Poveste desprinsă din filme. Dragoș Ilie, unul dintre cei mai mari chitariști români, a fost admis la 7 universități din America și a ajuns pe cele mai mari scene, asta după ce a acceptat propunerea tatălui său: „Mi-a spus ca o lună să facem măcar o oră pe zi, iar apoi să mă hotărăsc”

Dragoș Ilie este unul dintre cei mai apreciați tineri chitariști români de chitară clasică, un artist care a trecut printr-un parcurs impresionant, participând la 40 de competiții internaționale. Chitaristul ieșean a urcat pe podiumul unor competiții de prestigiu din SUA, Europa și Asia. După ce a absolvit Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, a plecat în America pentru a-și perfecționa cunoștințele, iar acum, proaspăt întors în România, este asistent universitar doctor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași.

Chitaristul ieșean Dragoș Ilie a învățat primele acorduri de la tatăl său

Dragoș Ilie a crescut într-un mediu în care muzica a fost constant prezentă. Deși părinții săi nu erau muzicieni, au avut o mare iubire pentru muzică. La vârsta de 4 ani, a primit primul ukulele, iar la 8 ani l-a convins pe tatăl său să-l învețe primele acorduri.

RomaniaTV

ULTIMA ORĂ! Înmormântarea lui Felix Baumgartner se amână. Italienii refuză repatrierea. Mihaela Rădulescu e devastată. Ce s-a descoperit la autopsie

Observatornews.ro

Ucraineanca găsită mutilată după petrecerea din Dubai și-a revenit și rupe tăcerea: "Erau parcă înnebuniți"

„A existat mereu o chitară în mediul în care am crescut. Părinții mei n-au fost muzicieni, dar, în schimb, au îndrăgit foarte mult muzica. Tatăl meu cânta la chitară și am, oarecum, și o întâmplare amuzantă în privința asta. Îmi amintesc că, odată, la o petrecere, s-a spart o chitară, nu știu cine a făcut-o și când, dar a rămas chitara aia spartă în curte. Nu cred că aveam 3 sau 4 ani. Mi s-a imprimat imaginea aia a instrumentului. După care, la 4 ani, am primit primul meu ukulele, pe care, sincer, mai mult îl mușcam, decât să fi cântat la el, și tot așa am ținut-o, până la vârsta de 7-8 ani, când l-am convins pe tatăl meu să mă învețe primele acorduri, iar de acolo, pot zice că m-am îndrăgostit iremediabil”, a spus Dragoș Ilie.

Prima chitară a fost improvizată din bucățile unui instrument pe care tatăl său l-a luat de la un vecin. Prima chitară reală a primit-o de Crăciun, când era în clasa a III-a.

„Prima chitară a fost construită din părți, din bucăți. Îmi amintesc că tatăl meu nu era sigur dacă eu o să cânt vreodată profesional la chitară, așa că a împrumutat un instrument tot stricat, de-al unui vecin. A improvizat acolo sistemul de prindere, a fost o chitară făcută din bucăți. Nu mai am chitara aia, am dat-o altcuiva, unor copii. Următoarea chitară, îmi amintesc foarte bine, era Crăciunul din clasa a III-a. Aveam serbare la școală și eu, pe vremea aia, cântam deja la chitară. Țin minte că strânsesem tot anul bani să îmi iau o chitară, dar s-au ocupat de asta părinții mei. A venit atunci cutia, o țin minte și acum, o cutie albă de carton și, în interior, era o chitară de la Hora. Aceea a fost prima mea chitară clasică reală, dar a fost a doua chitară pe care am avut-o”, a adăugat Dragoș Ilie.

Ieșeanul a continuat să învețe la Școala Populară de Arte, iar apoi s-a înscris la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă” din Iași, unde a avut șansa să studieze cu profesorul Marius Țimpău.

„Tatăl meu m-a învățat primele acorduri. Mi-a zis așa: «o lună de zile trebuie să facem în fiecare zi măcar o oră, iar după o lună de zile, poți să decizi dacă continui sau nu». După primele două lecții, am vrut să mă las de chitară. Dar a trecut luna aia și, după aia, n-am mai vrut să mă opresc. Eram prea mic ca să continui studiile la Liceul de Artă. Chitara clasică se studiază la noi în țară începând cam din clasa a V-a. Așa că am mers la Școala Populară de Arte, am făcut acolo doi ani. După care m-am înscris la Colegiul Național de Artă «Octav Băncilă» din Iași, unde am studiat cu profesorul Marius Țimpău. De acolo, tot am continuat, până am terminat liceul”, a povestit ieșeanul.

Dragoș Ilie își aduce aminte cu drag de profesorii care l-au ghidat în perioada formării sale

Dragoș își aduce aminte cu mare drag de profesorii care l-au ghidat și l-au ajutat să se formeze ca muzician, din clasa a V-a până în clasa a XII-a. Printre aceștia, Dragoș Ilie îi reamintește pe Marius Țimpău, Daniel Dragomirescu și Dan Arhire.

„Am  niște amintiri deosebit de plăcute din perioada studiilor preuniversitare. Am avut marea șansă să lucrez cu profesorul Marius Țimpău, care este chitarist din Suceava, care, alături de alți trei membri, au fost membrii cvartetului de chitară Alhambra. Este un cvartet de chitară clasică la umbra căruia am crescut. Acolo i-am ascultat, acolo am și studiat cu prima chitară a cvartetului. Conferențiarul universitar doctor Daniel Dragomirescu, care mi-a fost un mentor, el a fost profesor la Conservatorul din Iași, și am avut șansa să lucrez și cu el. Aici o să-l menționez și pe Dan Arhire, actualmente profesor la Conservatorul din Iași, colegul meu de fapt. El este cel care mi-a fost un mentor, care m-a ajutat foarte mult. Eu aveam, tehnic, trei profesori cu care lucram în perioada studiilor, din clasa a V-a până în clasa a XII-a”, a completat ieșeanul.

Primele „concerte” pe care acesta le-a susținut au fost în fața muncitorilor tatălui său, care era pădurar. Apoi, primul concert real l-a avut în clasa a V-a, când încă era la Școala Populară de Arte.

„Prima experiență pe scenă s-a întâmplat puțin mai devreme de clasa a V-a, eram încă la Școala Populară de Artă. Țin minte că se organizase un recital, dacă nu mă înșel, în parcul Copou. Tot ce țin minte este că am făcut și eu un studiu acolo și, la final, profesorul mi-a spus: «Și acum, Dragoș ne va cânta o compoziție proprie». Menționez că eu nu scrisesem nicio compoziție, dar am improvizat acolo pe loc, rapid, o melodie, și lumea a fost foarte impresionată. Aia a fost prima dată când am cântat cu adevărat pe scenă. Cântasem înainte pentru tatăl meu, care a fost pădurar, mulți ani și tot timpul erau muncitori la noi în curte, care îl ajutau cu plantatul copacilor, cu recoltele etc.. Le dădeam concerte lor și cântam foarte mult pentru muncitorii care veneau la lucru cu ziua”, a povestit Dragoș Ilie.

Dragoș Ilie mărturisește că era un copil dezinvolt, iar primele emoții au început să apară atunci când a început să evolueze și să învețe cât mai multe despre chitară.

„Nu prea aveam emoții, asta este și o caracteristică tipică copiilor, pentru că ei fac lucrurile spontan, natural și fără să se gândească foarte mult la ei înșiși. Pe vremea aia, nu aveam emoții. Eram un copil foarte dezinvolt, îmi plăcea să mă prezint altora și îmi plăcea foarte mult să cânt la chitară pentru ceilalți. Cred că emoțiile au început să se contureze odată ce am început și eu să evoluez. Am început să învăț mai multe despre chitară, mi-am dat seama că sunt multe alte lucruri pe care ar trebui să le învăț, pe care încă nu le știu. Au început să apară competițiile de chitară, încă de la clasa a V-a, și cred că și presiunea a început să fie puțin, oarecum, mai mare. Cred că au început să crească așteptările, nu doar ale profesorilor, ci și ale mele, pentru că începusem deja să îmi doresc să fiu foarte bun și cred că în procesul acesta am început să dezvolt emoțiile”, a mai povestit acesta.

Chitaristul ieșean a locuit timp de 10 ani în America

Studiile lui Dragoș Ilie au continuat în America, acolo unde a locuit timp de 10 ani. Studiile de licență le-a realizat la Fobs Club Music din Columbus, Georgia.

„Studiile superioare au venit ca o completare naturală a ceea ce îmi propusesem încă de mic, adică să continui să devin cât mai bun la chitară. Nu m-a interesat nimic altceva. Chiar multă lume mă întreabă dacă știam că o să am o carieră în muzică. Eu nici nu m-am gândit. Singura mea obsesie a fost să devin un chitarist cât mai bun. Atunci, în mod natural, am căutat să plec în străinătate în vederea intrării în contact cu chitariștii globali. Aici am avut și norocul, șansa să mă fi întâlnit deja cu viitorul meu profesor, Andrew Zone. Cel cu care am studiat 4 ani de licență la Fobs Club Music din Columbus, Georgia, SUA. Mă întâlnisem cu el la Iași, a susținut un concert. I-a plăcut de mine și am rămas în contact până când a venit vremea să aplic la studii universitare. Nu m-am gândit foarte mult că urma să îmi abandonez casa, familia și prietenii pentru următorii 10 ani. Am plecat să mă perfecționez”, a spus ieșeanul.

A fost acceptat la 7 universități din SUA și a ales-o pe cea din Austin, University of Texas. Acolo, acesta a avut și funcția de profesor în cadrul universitar.

„Pe urmă, după terminarea studiilor de licență, am aplicat la 7 școli din SUA. Pe vremea aceea, SUA aveau încă o mare putere asupra mea, America m-a sedus. Am intrat la toate cele 7 universități, Yale, Indiana, San Francisco și altele. Am ales să mă duc în Austin, capitala statului Texas, unde mi-am făcut studiile de master și, apoi, de doctorat, cu renumitul profesor Adam Horner. Acolo am fost și asistentul profesorului, am avut, tehnic, funcție de profesor în cadrul universitar, în timp ce eram și student”, a adăugat Dragoș Ilie.

Pe lângă chitara clasică, acesta a învățat totul despre muzică, tot ceea ce înseamnă abilitățile unui muzician desăvârșit.

„Nu am studiat și alte genuri în afară de chitara clasică. De fapt, am studiat chitară jazz, am studiat un pic din improvizație, am cântat în mici ansambluri de jazz, dar nu îndeajuns de mult încât să consider o educație formativă. Concentrarea mea a fost mereu dezvoltarea continuă pe chitară clasică. Bineînțeles, am studiat tot ce înseamnă muzică, istoria muzicii, seminar de compozitori, de tehnică de compoziție, stilistică, analiză, orchestrație. Chiar compoziții de muzică electronică am studiat. Toate spre a-mi ajuta visul de a deveni un chitarist clasic cât mai bun”, a mai spus acesta.

Dragoș Ilie a trăit o experiență profundă în America, învățând nu doar de la profesori și colegi, dar și din confruntarea cu o cultură diferită.

„America este un teritoriu vast. America a atras de-a lungul anilor cam cele mai strălucite minți pe care a putut să le atragă. M-am simțit deosebit de bine în America. Am învățat foarte mult, nu doar de la profesori excepționali, dar și de la colegii mei. Ca să fiu foarte sincer, și motivul pentru care am ales să mă întorc în România după 10 ani de stat în America este faptul că America este mult prea străină de sensibilitățile mele ca est-european și ca român. Nu am reușit să mă adaptez stilului de acolo. America este izolată de restul lumii și, atunci când ești izolat, ai impresia că ești cel mai bun, că ești buricul pământului. Am considerat că era mai bine pentru mine să mă întorc în Europa, acasă, și să împart din cunoștințele acestea deosebite pe care le-am învățat din America, căruia îi sunt profund recunoscător”, a povestit ieșeanul.

Dragoș Ilie are o chimie deosebit de specială cu marele violonist român Alexandru Tomescu

După întoarcerea în România, chitaristul a avut dorința de a contribui la clasa de chitară ieșeană și a devenit cadru universitar.

„Întoarcerea în România a fost și ea destul de naturală din mai multe puncte de vedere. M-am întors din perspectiva didactică, am început să activez la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, sunt asistent universitar. Contextul a fost cauzat de o situație nefericită. Anume, pierderea, dispariția profesorului nostru, Daniel Dragomirescu, care, din păcate, a fost străpuns de Covid, și a fost un șoc atât pentru noi toți cei care l-am cunoscut și studiat, dar cât și pentru clasa de chitară ieșeană. Dan Arhile a sărit să continue munca profesorului nostru, și a fost foarte încântat când am împărtășit și eu dorința de a mă alătura și a crește clasa de chitară”, a zis Dragoș Ilie.

Acesta a susținut numeroase concerte, printre care și cel din deschiderea Jocurilor Olimpice, alături de maestrul Alexandru Tomescu.

„Pe partea de performanță și pe partea concertistică, povestea se duce cu câțiva ani înainte de a mă întoarce în România, atunci când am câștigat bursa Moștenitorii României Muzicale. Un proiect care mi-a dat șansa să mă întorc în țară și să concertez cu orchestra Națională Radio, cât și să înregistrez un CD, cel de debut, tot la editura Casa Radio. Asta a fost o experiență deosebită, pentru că eu nu mai cântasem realmente în țară de foarte mult timp. Odată și cu concertele mele din țară, l-am cunoscut pe maestrul Alexandru Tomescu, cu care am concertat în turneul Stradivarius din anul 2022. Și încă continuăm să facem multe proiecte împreună. Avem tabăra de masterclass de la Caraiman, tabără pentru chitară clasică și vioară. Am susținut deja concerte în Franța pentru Jocurile Olimpice, pentru deschiderea jocurilor la Ambasada României din Paris, în Anglia, în Italia, în Sardinia, și urmează să cântăm foarte mult vara asta. Pregătim un program foarte special pentru vara asta. Pentru cei care vor să ne asculte pe scenă prin România, o să urmeze ceva special”, a mai zis ieșeanul.

Alexandru Tomescu este cel mai celebrat violonist al României, iar chimia artistică și contrastul dintre cei doi a reușit să transmită o diversitate de emoții publicului.

„Alexandru este ca un val foarte puternic. Este o forță. Pentru mine a fost o experiență foarte formativă. Mi-am schimbat mult percepția despre sunet, despre proiecții, despre cum să lași sunetul să iasă din instrument. Cred că și experiența lui de profesionist de atâția ani contează foarte mult și este pusă cumva într-o dinamică foarte interesantă cu cineva care este tânăr, proaspăt venit din America, cu idei mai fresh. La noi în țară, consider că chitara clasică nu este foarte cunoscută. M-am bucurat foarte mult când Alexandru mi-a propus să cântăm primul caiet de sonate al lui Niccolò Paganini, pentru chitară și vioară. Putem vorbi de energia unui maestru care stăpânește vioara, cel mai celebrat violonist al României, cu un chitarist tânăr, pasionat, dar cu o energie nouă, proaspătă”, a povestit Dragoș Ilie.

Tranziția de la student la profesor a fost una marcată și de provocări: „În America a fost diferit”

Ieșeanul a povestit despre tranziția sa de la student la profesor, devenind asistent universitar încă din perioada studenției.

„Tranziția de la student la profesor am făcut-o destul de repede, pentru că am devenit asistent universitar încă de pe vremea studenției. Am avut norocul să fiu ghidat de cadre universitare foarte bune, pentru că am studiat puțin și psihologia predatului, într-o manieră foarte științifică. Spre exemplu, trebuia să înregistrăm lecțiile noastre și să intrăm pe un program și să numerotăm informațiile, adică de câte ori dădeam feedback de tip pozitiv, negativ, de câte ori întrerupeam studentul, de câte ori lăsam studentul să repete un task. Iar la finalul semestrului, analizam toate inputurile ca să analizăm ce fel de profesori suntem. Ceva cu totul ieșit din comun. Asta m-a ajutat să-mi dezvolt capacitățile profesorale destul de repede”, a mai spus ieșeanul.

În România, diferența de vârstă dintre Dragoș Ilie și studenții săi este una destul de mică, iar acest fapt creează o relație mai apropiată. Profesorul ieșean își dorește să fie privit ca pe un coleg cu mai multă experiență, dar totuși să existe și acel respect față de autoritate.

„Adaptarea, în schimb, acum, că m-am întors în România, este puțin diferită pentru mine. Asta pentru că diferența de vârstă dintre mine și elevii mei este destul de mică. Apare o chestie foarte interesantă, pe de-o parte îmi doresc ca ei să mă vadă ca un prieten, ca un coleg cu mai multă experiență. Nu vreau deloc să creez un zid între noi, dar, în același timp, consider totuși că, dacă elevii nu îți vor respecta autoritatea, este foarte dificil să învețe de la tine; nu sunt capabili să ia ceea ce tu le oferi”, a povestit Dragoș Ilie.

Dragoș Ilie a comparat cum arată relația dintre cadrele universitare și studenți în SUA și cum arată în România din perspectiva lui.

„În America a fost diferit. În America, ei sunt mult mai deschiși. Ori, la noi, există încă cordialitatea asta, și nu doar în limbaj, ci și separat de asta, în comparația asta dintre cei mai tineri și cei mai în vârstă. Atunci, eu, venind aici, fiind profesor universitar cu experiență, cu 20 de ani de chitară, 40 de competiții internaționale etc., a fost ciudat când am interacționat cu studenți care nu erau cu mulți ani mai mici ca mine. Totuși, era o diferență în experiență. Scopul meu este să îi învăț, eu nu am nimic de câștigat dacă ei mi se adresează cu «dumneavoastră». Interesul meu este să îi ajut să se dezvolte cât mai repede”, a mai povestit acesta.

Dragoș Ilie deține numeroase premii la competiții internaționale

Dintre cele 40 de competiții internaționale la care a participat, trei dintre acestea au avut un impact semnificativ asupra carierei sale, fiind și competiții foarte greu de câștigat. A obținut medalia de aur în China, cea de Argint în Japonia și medalia de bronz în SUA.

„Am trei competiții, în mod special, la care mă gândesc. Au fost două care au fost foarte dificile. Una a fost cea de la Tokyo, care este cea mai longevivă competiție din lume, ajunsă la ediția a 50 și ceva. Este o competiție dificilă, pentru că am multe piese impuse, un repertoriu pe care trebuie să îl înveți și să concurezi cu cei mai buni chitariști ai lumii. Acolo am obținut Argintul. După care, o altă competiție dificilă a fost cea de anul trecut, din America, Guitar Foundation of America, cred că este cea mai recunoscută competiție de chitară clasică din lume. Simplul fapt să treci de prima etapă a competiției este o realizare mare. Am reușit să mă clasez în finală și am luat chiar Bronzul. Iar cea de-a treia competiție la care mă gândesc cu drag a fost Festivalul din Changsha, care este competiția cu cel mai mare premiu din toată Asia, unde am fost norocos să mă clasez pe locul 1”, a povestit Dragoș Ilie.

Ieșeanul nu compune, ci doar preia lucrări deja scrise pentru diverse instrumente sau grupuri de instrumente și le redă o nouă lumină prin chitară.

„Pot da un exemplu. Chiar Balada lui Ciprian Porumbescu, pentru vioară și pian, care și-a găsit locul în degetele mele tot printr-o improvizație, s-a transformat într-o lucrare completă care, de aproximativ 2 ani de când o cânt, a fost foarte apreciată, nu doar de români, ci și de public străin. Chiar în Japonia au fost impresionați până la lacrimi. Alte lucrări de George Enescu, «Lăutarul» din Suita «Impresii din copilărie». Lucrez acum la Rapsodiile lui George Enescu”, a spus acesta.

Chitaristul ieșean a realizat că perfecțiunea este o țintă imposibilă

Dragoș Ilie are o legătură profundă cu chitara sa. Acesta a menționat că, fiind artist, se identifică complet cu munca sa și nu mai există o distincție între plăcere și altele.

„Îmi este foarte greu uneori să mă separ de chitară, pentru că noi, ca artiști, ajungem să ne identificăm atât de mult cu munca noastră. Nu mai este o diferență între muncă, plăcere, hobby, timp liber. Tot timpul meu este investit în instrument. Am trecut odată printr-un episod mai dificil, atunci când m-am accidentat. Câțiva ani, mi-a fost foarte greu să cânt la chitară și n-am să mint că întreaga mea identitate a fost pusă la mare încercare. Mi-am dat seama că, până atunci, eu eram doar 100% identificat prin chitară și muzică. Odată ce chitara nu mai putea să fie parte din viața mea, am simțit un gol foarte mare, pe care trebuia să mă gândesc nu să-l umplu, dar să-i dau un alt contur, un alt sens”, a povestit ieșeanul.

Dragoș Ilie consideră că, deși a avut un talent natural pentru muzică, adevărata performanță vine din muncă constantă.

„Sunt niște chestii foarte dificil de cuantificat. Dacă eu mă uit la cineva și îl ascult, care poate nu a avut studii formale, dar cântă foarte bine, pot să spun că, uite ce talent nativ. Este un pic mai greu când mă uit la mine însumi. Pot spune că am fost înzestrat, am avut darul acesta de a avea o ureche muzicală destul de bună. Eram foarte bun la arta improvizației, puteam să copiez foarte multe sunete și îmi venea destul de ușor să învăț chestii când eram mic. Pe măsură ce m-am dezvoltat și am început să învăț tehnica instrumentului, nu mi-a fost de ajuns să mă bazez doar pe ureche și pe talent. Eu cred că mult mai mult cântărește munca. Dacă vrei cu adevărat să atingi niște culmi deosebite, trebuie muncă constantă de tip disciplinată. Chiar Enescu spunea că talentul fără muncă este ceva complet irosit, iar Enescu a fost un geniu”, a spus acesta.

De-a lungul anilor, a realizat că perfecțiunea este o țintă imposibilă și că secretul constă în a te concentra pe progresul zilnic.

„Când eram mic, eram constant motivat, doar că eram foarte dezordonat în ceea ce privește igiena muncii și a studiului. Îmi doream să îmi iasă totul foarte repede, cu cât mai puțină muncă și fără răbdare. Când nu-mi ieșea ce voiam eu la chitară, mă enervam foarte tare. Nu am fost, din păcate, învățat să am o igienă mai bună a studiului, adică să studiez bucățele foarte mici, să-mi setez goluri cât se poate de realizabile pe zi, pe săptămână, pe lună. De motivat, eram motivat, pentru că devenisem aproape obsedat de chitară, dar am făcut-o într-o manieră destul de toxică pentru mine și am resimțit-o mai târziu, sincer”, a mai spus Dragoș Ilie.

De-a lungul carierei sale de până acum, marele chitarist român a învățat că sensibilitatea face parte din natura umană și că echilibrul între tehnică și emoție este esențial.

„Am învățat că sunt mai sensibil decât poate mi-ar plăcea să recunosc. Învăț cum să mă mai menajez, în ideea că nu suntem mașini, ci oameni. Cred că în muzică și artă, pe lângă capacitatea aceasta subiectivă a emoțiilor transmise, există foarte mult și partea aceasta tehnică a preciziei muzicale, să fie totul perfect. Învăț, pe măsură ce trec anii, că asta este o cursă în cerc, care nu se termină niciodată. Cu cât mă axez mai mult pe subiectul acesta, nu doar că nu o să o ating niciodată, dar nu o să-mi găsesc nici liniștea. Cred că mai mult să nu ne concentrăm pe țeluri complet nerealizabile, ci pe ce putem să facem în fiecare zi, câte puțin. Asta am învățat după atâția ani de chitară sau muzică”, a adăugat Dragoș Ilie.

Dragoș Ilie este un nume care ar trebui să facă mândri nu doar orașul Iași, ci și întreaga țară. Prin realizările sale internaționale impresionante și prin dedicarea sa neîncetată, chitaristul ieșean este un exemplu al excelenței, profesionalismului și al pasiunii față de muzică.

Surse foto: Dragoș Ilie, Chandice Ghai, Ioana Hameeda