțirea de tată. El ne-a adus până la graniță și ne-am despărțit acolo. Acum el este acolo, în Ucraina. La Cherkasy mereu se aud sirenele, iar o prietenă care a rămas în oraș, a povestit despre situația cu care se confruntă. Frica îi urmărește continuu, iar copiii sunt îngroziți de aceste sirene care creează o panică foarte mare”, precizează Aliona.

Mama fetiței lucra în Cherkasy, având un job de grafic designer. Aceasta speră să își găsească cu ușurință un nou job, având în vedere că este un domeniu destul de căutat.

Ce a făcut fetița de 6 ani cât a stat ascunsă în buncăr

Odată cu primele bombardamente din Ucraina, mai multe familii s-au ascuns prin buncăre. Jenia, în vârstă de 6 ani, a petrecut câteva zile în buncăr alături de mama, mătușa și bunica ei. Mama fetiței, Aliona, a vorbit despre situația copiilor care încă au rămas în Ucraina.

”Mulți copii care au rămas acolo, în acel mediu înfiorător, din cauza traumelor psihice, au început să aibă mari dificultăți de vorbire. Mă bucur foarte mult că am ieșit la timp de acolo, iar Jenia este cel mai optimist copil”, a subliniat ucraineanca Aliona.

Jenia a povestit reporterilor de la BZI că nu i-a fost frică să stea în buncăr. Ea iubește să deseneze și să fie foarte creativă în tot ceea ce face.

”Știți de ce eu nu îmi fac griji? Pentru că eu tot timpul mă ocup cu ceva”, a spus Jenia, fetița de 6 ani, din Ucraina.

Aliona și fetița ei urmează să plece în Polonia, la Cracovia. Acolo vor putea rămâne la prieteni pentru o perioadă mai lungă de timp. Mama și fetița s-au refugiat pentru o noapte la Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *