Poveste cusută cu ață albă în cazul polițistului local, pentru că violul pare că nu se poate demonstra, iar, potrivit unor surse apropiate anchetei, toate detaliile de până acum sunt în favoarea lui. Cu toate acestea, în prezent, Tiberiu Cebotaru se află în spatele gratiilor
Joc murdar în cazul polițistului local. Acesta încă își susține nevinovăția, iar, potrivit surselor reporterilor BZI, toate detaliile care au fost descoperite în cursul anchetei par că sunt în favoarea lui. Să fie vorba doar despre o răzbunare? Acest lucru nu se poate ști cu exactitate, dar cert este că, din data de 27 aprilie 2023, Tiberiu Cebotaru se află în spatele gratiilor. A contestat decizia arestului preventiv, dar cererea i-a fost respinsă, ca fiind nefondată.
Poveste cusută cu ață albă în cazul polițistului local Tiberiu Cebotaru. Violul pare că nu se poate demonstra
Momente de coșmar în sufletul polițistului local ce a fost acuzat că a violat o fetiță de numai 11 ani. Acesta spune că este nevinovat și că nu îi este frică de niciun detaliu, oricât de mult ar putea „degenera” ancheta, fiind convins că va ieși adevărul la iveală. Reporterii BZI au încercat să ia legătura cu părinții minorei, dar aceștia nu vor să discute despre situație. Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale Iași, afirmă că în acest moment nu poate scoate la concurs postul pentru șeful Serviciului Poliția Călare Iași, pentru că este suspendat până se va finaliza ancheta și se va elucida misterul.
„Deocamdată nu se poate scoate la concurs postul pentru șeful Serviciului Poliția Călare Iași, pentru că este suspendat. Dacă se va dovedi că este nevinovat, se poate întoarce la serviciu, pentru că încetează suspendarea de drept. De asemenea, și dacă nu se prelungește arestarea și va fi cercetat în stare de libertate, va putea reveni până în momentul în care se finalizează ancheta. Aceasta este procedura. Oricare persoană este trimisă în judecată, postul se suspendă de drept și îi încetează de drept activitatea doar dacă este încarcerat în penitenciar, în urma unei decizii definitive și irevocabile”, declară Liviu Zanfirescu, director general Poliția Locală Iași.
Probe „subțiri” la dosar?
Probele atașate la dosar sunt „subțiri” și par a fi fabricate. Ba mai mult, detaliile care au fost descoperite în cadrul anchetei îl fac nevinovat pe Tiberiu Cebotaru. Se contrazic declarațiile victimei? Da. De asemenea, este vorba și despre mărturiile depuse de prietena minorei, care este tot minoră, dar și despre o conversație interesantă în anchetă, ce ar fi „făcută și gândită”. Printre probe se numără și un raport medical care nu confirmă raportul sexual pentru că victima are un himen complezant, elastic, în limbaj popular.
În urmă cu ceva timp, Tiberiu Cebotaru a acceptat să facă și un test poligraf, creând convingerea că este nevinovat, însă a picat testul. Dar acest lucru nu reprezintă un impediment pentru el, deoarece nu poate fi o probă consistentă la dosar, iar sursele apropiate anchetei spun că l-ar fi picat din cauza faptului că nu a vrut să recunoască inițial că desfășura o activitate „ilegală” în Miroslava, anume cursurile de echitație. Însă această faptă este mult mai puțin gravă decât cea pentru care a fost reținut.
Rămâne de văzut dacă i se va prelungi arestul preventiv șefului Serviciului Poliția Călare Iași și ce detalii vor mai ieși la iveală în cursul anchetei.
După câți ani s-a reclamat violul?! Pe bune??? Adică aia dacă era violată la 11 ani, nu vedea nimeni atunci?! Pe bune? Chiar dacă nu spunea ea, erau semne vizibile ale violului. Vădați seama, era doar un copil fraged! Iar urmele unui bărbat matur la un act sexual prin violență cu o copilă de 11 ani, nu aveau cum să fie mascate! Imposibil din punct de vedere științific ! Păi vă dați seama, durerea vaginală continuă, mersul, sângerarea, starea fizică și psihică, incooerența, șocul emoțional etc, etc. Despre ce vorbim?! Doar despre niștedeclarații?!